am crezut că și tu poți țese
aur din pai uscat
adunat de sub zăpada înghețată
pentru care m-am luptat timp îndelungat
insuflă-mi răceala ta
prin sărut sau doar poate-o privire
unde-i cel ce era
când eram cu gândul la nemurire?
îți amintești ce spuneai cândva?
în vremuri când podeaua nu scârțâia sub greutate
vremuri când nu aveam lucruri în comun cu sylvia plath
dar lucruri ca acestea nu mai merită discutate
doare să o spun
dar sper că vei fi plecat deja
să nu vezi cum am ajuns —
zăpada să inunde plaja
peste stradă umblă moși crăciun
ei abia așteaptă să te-njunghie-n inimă
să ți-o scoată să ți-o strângă-n pumn
de parcă sacul lor nu le-a ajuns ca victimă