mă preling în tine
gerule
până la capăt
ca amiaza tânără
și albastră
peste florile de ciment
ochii tăi ciupesc lumina
gerule
cât dorului meu
îi cresc dinți și unghii
cât dorul îmi ridică
în piept casă
și învață să respire
atât de frumos
și atât de departe îmi ești
gerule
cald în căușul palmelor
și rece când mi te frângi
ca fumul
dar crud
gerule
degeaba ți-s albaștri zorii
și pătimaș îmi stingi orașul
când am aripi lipite de spate
și niciun cer de despicat
gerule
ochii tăi ciupesc
din iarna plină
iar pe hornul dorului
încă iese fum
gerule
în coșul pieptului
miroase a busuioc
iar glasul mi-e pitit
în vreun cotlon
rămâi proptit de gard
gerule
și lasă-mi dorul
să îți împreuneze mâinile
să nu rămâi o umbră
uitată pe cruce
cu palmele zbârcite
ca un fruct răscopt
te prelingi în mine
gerul meu
până la capăt
ca amiaza tânără
și albastră
peste florile de ciment