Vă invit să faceți cunoștință cu Jack. Jack a fost dintotdeauna o persoană curioasă. De la un copil cu multe interese, care sărea de la un hobby la altul, până la un elev cu rezultate remarcabile la mai toate materiile, lăudat de profesori prin cancelarie, lui Jack i-a plăcut mereu să știe multe, să fie bun. Și, firește, se mândrește cu asta. E mândru că atunci când lumea deschide un subiect de conversație, el știe unul sau două lucruri cu care poate să contribuie la discuție; e mândru că, uitându-se în catalog, vede 10 pe linie la toate materiile, e mândru că poate să își descopere noi interese și să jongleze cu ușurință între ele. E mândrumândrumândru…până să audă pentru a n-șpea mia oară „Dar nu te pregătești cu ceva pentru viitor și tu? Nu te-ai hotărât în ce direcție mergi?” Jack nu mai e chiar atât de mândru atunci.
Ah, dar pe cine avem noi aici? E prietenul lui Jack, Marius. Marius nu se autoproclamă o persoană curioasă. Cel puțin nu curioasă cu privire la multe. Există totuși un lucru care îl pasionează mai mult decât orice altceva: arta. Fie că petrece ore întregi pictând la el în cameră cu muzica dată la maxim, fie că face schițe și creionează aiureli în timpul orelor în loc să fie atent, fie că studiază istoria artei în miezul nopții și până la răsărit, cert este că „Marius” și „artă” au devenit sinonime pentru prietenii, rudele și mai toate cunoștințele băiatului. Și Marius e mândru, foarte mândru, extrem de mândru. „Dar numai de artă te ocupi? Altceva nu mai știi să faci?” Și totuși parcă lucrurile erau prea bune ca să fie adevărate în cazul lui Marius.
Jack și Marius sunt mereu comparați din acest motiv. Niciunul nu știe că celălalt ar vrea să fie „în pantofii” lui. Și de aici începe bătălia generalist vs. specialist; oare cine o duce mai bine?
Dar, înainte să disecăm întrebarea asta, hai să vorbim un pic despre Jack. Și nu, nu Jack personajul creat de subsemnata ca să exemplifice o tipologie a generalistului, ci Jack originalul, care a schimbat istoria vorbelor din popor și a inspirat articolul acesta. Termenul „Jack of all trades”, tradus drept „meșter la toate”, apare (oficial) pentru prima dată în 1612 în cartea „Essays and Characters of a Prison” de Geffray Mynshul. Alte variațiuni ale vorbei preced secolul XVII, Robert Greene referindu-se la Shakespeare drept un absolut „Johannes Factotumen” în 1592 în lucrarea „Greene’s Groats-Worth of Wit”, având în vedere diversitatea artistică și caracterul de cameleon – Shakespeare a început drept actor și a ajuns dramaturg, respectiv poet. Ambele variante pictează aceeași imagine: o persoană care se pricepe la multe lucruri și are abilități dezvoltate în mai orice domeniu de activitate. Să ți se spună că ești un jack of all trades reprezenta un mare compliment atunci când zicala și-a făcut debutul.
Însă, există un motiv pentru care a fost ales numele Jack, și acela este că reprezenta un nume foarte comun în Anglia la vremea respectivă; Jack era un om obișnuit, de rând. Acesta era un simbol al generalistului. Dar, în viață nu există doar generaliști. S-ar putea că din acest motiv – dar și datorită nevoii de a angaja specialiști în domenii necesare – să se introducă în secolul XVIII o a doua parte acestei sintagme, devenind o vorbă nouă cu o însemnătate nouă: „Jack of all trades, master of none”. Tradusă acum drept „meșter la toate, maestru la nimic”, expresia demontează semnificația precedentă, care lăuda generaliștii, redirecționând mingea de tenis ipotetică în terenul specialiștilor. Astfel, se accentuează faptul că un om capabil de mai multe lucruri nu este expert la nimic specific, fiind mereu bun, dar niciodată grozav, iar cunoștințele lui părând superficiale în comparație cu skill-urile unui specialist.
!RANDOM TRIVIA MOMENT! Valetul din pachetul de cărți este de asemenea numit „Jack”. Original, numele lui era „Knave” (versiunea engleză a cuvântului „valet”), dar, pentru a evita confuzia cu „King” („K”-ul din pachet desemnat „regelui” sau „popei”), acesta a preluat denumirea „Jack” și i s-a atribuit litera „J”. Valetul era cunoscut pentru faptul că nu avea abilități remarcabile, fiind un om de rând ce ducea la capăt task-urile date de ceilalți. El însuși era un prototip al unui jack of all trades, de multe ori figura valetului fiind utilizată pentru a reprezenta meșterul la toate (uită-te din nou la coperta articolului). Okey, înapoi la ale noastre!
Așadar, care semnificație a expresiei se aplică în momentul actual? Depinde de context, în mare parte. Școlile doresc ca noi să fim buni la toate materiile și să excelăm în multiple activități extracurriculare. O persoană ca Jack este prototipul elevului model, cu o fire generalistă și o dorință de a se dovedi pe sine în orice domeniu de interes. Pe de-o altă parte, mediul de lucru este unul competitiv, în care abilitățile cerute de un anumit job trebuie să fie perfecționate la capacitatea lor maximă. Candidatul perfect pentru un loc de muncă legat de artă ar fi, în consecință, Marius, care și-a dezvoltat pasiunea și este încrezător în skill-urile lui.
Ca să mă întorc la întrebarea adresată acum câteva paragrafe, și Marius, dar și Jack, o duc bine, dar asta în locuri diferite. Acum, care loc este mai relevant? Păi, majoritatea o să spuneți „evident, job-ul”, și, deși cam aveți dreptate, nu întotdeauna a fi un specialist garantează locul de muncă visat. Sigur, dacă te naști și îți descoperi pasiunea „încă din cărucior”, lucrurile s-ar putea să fie clare și drumul către carieră fără obstacole. Însă, nu toți avem norocul acesta. Majoritatea specialiștilor au fost la rândul lor generaliști – copii care erau duși de părinți la înot, fotbal, dansuri, cursuri de pictat, canto, ș.a.m.d. Suntem condiționați de mici să fim firi generaliste și să ne interesăm de cât mai multe lucruri…dar apoi judecați când păstrăm pasiunile pentru mai multe activități în detrimentul alegerii unui singur hobby. Știu, standardele sunt mult prea întortocheate, dar un lucru măcar este clar: specialistul e preferat!…Nu?
Nu…chiar. Mai este o ultimă variantă a expresiei (și promit solemn că este chiar ultima, încă nu a găsit cineva alte continuări), respectiv „A jack of all trades is a master of none, but oftentimes better than a master of one.” Fraza finală ne spune că „un meșter la toate este un maestru la nimic, dar de multe ori mai bun decât un maestru la un singur lucru.” Dacă descâlcim un pic toate contrazicerile, ajungem la concluzia că poate da, într-adevăr, cine e bun la multe nu este expert la ceva anume, dar măcar este mai calificat decât o persoană care e specializată pe un singur lucru și atât. Ambele fețe ale banului sunt atât câștigate, cât și criticate de vorba asta. Presupun că așa s-a putut stabili un echilibru. Balanța semnalează egalitate între Jack și Marius.
Părerea mea? Jack și Marius nu au de ce să se îngrijoreze. Marius trebuie să învețe să fie rezilient în fața criticilor primite. Dacă are o pasiune, de ce să îi fie rușine de cunoștințele și efortul pe care îl pune în a deveni expert? Nu este un lucru necesar să te aventurezi în cine știe câte activități de dragul de a le face dacă tu ai un focus și o prioritate; ține-te strâns de ele pentru a deveni indispensabil. La celălalt capăt al spectrului, nici Jack nu ar trebui să fie descurajat de gura satului. Doar fiindcă este un generalist, asta nu înseamnă că abilitățile lui diverse nu sunt căutate. Sunt multe job-uri în domeniile jurnalismului, marketing-ului, afacerilor și al social media-ului care caută cunoștințe din sfere multiple, care încurajează mularea pe un model dat sau adaptarea la un subiect anume. Pentru mulți angajatori, generaliștii reprezintă maeștri ai integrării.
Așa că fii liniștit; fie că ești Jack sau Marius, meșter sau maestru, generalist sau specialist, înger sau zeu, sau orice altă variantă de mijloc, îți garantez că la un moment dat vei putea să îți joci cartea și să ieși câștigat.
Text: Roxana Gherase
Grafică: Stefania Trandafir
DTP: Andreea Stancu
