Noiembrie

Noiembrie mi s-a părut mereu o lună a anului care nu aprinde vreun foc în interiorul inimii mele, astfel încât să pot spune că îmi place în mod special. Mereu am simțit că este un fel de pod care umple golul dintre octombrie și decembrie. Ultima lună de toamnă, perioada în care cu toții parcă uităm cât de entuziasmați eram pentru Halloween și ne îndreptăm atenția către, după spusele unora, cea mai frumoasă perioadă a anului – Crăciunul.

O serie de 30 de zile făcute, parcă, pentru așteptare. Am întâlnit într-o zi pe cineva care mi-a spus că ziua lui era în noiembrie. În acel moment, probabil a văzut că am avut o reacție relativ neobișnuită la spusele lui, probabil de aceea m-a întrebat ce părere am despre aceasta lună. I-am spus exact așa, “O serie de 30 de zile făcute, parcă, pentru așteptare”.

Încă îmi amintesc, abia se terminase petrecerea de Halloween: era dimineața de după. “În sfârșit, mai sunt doar două săptămâni” mă gândeam eu. Apartamentul meu era un dezastru, ca după orice petrecere. Obosit cum eram, m-am ridicat din pat și am început să fac curat. Am terminat de strâns gunoiul și am coborât la parter să-l arunc, dar, când m-am întors, totul era la fel de mizerabil ca la început. De parcă nici nu mă trezisem și cumva visasem curățenia. M-am dus în baie să mă uit în oglindă, poate încă visam.

Acolo am dat de o persoană care mi se părea cunoscută, dar nu eram sigur. Nu-mi dădeam seama dacă visam sau nu, dar reflexia cumva a reușit să mă întrebe despre ziua mea. “17 noiembrie” i-am zis eu. Părea un om prietenos, că mine chiar. “Cum ți se pare lună noiembrie?” l-am întrebat după ce am văzut că prietenia – și parcă toată viața – i s-a risipit din privire. “O serie de 30 de zile făcute, parcă, pentru așteptare.”

Text: Victor Iliescu

Contact Us