„Trenul galben fără cai, / nu-i nici birje, nici tramvai”
Este tovarășul de călătorie al elevilor și al studenților. Pentru unii, prietenul de nădejde care ajunge în stație fix când au nevoie. Pentru alții, inamicul șiret care le închide ușile în față. În funcție de oră, mijloc confortabil, luxos de transport în comun sau caravană a torturii, a aglomerației, machetă de mari proporții a unei conserve cu sardine. Desigur, este vorba despre metroul bucureștean, mașinăria subterană ce pune zilnic orașul în mișcare și fără de care s-ar dezlănțui haosul. În acest articol voi încerca să aduc în lumină poveștile mai puțin cunoscute ale metroului bucureștean așa că: Atenție…se deschid ușile către trecut!
Deși poate părea surprinzător, ideea construirii unui metrou în Capitală datează de acum mai bine de un secol. În 1908, un tânăr student, Dimitrie Leonida (pe care acum noi îl cunoaștem drept nume de stație) și-a ales ca temă pentru diploma de licență proiectarea unui metrou. Primele inițiative de construcție au fost însă întrerupte în favoarea construirii liniilor de tramvai, iar mai târziu ideea metroului a fost adoptată și din nou abandonată, de data asta din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru o lungă perioadă de timp a părut că metroul va rămâne doar un vis pe hârtie, însă la începutul anilor 70, șeful statului, Nicolae Ceaușescu a decis că Bucureștiul avea neapărată nevoie de o rețea subterană de metrou. În 1975 au început construcțiile primului tronson, lucrând 100% autohton. De atunci, harta tunelurilor de sub oraș este încontinuu redesenată, completată și modificată…adesea în moduri neașteptate.
Prima oprire o vom face la faimoasa stație de la Piața Romană, oroarea oricărui călător grăbit. Peronul curbat și cu o lățime de o palmă este motiv de anxietate pentru oricine încearcă să urce sau să coboare din metrou, iar susurul apei ce a izvorât din perete nu este atât de calmant precum pare. Arhitectura neconvențională nu este o greșeală a inginerilor, ci încercarea lor de a salva stația. Când i-au fost arătate planurile pentru magistrala 2, Berceni-Pipera, Elena Ceaușescu s-a plâns că erau prea multe stații, insistând că Piața Romană trebuia scoasă. Motivul: studenții se făcuseră „prea grași” și aveau nevoie să mai meargă și pe jos. Timp de un an, muncitorii au construit stația în secret, în timp ce metrourile deja parcurgeau zilnic distanța Piața Victoriei-Universitate…
…urmează stația: Gorjului. O stație puzzle, adăugată ulterior pe M3, după ce tronsonul fusese deja dat în funcțiune, deoarece distanța dintre Păcii și Lujerului era prea mare și dificil de parcurs per pedes. Stația a fost construită pe bucăți: în 1994 s-a dat drumul unei jumătăți de peron, iar 4 ani mai târziu, celeilalte jumătăți. Așa se face că designul celor două părți este complet diferit, iar stația are un aspect discontinuu. Poate de aceea se întâmplă mereu lucruri bizare acolo: o alarmă falsă cu amplasarea unei bombe, o inundație cu apă fierbinte…
…urmează stația: Titan. Aici veți găsi o adevărată comoară arhitecturală, o stație înaltă, cu un tavan perfect curbat, fără niciun stâlp de susținere. Aceasta a fost construită folosind o tehnică inovativă pentru vremea respectivă, anume „înghețarea solului”. Transformarea pământului în permafrost a fost necesară pentru asigurarea construcției eficiente, altfel, din cauza solului mlăștinos din zona Balta Albă, stația sigur s-ar fi surpat. Totuși, oricât de fascinant ar fi aspectul stației, crăpăturile ce au început să apară pe bolta de ciment îngrijorează călătorii…
…urmează stația: Politehnica. Nimeni n-ar fi zis că atunci când calci pe peronul de la stația Politehnica, de fapt calci pe fundul unui ocean. Totuși, acesta e adevărul. Fiind construită sub presiunea timpului, stația a fost pavată cu o marmură oarecare, adusă din munții Gilău. Nu se știa însă că acele pete albe de pe suprafața ei sunt fosile de o valoare inestimabilă, urmele unor ființe de acum 60 de milioane de ani. Pe peronul Politehnicii se găsesc bine conservați rudiști, gastropode, corali și alge roșii, nu trebuie decât să te uiți mai atent pentru a le distinge conturul…
Comorile trecutului nu se află doar în peronul Politehnicii, ci sunt împrăștiate în întreaga rețea de tuneluri. Săpăturile metroului nu aveau cum să nu scoată la iveală niște fragmente de istorie demult îngropate, astfel se face că, odată cu construcția M1, s-au făcut și câteva descoperiri arheologice. Printre artefactele găsite se numără farfurii serigrafiate din secolele XV-XVI, oase de bizon din paleolitic, vase ceramice din secolul XVII, dar și elemente arhitecturale ale vechilor clădiri. Și asta doar într-o parte a orașului, cine știe câte alte mistere se ascund în subteranul Bucureștiului!
…urmează stația: Gara de Nord, corespondență cu magistrala 4. Pe deasupra trece trenul, pe dedesubt metroul, însă inițial mai existase încă un nivel subteran, stațiile GdN 1 și GdN 2 fiind suprapuse. La ordinul lui Ceaușescu, însă, acestea au fost rearanjate, iar tunelurile de la „nivelul -2” au fost umplute cu pământ și astupate complet. Nu se poate să vorbim despre Gara de Nord fără să adresăm subiectul M4 – de departe cea mai stranie și misterioasă magistrală dintre toate. Efectul se datorează în mare parte metrourilor care circulă pe acea linie, metrouri de tip REM, primele garnituri construite în Arad și aduse în capitală în 1982. Vagoanele sunt vechi, scârțâie și sunt în întregime acoperite cu graffiti.
Graffiti-ul pe care mulți dintre noi îl trecem cu vederea este opera unor grupuri de tineri ce-și petrec nopțile ascunși prin depouri, așteptând momentul perfect pentru a ieși și a desena. Noaptea se joacă Subway Surfers în viața reală, cuprinși de adrenalină, pentru ca ziua mii de oameni să le poată vedea desenele de pe metrouri. Grafferi nu vor să aducă probleme paznicilor din depouri sau să vandalizeze garniturile noi, ci încearcă, prin mijloacele pe care le au, să transmită un mesaj…
Se pare că am ajuns la capăt de linie, însă povestea nu se încheie aici. Dacă aș fi scris despre toate istoriile stranii ale metroului, sigur ai fi avut nevoie de un drum mai lung de 4 stații pentru a termina de citit. Nu ți le pot reda în întregime, dar te pot încuraja ca data viitoare când aștepți metroul la stația ta, să te uiți în jur și să remarci anumite detalii, să te întrebi: Ce poveste se află în spatele construcției? Ce face această stație diferită de celelalte?
Acum, însă, mai bine ridici ochii din telefon, să nu-ți ratezi stația…
Text: Clara Georgita
Grafică: Mara Balanescu
DTP: Smaranda Ciobanu
