îmi plesnește inima
în miezul lui octombrie
se varsă și îi îngână
cerul la spițe
cerul roșu
ca un nod de negură
când viața s-a uzat până la capăt
vânturile de aici sunt sălbatice
mă întreb de unde au învățat
să muște
pentru că azi
sunt o crăpătură
sunt guașă roșu acaju
flămânde îmi sunt buzele
cu rugile strivite între dinți
și limba păcătoasă
pictată roșu sepia
de frigul
mistuindu-mi carnea
îmi miroase părul a ploaie
și cerul râde roșu
cum tu râzi doruri în mine
apoi își vâră mâinile
în inima secată
o umple cu aramă
privește-mă
amorfă
în prăpastia dintre ceruri și adânc
botezată roșu
ca un prunc
care își numără asteniile
pe cioturi de suflet
pe adieri de vânt
ca un prunc
care nu a fost învățat
să mintă
mamă
împletește-mi părul
strâns
să nu-mi iasă prin coadă
visurile temerile
surâsul dragostea
regretul
de octombrie
roșul
de octombrie
Text: Briana Negre