Noul trend: bolile psihice


Grafician: Maria Iacob

Tehnoredactor: Chiriac Daria

Mă uitam de curând pe TikTok și am observat că foarte multe persoane postau despre diferite probleme psihice pe care le aveau și, de la un punct, dacă un filmuleț nu conținea cel puțin o dată cuvântul „issues”, deja mă îngrijoram. Desigur, unele erau informative, unii oameni explicând experiența lor cu acestea, dar cei mai mulți parcă se lăudau cu ele, ceva de genul „E așa de tare să ai daddy issues!”. Nu e chiar așa de tare, persoanele care într-adevăr au „daddy issues” cel mai probabil au avut o relație nu prea frumoasă cu tatăl lor și încearcă să compenseze validarea pe care nu au primit-o în copilărie prin intermediul relațiilor romantice. Desigur, la început ni se pare amuzant, dar apoi ar trebui să realizăm că majoritatea problemelor psihice au drept cauză un eveniment traumatic din trecutul personal și, în cel mai rău caz, glumele ar putea să fie un coping mechanism, dar tot nu pot să înlocuiască o vizită la psiholog. La fel ca depresia, anxietatea și multe altele, au un impact foarte mare asupra activităților cotidiene și, fără să fie rezolvate, nu putem spune că cei care suferă de ele au o viață complet normală. Așa că, romantizarea acestui gen de probleme psihice și faptul că, mai nou, e „la modă” să zici că ești depresiv nu aduce nimic bun, ci chiar diminuează importanța pe care o are de fapt sănătatea psihică.

Ca să vă faceți o idee, World Health Organization a constatat că peste 800 000 de oameni se sinucid anual din cauza depresiei. Există trei tipuri principale de depresie și fiecare dintre acestea se caracterizează prin prezența simptomelor (de exemplu stare de tristețe extremă, lipsă de interes pentru activitățile obișnuite, oboseală și dificultate de concentrare sau de luare a deciziilor) timp de minimum două săptămâni,deci dacă cineva a luat o notă mică sau s-a despărțit de partenerul său și plânge din cauza asta, e normal, majoritatea o facem, dar șansele să sufere de depresie pe motivul ăsta sunt foarte foarte mici. M-a șocat destul de tare când am observat că unii oameni spun atât de ușor că au depresie sau că sunt depresivi, fără să aibă simptomele caracteristice, doar pentru că ei credeau că asta înseamnă dacă ești foarte trist într-o perioadă… și atât. Totuși, e o emoție normală, nu avem cum să rămânem pasivi la problemele din viața de zi cu zi (decât dacă suntem sociopați, dar asta e altă poveste), așa cum și plânsul e sănătos uneori și e un mod bun de a ne descărca, dar asta nu înseamnă neapărat că suferim de o boală psihică.

La fel este și în cazul anxietății. În mod normal, este o emoție naturală, aici încadrându-se și instinctul de „fight or flight”, fiind considerată afecțiune psihică doar în cazul în care este resimțită la intensitate foarte mare pe o perioadă lungă de timp (practic, durata simptomelor este un factor foarte important, de obicei face diferența între emoții normale și tulburări psihice). De exemplu, o persoană care are episoade anxioase de durată și se îngrijorează permanent în legătură cu evenimente nespecifice din viața de zi cu zi, fără să poată identifica în mod concret cauza este foarte posibil să sufere de anxietate ca tulburare psihică. În cazul ăsta, dacă ne e frică să mergem să îi spunem angajatului de la McDonalds că ne-a greșit comanda, nu înseamnă că ar trebui să ne programăm o vizită la un psiholog.

În aceeași categorie cu „am depresie” intră și „sunt bipolar”. Sigur cu toții am auzit cel puțin o dată pe cineva zicând asta și nu o să vă mint, chiar și eu o mai zic uneori, dar să suferi de tulburare bipolară nu înseamnă doar să te răzgândești în legătură cu sentimentele tale sau să fii puțin melancolic seara după o zi în care te-ai simțit fericit. Bipolaritatea „ca la carte” constă în alternanța episoadelor maniacale (care se caracterizează printr-o stare permanentă de euforie, lipsa somnului fără să apară și oboseala, sentimentul că poți să faci orice și gânduri care vin și pleacă într-un ritm foarte alert) cu cele depresive. Durata acestor episoade variază de la persoană la persoană, unul putând să dureze mai multe luni sau chiar ani, dar cineva care suferă de tulburare bipolară poate să aibă chiar și patru episoade pe an.

Toate problemele psihice afectează la un nivel foarte ridicat viața de zi cu zi a persoanelor care sunt diagnosticate cu ele, uneori continuând să o facă, în ciuda medicației, așa că data viitoare când mai vrem să zicem că suntem bipolari, anxioși sau depresivi, pentru că e „cool”, ar trebui să ne gândim dacă am spune-o la fel de ușor și dacă am fi față în față cu cineva care chiar suferă din cauza asta.

Contact Us