
Și uite așa, am început să mă întreb… cum se face că un serial ca SATC a reușit să rămână atât de emblematic, nu doar pentru fetele și femeile care au crescut odată cu el, ci pentru oricine care a avut curajul să-și pună măcar o dată în viață întrebări existențiale. De ce patru femei plimbându-se pe tocuri prin New York, sorbind cocktail-uri și filosofând despre dragoste, carieră și modă reușesc să rămână relevante chiar și după două decenii? Ce anume din magia SATC a făcut ca acesta să reziste testului timpului? Și poate, mai important, de ce ne regăsim cu toții în personajele sale, fie că ne place sau nu să recunoaștem?
De-a lungul celor 6 sezoane, Carrie, Samantha, Charlotte și Miranda, cele patru faimoase newyorkeze, au devenit mult mai mult decât niște personaje de televiziune, ele întruchipează arhetipurile universale ale psihologiei moderne. Dar ce se află cu adevărat în spatele fiecărei dintre ele? Și cum reușesc ele, împreună, să creeze o oglindă aproape perfectă a sufletului uman?
După ce am făcut un research temeinic (și când zic „research”, mă refer la revizionarea fiecărui episod din SATC), am ajuns la concluzia că cele patru personaje nu sunt doar prietene cu o predilecție comună pentru brunch-uri și drame amoroase, ci sunt, de fapt, niște interpretări elegante și urbane ale arhetipurilor lui Carl Jung. Da, chiar ale lui! Jung, cel cu teoria despre inconștientul colectiv, ar fi zâmbit probabil mulțumit dacă ar fi știut că personalitățile din acest serial ar putea fi privite ca o reprezentare modernă a ideilor sale despre anima, animus, umbra și sine. Așa cum Carrie și-ar scrie în rubrica ei despre viața sa amoroasă în marea metropolă, îmi place să cred că SATC este mai mult decât o serie de discuții despre relații eșuate sau despre cine are cel mai elevat stil vestimentar. Este un fel de radiografie emoțională a noastră, a tuturor, o călătorie către înțelegerea propriului sine, iar dacă ar fi să ne uităm mai atent la aceste patru prietene care ne-au ghidat prin labirintul urban al vieții, am putea spune că fiecare dintre ele întruchipează ceva mult mai profund decât o simplă tipologie feminină.
Începând această analiză, Carrie Bradshaw reprezintă sinele (sau ar trebui să spunem „sufletul”?) întregii povești. Sinele este acel „eu” central, esența noastră cea mai profundă, iar Carrie este exact asta pentru prietenia lor: naratorul, sufletul care le conectează pe toate. La fel cum sinele integrează toate celelalte părți ale personalității, Carrie se află mereu la mijloc, încercând să facă ordine în haosul vieții ei și, prin extensie, în haosul prietenelor ei. Este nucleul dinamicii, personajul în jurul căruia gravitează toate celelalte. Carrie nu este doar o scriitoare fascinată de relații și genți Fendi, ci este un fel de centrul de comandă emoțional și narativ. Conform teoriei lui Jung, sinele este arhetipul care tinde către echilibru, integrând toate aspectele personalității. Carrie este cea care pune întrebările, reflectează asupra relațiilor, se zbate între superficial și profund. Ea este motorul care încearcă să facă ordine într-un univers haotic, dar plin de farmec. Este cea care încearcă mereu să înțeleagă de ce iubirea este atât de complicată, în timp ce se asigură că arată impecabil în fiecare episod. Când Carrie se întreabă: „Sunt eu doar una din milioanele de femei din acest oraș care încearcă să-și găsească scopul?”, nu se întreabă doar despre ea însăși. Ea încearcă să găsească un sens într-o lume imprevizibilă, exact așa cum sinele nostru încearcă să echilibreze toate contradicțiile din viața noastră. Și, bineînțeles, face toate astea în timp ce poartă o pereche de tocuri de 1000 de dolari (inflația asta…).
Ce ar fi un sine fără constanta confruntare cu partea sa ascunsă? Aici intervine Samantha Jones, simbolul umbrei în teoria lui Jung. Umbra reprezintă toate acele dorințe, impulsuri și aspecte pe care le reprimăm sau nu vrem să le acceptăm, iar Samantha este exact acea parte din psihicul nostru pe care o ascundem sub masca de respectabilitate. Samantha reprezintă latura eliberată, impulsivă și lipsită de inhibiții a psihicului uman. În timp ce Carrie intelectualizează conceptul de dragoste, Samantha este personajul care trăiește fără regrete, adoptând o abordare îndrăzneață și, deseori, provocatoare asupra vieții și relațiilor, refuzând să fie constrânsă de norme. Ea nu are timp de subtilități: de ce să filozofezi când poți, pur și simplu, să trăiești la maxim? Samantha este acea voce interioară pe care o ai uneori, care îți spune să nu te complici, să nu analizezi totul până la sânge. Ea știe ce vrea și nu își cere scuze pentru asta. Umbra este, conform lui Jung, acea parte din noi care trebuie integrată, nu negată, iar Samantha ne amintește că trăirea autentică nu înseamnă doar echilibru și rațiune, ci și acceptarea părților noastre mai întunecate și instinctuale. Fără Samantha, grupul n-ar avea acea explozie de energie, vitalitate, îndrăzneală și curaj. Când restul lumii se întreabă „De ce?”, Samantha întreabă „De ce nu?”
Miranda Hobbes aduce un alt element esențial din dinamica psihică, și anume, animusul. În viziunea lui Jung, animusul este acea parte a femeilor care simbolizează rațiunea, logica și latura activă. Miranda, cu pragmatismul și realismul ei, este întruchiparea acestei forțe. Ea este cea care nu se lasă dusă de valurile emoționale, ci își menține mereu o atitudine calculată. Este avocata care își prioritizează cariera, femeia care confruntă realitatea fără să se lase pradă idealismului sau visării. Miranda este cea care echilibrează grupul cu cinismul și luciditatea ei, vocea care pune întrebările grele și care refuză să se mulțumească cu răspunsuri superficiale. Este cea care refuză să fie definită de standardele tradiționale ale feminității sau de așteptările sociale. Animusul este ceea ce ne ajută să fim proactivi, să navigăm prin viață cu un scop clar, iar Miranda este acea busolă care ne arată direcția, chiar și atunci când toți ceilalți se pierd în dileme sentimentale. Ea este, pe de o parte, rațiunea implacabilă care echilibrează idealismul lui Carrie și hedonismul Samanthei, dar și acea parte a fiecărei femei care luptă împotriva prejudecăților și stereotipurilor. Când e prezentă, ești sigur că o să primești un impuls ferm, dar unul care te va face să vezi lucrurile mai clar decât ai făcut-o vreodată.
Și apoi ultima, dar nu cea din urmă, este Charlotte York, idealista, visătoarea, cea care crede în povești de dragoste și căsnicii perfecte. În sistemul jungian, Charlotte reprezintă anima, acea parte din bărbați care întruchipează feminitatea idealizată, dar și în femei, acea latură emoțională și conectată la valorile tradiționale. Charlotte este acea prietenă care, în ciuda tuturor dezamăgirilor, nu renunță la visul de a găsi dragostea adevărată și fericirea eternă. Ea reprezintă sensibilitatea, romantismul și credința că lumea poate fi frumoasă și civilizată, dacă doar încercăm destul de mult. La fel ca anima, Charlotte este acea parte din noi care ne ține conectați la emoțiile noastre cele mai profunde și la dorința de a ne împlini visele romantice. Chiar și atunci când viața îi aruncă provocări, Charlotte nu renunță la idealuri sale perfecte, iar acest lucru o face indispensabilă pentru dinamica grupului. Într-un fel, Charlotte este reflexia fiecărei persoane care crede că viața trebuie să fie previzibilă și ordonată, doar pentru a descoperi că, de fapt, este un haos frumos.
Și acum, înțelegem mai bine de ce SATC a reușit să creeze un echilibru perfect între aceste patru forțe. Carrie, Samantha, Miranda și Charlotte nu sunt doar patru femei care își trăiesc viețile complicate în New York, ele reprezintă patru arhetipuri fundamentale care, reunite, formează o unitate, un fel de individ ideal. Exact ca în teoria lui Jung, niciunul dintre aceste arhetipuri nu poate funcționa izolat. Avem nevoie de echilibrul dintre sine, anima, animus și umbră pentru a ne înțelege și a naviga prin complexitatea vieții. De aceea, când ne uităm la un episod din SATC, ne putem regăsi mai mult într-unul dintre personaje decât în altele, dar avem nevoie de toate pentru a ne completa.
Pe de o parte, poate te identifici cu Miranda, gândind mereu rațional și încercând să echilibrezi totul. Dar, în adâncul sufletului, ai și un strop de Samantha, acea dorință de libertate absolută, acea energie nestăvilită care vrea să exploreze și să trăiască fără rețineri. Sau poate ești Charlotte, care tânjește după o viață perfectă, dar care învață că perfecțiunea este subiectivă. Iar, la finalul zilei, când te așezi în pat pentru a reflecta la toate acestea, poate că vei realiza că, de fapt, ești mai aproape de Carrie decât ți-ai imaginat vreodată: cineva care pune întrebări retorice și își trăiește viața în echilibru precar între introspecție și aventură. Viața nu e despre a fi un singur personaj, ci despre a avea câte puțin din fiecare.
La urma urmelor, chiar dacă nu poți avea toate răspunsurile și nici toate perechile de pantofi, poți, totuși, să navighezi prin viață cu un strop de umor, o doză sănătoasă de introspecție și, bineînțeles, să nu uiți niciodată să îți întrebi prietenele ce părere au despre majoritatea aspectelor vieții tale. Pentru că, exact ca în SATC, viața este întotdeauna mai frumoasă când ai cu cine să o împărtășești. Ceea ce face acest serial atât de captivant este faptul că, indiferent cine ești sau ce cauți în viață, undeva, între un episod și altul, vei găsi o parte din tine oglindită în aceste personaje. Cu toate imperfecțiunile lor, ele ne amintesc că viața este despre echilibru, despre întrebări fără răspuns și, bineînțeles, despre nenumărate perechi de pantofi la care aspiram cu toții. Și dacă ți se pare că viața ta se complică la fel de mult ca viața amoroasă a lui Carrie, ai putea să dai vina pe Jung. Sau pe pantofii Manolo Blahnik. Depinde de zi.
Text: Sofia Nemtan
Foto:Ioana Mihailescu
DTP: Neagoe Bianca