Tocmai ai admirat un peisaj complet năucitor sau ești brusc cuprins de o bucurie copleșitoare, aproape șocantă. Poate, din contră, gestul unei persoane, o veste sau o operă de artă ți-a provocat un dispreț pătrunzător. Simți nevoia să îți împărtășești sentimentele celor din jur, însă continui să rămâi tăcut. Cuvintele par nepotrivite, imperfecte și știrbesc din profunzimea mesajului tău. Rămâi tăcut.
În era noastră ne confruntăm cu o așa-zisă ,,obezitate informațională”: consumăm mult prea multe informații insignifiante, un zgomot inutil ce ne îmbracă viața de zi cu zi într-o ceață tulburatoare. Concentrându-ne în atât de multe direcții, lucrurile care chiar contează pentru noi își pierd treptat din importanță și farmec. Adesea suntem suprastimulați de prea mulți factori externi sau chiar de proriul haos interior, încât viața personală și comunicarea cu alte persoane devine agitată, nesinceră și superficială. În rumoarea nesfârșitelor distrageri, cum putem reveni la noi înșine? Răspunsul surprinzător la care ajungem poate doar după o perioadă încărcată este liniștea.
Liniștea a însemnat dintotdeauna pentru firea noastră umană o modalitate de exprimare: în nimic și în mister am găsit mereu înțelesuri ascunse. Odată cu varietatea și deplinătatea sentimentelor umane, liniștea se transformă într-un adevărat act artistic, eteric și fecund, ce include în procesul de creație propria viziune a privitorului. Liniștea devine o formă de comunicare interumană. Artistul o folosește pentru a induce multiple semnificații, iar interpretarea și nivelul de înțelegere ale acestor metafore stă la latitudinea privitorului.
Performance-urile sunt poate cea mai directă modalitate prin care o unealtă artistică atât de complexă precum liniștea este încorporată într-un întreg spectacol, cu scopul de a crea o atmosferă și o dinamică aparte. Marina Abramović, născută în Belgrad, din fosta Iugoslavie, s-a remarcat drept un artist deosebit în acest domeniu, provocându-și limitele fizice și psihice prin spectacole extravagante ce explorează teme precum intimitatea, violența sau stări meditative. Liniștea este pentru Marina Abramović un amplificator mut, însă totodată foarte zgomotos, ce are puterea de a aduce oamenii împreună, de a-i revolta sau de a-i pune pe gânduri în legătură cu dileme sociale sau psihologice. Cel mai cunoscut performance al său se intitulează ,,Rhythm 0” (1974). Artista a pus la dispoziția publicului, timp de 6 ore, 72 de obiecte diferite (incluzând un trandafir, o pană, parfum, dar și cuie, foarfece și un pistol încărcat), așteptând în liniște ca oamenii să folosească uneltele date pe corpul său cum doresc. Dedicarea sa impresionantă și, în mod special, decizia de a rămâne tăcută au construit o tensiune a anticipării atât de puternică pentru psihicul uman, încât a reușit să pătrundă în esența celor mai întunecate gânduri și să dezlănțuie comportamente extreme din străfundul unor oameni obișnuiți. Totodată, într-un alt performance pe nume ,,The Artist is Present” (2010), Marina Abramović a stat în liniște la o masă 736 de ore pe parcursul a 3 luni, invitându-și publicul să se așeze alături de ea și să conștientizeze puterea conexiunilor interumane, în lipsa unui element fonic perturbator.
Într-o notă mai sensibilă, pentru Yoko Ono liniștea a însemnat delicatețe, puritate, șoapte și umanitate. În performance-ul ,,Water Event” (1971), artista japoneză turna apă într-un bazin în timp ce șușotea fraze poetice. De asemenea, Yoko Ono a conceput în 1991 o instalație tip labirint numită ,,Amaze”, cu pereți de plastic transparenți, în care vizitatorii puteau să se plimbe printr-o așa-zisă ,,reprezentare vizuală a liniștii”.
John Cage a privit liniștea drept un adevărat instrument muzical. El nu aborda performance-urile cu o lipsă totală de sunete, ci încerca să își inspire publicul să ofere mai multă importanță chiar și celor mai slabi stimuli auditorii. De exemplu, ,,4’33’’ (1962) a fost o compoziție muzicală fără note, un spectacol în care acesta stătea nemișcat la claviatura unui pian, așteptând ca freamătul mulțimii să se materializeze într-o muzică ambientală.
Deși liniștea este o senzație a prezentului, o frumusețe aparte specifică efemerității unui moment specific, sentimentele și dualitatea transmise de această stare pot fi captate și în alte forme de artă. În pictură, operele minimaliste ale artistului leton-american Mark Rothko sunt compuse din mari pete picturale de o singură culoare, combinate strategic, iar absența altor elemente tradiționale de peisaj invită privitorul la contemplare, meditație și varii interpretări. Practica instalațiilor artistice cunoaște numele lui Louise Bourgeois, o artistă franco-americană ce a realizat niște așa-zise ,,celule” de pânză, îmbrățișate câteodată de niște picioare gigantice de păianjen. Construcțiile ascundeau obiecte diverse ce făceau trimitere la teme precum copilărie, traume sau haosul subconștientului. În opoziție cu exprimările artistice anterioare, liniștea poate surprinde de asemenea fantasticul, straniul sau chiar emoțiile neplăcute si nerezolvate din fiecare dintre noi. Explorând domeniul oniricului, regizorul sovietic Andrei Tarkovsky a rămas în istorie datorită abordării sale deosebite a experienței cinematografice. Prin dialoguri eliptice, rare, încărcare de momente de liniște în care devin pronunțate sunetele ambientale, fiecare scenă capătă mai multă solemnitate și sunt transmise în cea mai pură formă o multitudine de semnificații metaforice.
Poate majoritatea cuvintelor noastre sunt de prisos, poate ne-am înțeles dintotdeauna mai clar din niște priviri și atingeri. Poate că liniștea este într-adevăr cea mai înaltă formă de comunicare, iar oamenii au creat frazele pentru a se ascunde într-un cocon colorat de cuvinte. În orice caz: Shhh!
Text: Alexandra Frunză
Foto: Sorana Ilie
DTP: Alexia Voinea
