
PERSONAJE CITITORUL – tu, dragă cititor, vei juca rolul celui ghidat prin această „piesă”. REDACTORUL – eu, care te voi ghida prin toate părțile urâte ale acestei „piese”.
ACTUL I – URÂTUL Pe ecranul unui telefon sunt afișate cuvinte, paragrafe, titluri, subtitluri, grafici, etc. Cititorul a intrat pe cea mai nouă postare a Revistei LZR, care, în mod deosebit, este structurată ca scenariul unei piese de teatru. Titlul este urât. Nu, titlul nu este unul ofensator, ci în partea de sus a paginii este scris mare și bolduit cuvântul X„UR T”. CITITOR: Ce-o mai însemna și asta? Un articol „urât”? REDACTOR: Ei bine, răspunsul la această întrebare este chiar conținutul acestui articol. Ce-ar putea să însemne că ceva este urât?
Cititorul, perplex de faptul că redactorul nu doar i se adresează în mod direct, ci și de apariția sa ca personaj într-o piesă de teatru imaginară, deschide o nouă pagină în browser și caută definiția cuvântuluiX „urât”.
URẤT, -Ă, 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. (Dexonline)X
REDACTOR: Înfățișare neplăcută… frumusețe… hidos… La ce ne-am putea gândi? Un craniu? Un șarpe? Mulți ar avea tendința să se refere la astfel de lucruri care cauzează disconfort ca fiind „grotești”; alții ar putea să vadă un spațiu decorat într-un anume fel care să le displacă la prima vedere și să zică că este „chicios”; unii ar spune, din pur instinct și obicei, că ceva nou, care este necunoscut, are o aparență neplăcută – deci, prin definiție, urâtă.
CITITOR: Da, să zicem, însă eu încă nu mi-am primit niciun răspuns! Ofticat că și-a pierdut timpul cu un articol care pare că nu a fost luat în serios, trage concluzia că mai bine își ocupă timpul făcând altceva – eventual citind alt articol – așa că ridică privirea din telefon pentru câteva momente pentru a se gândi la ce, mai exact, ar vrea să facă. Moment în care cititorul observă că nu își recunoaște împrejurimile, clar nemaifiind în locul în care era acum câteva clipe.X
ACTUL II – GROTESC Într-o cameră întunecată cu draperii vișinii, cititorul se uită nedumerit prin jur. Unde se află? Unde se afla înainte să fie aici? De ce este copleșit de acest sentiment iminent de frică? Înconjurat de fețe care râd, care plâng, care nu au vreo expresie, dar care toate au ceva în comun: trăsături exagerate, caricaturale; personajul se ridică și încearcă să găsească măcar vreo explicație.X REDACTOR: Acesta este grotescul. Stilul în care este decorată această încăpere reflectă mișcarea artistică ce este grotescul. Pentru că, desigur, adjectivul grotesc nu se referă, prin definiție, la ceva care care te-ar face să îl respingi. Ca orice altă formă de artă, arta grotescă este, și ea, ceva care redă emoțiile artistului, care oglindește exact ce a vrut creatorul să reprezinte. Încă din secolul XVIII, grotescul descria ceva ciudat, misterios, mistic, urât. În artă, literatură și altele, acesta înseamnă, însă, cu totul altceva. Chiar dacă „granița” dintre cele două semnificații menționate anterior poate deveni blurată alocuri, deoarece printre elementele caracteristice grotescului se regăsesc nuanțele întunecate și figurile caricaturale; acest lucru nu înseamnă că orice lucrare care aparține acestei mișcări artistice este creată cu intenția de a neliniști.
Apărută încă din anii 1500, arta grotescă se regăsește într-o mare parte din perioadele care au existat de atunci până în prezent, precum Renașterea, Barocul, Manierism, Era Victoriană ș. a. m. d.; mai mult de atât, aceasta a fost prezentă și în multe din lucrările unor artiști precum Giovanni da Udine, care a setat tonul pentru această mișcare. De asemenea, etimologia cuvântului a originat de la modul în care pereții lucrați de acesta semănau cu interiorul unei grote.
Astfel, devine clar faptul că, la fel ca cele ce urmează să fie prezentate, grotescul a ajuns să fie stigmatizat, fiind, în origine, un simplu mod de exprimare prin artă. CITITOR: Atunci, ce legătură ar avea acesta cu urâtul? REDACTOR: Atât perioadele din artă enumerate, cât și Giovanni da Udine și alți artiști, sunt apreciați la nivel mondial și pot fi folosiți ca referințe când vine vorba de frumos, așa că înainte de a descrie ceva ca fiind „grotesc” cu intenția de a critica acel ceva, ar trebui luate în considerare aceste aspecte.
CITITOR: Am învățat ceva nou… acum pot pleca? Simt că aceste figuri încep să se miște… Înainte de a putea termina fraza, cititorul observă că figurile încep să devină și mai desfigurate, parcă topindu-se. Perdelele capătă o nuanță aprinsă de roz fuchsia, mobilierul nu se mai asortează deloc, fiecare piesă în culoarea și stilul ei, fără niciun fel de coerență între ele. Cititorul se încruntă, având o privire șasie.X
ACTUL III – KITSCH CITITOR: Mă dor ochii! Ce e asta?? REDACTOR: Acesta este kitsch-ul, cum s-ar spune, „kitschos”. Prin definiție, kitsch-ul este reprezentat de imitațiile ieftine ale artei și prin suvenirurile produse în masă care nu au vreun fel de valoare estetică. Este, însă, de menționat, faptul că acest termen a ajuns să fie folosit mult prea des, fiind adesea asimilat cu stiluri maximaliste de decor. Mulți uită că existența unei palete variate de culori și îmbinarea de texturi, ambele existând într-o armonie una cu cealaltă fără a fi discordante, nu înseamnă lipsa de gust și de asortare.
Ce vreau să spun este că, precum grotescul, termeni care își pierd sensul original ajung să fie aruncați în conversații despre ceva care, poate, nici măcar nu se încadrează în, să zicem, kitsch.
ACTUL IV – NECUNOSCUTUL REDACTOR: Așa că acum dezbaterea necunoscutului este relevantă. Oamenii au tendința să respingă orice care nu se încadrează în zona lor de confort, folosind cuvinte precum kitschos sau grotesc sau chiar… urâtX.
Consider că acesta este și motivul pentru care multe lucruri sunt considerate urâte, precum – precum ce? Acum aș putea da exemple, ca la începutul articolului, însă ar mai fi relevante? CITITOR: Nu cred… am impresia că tu ai putea să vezi frumosul în orice. REDACTOR: Desigur, așa ar trebui să poată face oricine, pentru că, precum și morala acestui articol, frumusețea este subiectivă, la fel ca urâtul, existând într-un echilibru care rămâne la latitudinea fiecăruia să fie stricatX.
SFÂRȘIT
Text: Victor Iliescu
Foto: Maria Mihai
DTP: Mihaela Ursu