Oare aspectul tău fizic are un impact asupra modului în care oamenii te tratează zi de zi? Oare unii oameni beneficiază de avantaje în viață numai pentru simplul fapt că societatea îi consideră atractivi? Aceste două întrebări ne duc cu gândul la un singur răspuns: pretty privilege. Totuși, ce sau cine este considerat „frumos” ori „atractiv” din punctul de vedere al societății? Care este beauty standard-ul din ziua de azi și de ce privilegii beneficiază acești oameni?
Deseori ne întâlnim cu persoane pe care le considerăm frumoase, atractive, carismatice datorită modului în care arată. Ba chiar, unii dintre noi se compară cu aceste persoane și ar da orice ca să aibă parte de trăsături fizice frumoase și armonie facială perfectă. Înfățișarea unui individ are o valoare atât de mare în ziua de azi încât aceste persoane beneficiază de avantaje cum ar fi atenție, iubire și favoritism din partea celorlalți, constant. Prin urmare, frumusețea este un privilegiu imens, având în vedere percepția oamenilor asupra noastră.
Acum, în caz că vă întrebați: „Cum adică oamenii frumoși au parte de privilegii? Eu sunt frumos și nu sunt tratat nicicum…”; Conform psihologilor Michael Hogg și Graham Vaughan, persoanele atractive sunt tratate diferit și au prejudecăți diferite față de ceilalți. Probabil vă dați seama de principalele avantaje ale unei persoane care beneficiază de pretty privilege, cele mai întâlnite fiind: popularitatea, ușurința cu care-și fac relații/prietenii și complimentele pe care le primesc constant de la cei din jurul lor. Alte studii au dovedit că tinerii/elevii frumoși au un avantaj enorm pe parcursul școlii. Fie că profesorii îi favorizează, fie că nu au avut parte de bullying pentru modul în care arată, aceștia scapă de 50% din probleme apărute pe parcursul anilor de școală.
Totuși, există un avantaj ce îi pune pe oamenii atractivi într-o lumină mult prea bună; un fenomen fără de care acest articol ar fi incomplet, iar psihologii îl numesc: The Halo effect. Efectul halo este un fenomen psihologic care apare atunci când evaluarea unei persoane este influențată de o impresie inițial puternică (o trăsătură bună de a lor), care ne duce după cu gândul că persoana respectivă este la fel de bună și în alte domenii, lucru care nu este neapărat adevărat, ci, poate, total fals. Dacă nu te-am lămurit cu această frază, o să-ți dau un exemplu: dacă crezi că o persoană este frumoasă, s-ar putea să-i asociezi și alte trăsături cum ar fi bunătatea, inocența, umorul sau inteligența. Opusul acestui fenomen este The Horn effect și merge pe același principiu, însă este în dezavantajul indivizilor de data aceasta. De exemplu: dacă crezi că o persoană este complet neatractivă, probabil le vei asocia și alte trăsături negative cum ar fi lenea, stupiditatea etc.
Pentru a înțelege și mai ușor cum funcționează pretty privilege-ul în rândul anumitor oameni, vă voi oferi exemple care se potrivesc perfect cu tot ceea ce am explicat până acum.
1. Cameron Herrin – un tânăr în vârstă de 25 de ani care, în 2018, a omorât o mamă și bebelușul ei în timpul unei întreceri de mașini pe stradă. Când acesta a fost condamnat câțiva ani mai târziu, în 2021, oamenii au început o petiție să-l elibereze pe Cameron și s-au strâns zeci de mii de voturi. Motivul? Arăta bine. Punct. Există oameni în ziua de azi care ar elibera un ucigaș pentru simplul fapt că este atrăgător. Probabil ăsta este cel mai bun exemplu de pretty privilege pe care-l pot descrie. Cam așa arată unele comentarii de la un tiktok legat de toată această situație: „Let’s talk about how real pretty privilege is; people thirsted over this dude after what he did. Disgusting.”, „He`s hot, but he doesn`t deserve 24 years in prison.” („Hai să vorbim despre cât de real este pretty privilege-ul; oamenii îl venerează pe tipul ăsta după ce a făcut. Dezgustător.”, „Arată bine, dar nu merită 24 de ani în închisoare.”)
2. Nikocado Avocado- faimosul youtuber cunoscut pentru videoclipurile sale de mukbang, dar și pentru problemele de sănătate/greutatea pe care a căpătat-o în ultimii ani. Cu fiecare videoclip pe care-l posta, se putea observa că starea lui se agrava din ce în ce mai mult, până când a încetat să mai posteze pentru câteva luni. Din senin, acesta a încărcat un videoclip la începutul lunii septembrie în care arată că a slăbit peste 110 kg, iar toate videoclipurile pe care le-a încărcat în ultimii 2 ani erau preînregistrate, creând „cel mai mare experiment social din viața lui”. Ce observăm din tot acest „experiment”? Modul în care oamenii s-au schimbat imediat ce au văzut transformarea lui. Dacă până acum câteva luni Nicholas Perry (Nikocado Avocado) a fost unul din cei mai batjocoriți creatori de pe platformă pentru stilul lui de viață, astăzi oamenii se compară cu el și sunt uimiți de capacitatea și perseverența lui. Din senin, toată lumea este acum de partea sa și îl încurajează, deși până să se schimbe era pur și simplu un meme pe internet.
3. Jessica – În filmul „The Hot Chick”, Rachel McAdams joacă rolul Jessicăi – o tânără atrăgătoare și carismatică ce se folosește de pretty privilege-ul ei pentru a obține ceea ce-și dorește. Într-o scenă din film, Jessica comandă băuturi pentru ea și prietenele ei. Atunci când le primește, aceasta flirtează cu casierul, care se îndrăgostește imediat de ea. Când personajul întreabă cât îi datorează pentru băuturi, băiatul îi spune că sunt din partea casei, că nu costă nimic…Acestea au fost cele mai bune exemple pentru a demonstra pretty privilege-ul în viața reală.
Acum, revenim la altă întrebare: ce sau cine este considerat atractiv în ziua de azi? Conform mai multor studii, majoritatea persoanele atractive au o față simetrică și trăsături unice, arătând per total foarte average. Mai mult decât atât, oamenii tind să fie atrași de persoanele care se îngrijesc, par sănătoase și depun efort ca să arate cât mai bine mereu când ies în public. În principiu, acestea ar fi standardele care definesc o persoană „atractivă” mai tot timpul. Pe de altă parte, fiecare om are o altă părere despre cei din jurul lor și nu toți au aceleași gusturi. Cineva poate spune că actrița „X” este cea mai frumoasă femeie de pe Pământ, în timp ce altcineva este de altă părere, deoarece fiecare are propria viziune asupra esteticului/frumosului. Haideți să luăm de exemplu una din cele mai cunoscute modele din anul acesta: Bella Hadid. Deși este considerată una dintre cele mai atractive femei care există în ziua de azi, citind comentariile de la unele postări de pe social media, am observat că mulți nu cred că ar merita toată această faimă și nu o consideră atât de frumoasă.
Acum, dacă persoane precum surorile Kardashian, Angelina Jolie, Zendaya, Adriana Lima etc. sunt considerate ca fiind unele din cele mai frumoase femei din prezent, oare ce standarde erau acum zeci sau sute de ani? Oare exista un alt beauty standard pe vremea aceea? Ce este diferit față de prezent?
Este secolul XVIII. Termentul de „frumos” este sinonim cu „proporțional”. O femeie atractivă nu e nici prea înaltă, nici prea scundă – nici prea slabă, nici prea plinuță, cu gât lung și talie cât mai subțire. Sună destul de asemănător cu unele standarde din ziua de astăzi, nu? Nu-ți face griji, lista nu se oprește aici! Mergem aproape 100 de ani în viitor, ne apropiem încet de secolul XX. Mai exact, ne aflăm în anul 1880. Corsetele sunt încă în vogă, iar femeia ideală trebuie să fie delicată, elegantă, ba chiar vulnerabilă. Deseori acestea leșinau din cauza corsetului strâns exagerat de mult pentru a scoate în evidență spatele și pieptul, atrăgând bărbații care erau puternici, muncitori și nobili. Într-un final, ajungem în anul 1930. Pentru prima oară în câteva sute de ani, femeile renunță la corset, ieșind din zona de confort, devenind îndrăznețe. Acestea poartă rochii și haine mai lejere, oprindu-se din a-și scoate în evidență formele. Tot în vremea aceea, femeile de abia își câștigaseră dreptul la vot. Îndrăzneala femeilor de a rupe normele a avut o mare influența asupra standardelor de frumusețe din perioada aceea, schimbându-se radical. Pe la jumătatea acestui secol, adică prin anii 1950, omenirea suferise destul după cele două Războaie Mondiale și Marea Criză Economică, iar lumea începea să se pună din nou pe picioare. Mai mult, industria frumuseții le-a oferit femeilor noi haine, machiaje și alte produse la un preț accesibil, astfel încât majoritatea își puteau permite aceste articole. Buzele mari, rujate și coafura erau noul trend, iar femeile cu talie subțire și forme erau cele mai apreciate, readucând corsetele înapoi pentru o perioadă.
Într-un final, ajungem în secolul XXI… Trăim într-o societate în care am ajuns cu toții la o oarecare egalitate și ne-am extins cu mult părerile despre ceea ce este „frumos” ori „estetic”. Unele standarde de acum sute de ani încă se regăsesc în prezent, dar nu sunt la fel de apăsătoare sau prețuite ca înainte…Pentru prima dată în istorie, societatea acceptă toate tipurile de oameni, indiferent de culoare, dimensiune sau orientare sexuală. Fiecare are propriile preferințe, iar nimeni nu poate stabili cu exactitate trăsăturile care fac o persoană „atractivă” sau „frumoasă”. Putem observa că beauty standard-ul s-a schimbat constant, totodată cu evoluția oamenilor și va continua să se modifice în continuare. Morala? Percepția noastră despre frumusețe nu se bazează pe fapte, ci mai degrabă pe un set de opinii ale societății în continuă schimbare, care, în cele din urmă, nu ar trebui să însemne nimic pentru noi. Unii sunt convinși că sunt „urâți” sau „neatractivi” pe când, în realitate, frumusețea este complet relativă. Niciodată nu vom putea să ne încadrăm în acest „beauty standard”, încât societatea mereu își va dori ceva nou, ceva ce poate nu ni se potrivește nouă. De aceea, cei mai atractivi oameni din ziua de azi sunt persoanele autentice, reale care nu urmăresc normele impuse de majoritate, ci trăiesc după propriile reguli.
Text: Andrei Lugoj
Grafică: Ștefania Arhip
DTP: Alexia Voinea