
Vasilica, la telefon cu Mony (prescurtare de la Monica), manichiurista ei: Alo, Mony? Ce faci, pisi? Ai un loc și pentru mine vineri? Da, da, tocmai m-am întors de la Peach, Blease!… Mda… Ok, rămâne ora 4 atunci! Te pup, spor la muncă… AH! Și vezi că am bârfă! Hai, te las, ne auzim noi… (conversație la telefon încheiată).
Înainte să începem bârfa trebuie precizat că Vasilica, Mony și toate celelalte personaje din poveste sunt fictive. Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare, însă poveștile pot fi inspirate din întâmplări adevărate. Dar destul cu chestiile care oricum nu vă interesează, doar ați venit aici pentru bârfă, nu?
Cadrul spațio-temporal se prezintă în felul următor: vineri, ora 4 după-amiaza, o zi însorită de vară. Parterul unui bloc adăpostește una dintre cele mai sacre încăperi cunoscute de om – un salon de manichiură. Numai cei suficient de vrednici au reușit să-i calce pragul, lăsând între cei patru pereți vopsiți cu roz misterul și magia. Un ochi neantrenat ar spune că pereții sunt, de fapt, mov, însă nu vă lăsați păcăliți de lumina aproape scoasă dintr-un ritual divin (adică lumina UV de la lămpi…). Mirosul – o combinație ciudată între un odorizant de cameră dulce, parfumuri femeiești și un iz de cauciuc și plastic. Atmosfera – misterioasă, aproape fantomatică de la praful ce zboară în aer și creează impresia de ceață (sunt doar resturi de la unghiile pilite cu freza…). Vasilica trece pragul, iar rânjetul aproape malefic, acompaniat de privirea atotștiutoare a lui Mony, trezește ceva înăuntrul ei.
Capitolul 1: Freza
– Te așteptam, pisi. Ia loc! Ce facem azi?
– Un verde neon stiletto, am poză să-ți arăt.
– Mi-o arăți tu după ce îți curăț unghiile… Dar hai, nu te mai lungi atât! Zi, ce bârfă ai?
– Fată, n-o să crezi ce am pățit! Știi că am fost la Peach, Blease! acum două săptămâni, nu?
– Da, fată, am văzut pe story. Și mi-ai povestit oricum și data trecută că erai supărată că tocmai te despărțiseși de Mihai și trebuia să mergeți împreună…
– Da, exact așa! Bun, și m-am dus eu cu fetele până la urmă la festival – care, by the way, a fost prea mișto, trebuia să fii acolo – și eram eu supărată, plângeam după Mihăiță… Na, știi cum e… Și ce se gândește prietena mea să facă? Se duce la unu’ frumos rău din festival și îl întreabă „Kiss or slap prietenei mele de acolo?”.
– Și el ce a zis? întreabă Mony aplecată din ce în ce mai mult peste masă, în timp ce dădea jos baza veche.
– Kiss, logic! Asta s-a întâmplat în prima zi, restul zilelor le-am petrecut numai împreună. Mi-a cumpărat și trandafiri d-ăia scumpi de pe faleză, am stat împreună în timpul zilei, nu numai la festival, am văzut răsăritul… Ce să mai, eram chiar topită. Și să nu-ți mai spun cum îl chema…
– Cum?
– Vasilică…
– Nu pot să cred! spune Mony șocată, cu gura căscată până la lampa din fața Vasilicăi.
– Efectiv eram soulmates, zi și tu! Dar ce crezi? În ultima zi, la răsărit cum îți spuneam, îmi zice „Scuze, nu pot să trec peste fosta… Ai fost doar o distragere, hai să nu mai vorbim niciodată! Paa!”…
Mony aruncă dramatic freza și umple un frigider, umple două, umple patruzeci și nouă, și până la urmă se oprește cel puțin la fel de dramatic precum a început.
Capitolul 2: Pila
Începe Mony să pilească unghiile stiletto într-un mod agresiv, încât ai fi putut crede că „fumul” din încăpere iese din nările manichiuristei, nicidecum de la praful ce obișnuia să fie un set de unghii. Aprinsă de povestea Vasilicăi, începe să ofteze și murmură:
– Așa sunt toți… Te părăsesc când nu mai au nevoie de tine. Știi… eu cu fostul soț încă locuim în aceeași casă, dar doar pentru că niciunul nu are chef de complicații, mă înțelegi?
Între timp în mintea Vasilicăi: Iar aceeași poveste despre bărbatu-său și cum și-a dat glow up după despărțire?
– Oricum, după ce ne-am despărțit am devenit din ce în ce mai frumoasă, doar să-i fac în ciudă că uite ce a pierdut și… bla… bla.. bla…
Din nou în mintea Vasilicăi, care disociază toată scena: Da, aceeași poveste… Oare ce să mănânc diseară? Trebuie să aleg din pozele alea de la festival să postez și eu ceva. Oare se mai gândește Mihai la mine? #@$!% Vasilică #@$!% ești un #@$!% sper să #@$!%…
– E bine forma la unghii? întreabă Mony, aducând-o pe Vasilica înapoi cu picioarele pe pământ.
– Da, da, e bine!
Capitolul 3: Forfecuța
– Și ce crezi, fată? o întreabă manichiurista pe clientă, revenind la poveste. Mi-a cumpărat mai demult o masă pe care făceam unghiile atunci, dar după ce am divorțat a venit să o ia înapoi… Zi și tu ce om – ce om chitros! Nici măcar nu-i cerusem eu masa, gen, a venit tot din partea lui și după asta are tupeul să vină el la mine să facă figuri, cică fac bani pe capul lui, auzi și tu ce #@$!%&#!$@%&…
– AUU!
– Vaaaii, scuză-mă, pisi, te-am ciupit? Nu mi-am dat seama… M-am lăsat dusă de val cu animalu’ ăla de bărbati-miu…
– E ok…
– Gata, am curățat toate unghiile. Scuză-mă, iubita, dar zău că unii bărbați ar merita…
– Că veni vorba, stai să vezi ce am mai făcut la mare…
Capitolul 4: Oja și lampa
– Mai arată-mi o dată poza de inspirație.
Vasilica îi arată poza și se pune pe povestit. Se făcea că era prima noapte de festival, însă, cum nu veneau artiști relevanți, ea și cu prietena ei, Antonia, decid că mai bine ar merge în club. Problema apare, însă, în momentul în care își dau seama că din portofelele lor ieșeau muște. Muște fictive, evident, însă nu se putea spune același lucru și despre sărăcia care le bătea în buzunare cum bate vântul în geamuri pe timp de iarnă. Se pregătesc și merg oricum, pe principiul om trăi și om vedea. Ajunse la club, se învârt ele de trei ori, le ghiorțăie mațele de două, și se roagă o dată să le pice bani din cer, până într-un final când, ce să vezi, găsesc un portofel pe jos. Orice om normal ar lua portofelul și l-ar preda autorităților, nu? Asta au făcut și fetele… nu? Ei bine… nu. Să zicem doar că în acea noapte Vasilica și Antonia s-au bucurat de viață, cheltuind tot cash-ul din portofel și făcând chiar și numeroase tranzacții de până în 100 de lei ca să nu aibă nevoie de pin. La finalul serii l-au pus la loc unde l-au găsit și duse au fost înainte să le întrebe cineva ceva, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat…
Între timp, Mony ascultă atent și chicotește în timp ce îi aplică oja. Vasilica râde și ea amintindu-și de cele întâmplate și… CATASTROFĂ! Atinge unghiile din greșeală de interiorul lămpii… După multe reparații, nu mai rămâne de aplicat decât ultimul strat, alături, bineînțeles, de bârfa finală.
Capitolul 5: Top coat-ul
– Că tot veni vorba… Stai să auzi în ce s-a mai băgat și fi-miu! se plânge Mony în timp ce căuta top coat-ul. Avea el nevoie de bani pentru o mașină, dar nu s-ar fi gândit să-mi ceară mie. Îți dai seama că îi dădeam, doar ce puteam să fac, mai ales dacă știam ce avea de gând.
– Ce avea de gând?
– S-a împrumutat la niște interlopi, că deh, o dată în viață ești mic și prost, și nu a mai avut bani să le dea ălora înapoi…
– Nu pot să cred… Păi și ce a făcut? întreabă Vasilica șocată, dar și captivată de poveste.
– L-au căutat ăia să-l bată, să-și ia banii înapoi, și, când a văzut că treaba e serioasă, tot la mă-sa a venit să-l rezolve. A trebuit să-i caut eu pe ăia și dup-aia l-au lăsat în pace.
– Păi și ce ai făcut mai exact…? întreabă Vasilica suspicioasă.
– Eh… Să zicem doar că am negociat cu ei și i-am amenințat că-i bag la pușcărie… Cică de acum mă știu ăștia din lumea interlopă ca Mony mafioata, hehehe… Gata unghiuțele, să-ți fie de bine!
– Mulțumesc… (spune Vasilica terifiată în timp ce caută în geantă cei 120 de lei) Te sun eu în două săptămâni să programăm?
– Da, pisi, ne auzim! Te pup, ai grijă!
– Pup, și tu… și pășește pragul înapoi în lumea reală.
Mersul la unghii este ceva sacru, la fel de sacru ca relația dintre manichiuristă și clientă. Din moment ce întâmplările de mai sus sunt reale, ți-aș sugera să te mai gândești o dată dacă nu cumva Mony este Lidia, Gabi, Emilia, Rebeca sau *insert numele manichiuristei tale*. Nicio bârfă nu este la fel de bună precum bârfa de la unghii, așa că pune mâna pe telefon, sun-o pe Mony, și fă-ți programare la o nouă sesiune de bârfă… Ăăă, de unghii voiam să spun. Măcar poți sta liniștită că ce se vorbește între cei patru pereți, rămâne între cei patru pereți. Indiferent care ar fi subiectul conversației, până la urmă voi doar faceți caracterizare de personaj, iar la finalul zilei, dacă încheiați cu „Eh… ei să fie sănătoși, cine suntem noi să-i judecăm…”, poți sta liniștită că Universul nu-ți va rupe nicio unghie până să te revezi cu Mony.
Text: Silvia Bușcan
Grafică: Stefania Arhip
DTP: Sara Andrei