“But loving him was red” – Taylor Swift, Red
“I once believed love would be black and white, but it’s golden” – Taylor Swift, Daylight
Acestea sunt, poate, două dintre cele mai emblematice versuri ale artistei Taylor Swift, completându-se perfect pentru a alcătui un soi de limbaj codificat, înțeles numai de cei ce rezonează cu acest gen de muzică. Reprezentând perspectiva ei proprie asupra cromaticii iubirii, putem intui că aceste afirmații sunt antitetice în prima instanță. După un scurt studiu de caz, se remarcă faptul că expresivitatea sa a fost conturată astfel încât diferitele stadii ale iubirii, ce părea a fi odată eternă, să o surprindă în spontaneitatea momentului.
În Daylight, ea asociază dragostea cu aurul, accentuând o strălucire caldă și durabilă. Din seria „Am întrebat 100 de români…”: Dacă s-ar face o statistică, 99% din oameni ar susține că roșul este culoarea iubirii. De ce? Cel mai probabil răspunsul pare foarte sugestiv, pentru că roșul emite pasiune, vitalitate și dorință. Această este iubirea care arde aprig, cu o atracție fizică puternică și o energie debordantă. Persoanele ce rostesc dragostea și roșul în aceeași propozitie tind să fie pasionale, impulsive și trăiesc la cote maxime momentele de intimitate. Roșul poate indica, în consecință, o personalitate curajoasă și încrezătoare, care nu se teme să-și exprime sentimentele, un complice la propria asasinare. În cultură populară, a fost mereu echivalent cu inima și romantismul: în piesa ,,Red”, reușește să evoce această vigoare în adevărată ei splendoare.
Fie că vorbim despre o idilă adolescentină sau despre o pasiune interzisă la maturitate, pentru ea, iubirea întruchipează o multitudine vastă de culori și, prin fiecare adjectiv sau sintagma descriptivă, simbolizează un nou fir narativ într-o amplă poveste de dragoste. Uneori oscilează înspre un castaniu pătrunzător („So scarlet, it was maroon”- Maroon), având note de nostalgie și încercând să neglijeze trecerea ireversibilă a timpului, întrucât relația a fost atât de pasională și stacojie încât „focul” a fost suprimat și a devenit maro. Alteori pare a fi un bleumarin cu tente de indigo ce se preschimbă ulterior într-un auriu sofisticat și delicat („And my, my love had been frozen deep blue, but you painted me golden”), explorând o iubire complicată și melancolică, folosind albastrul pentru a ilustra vulnerabilitatea emoțională.
Odată cu apariția treptată a acestor versuri și cu trecerea prin diferitele etape ale maturizării și, implicit, ale vieții, nenumăratele nuanțe contrastante au stabilit o lungă și complexă dezbatere. În acest sens, Swift și discografia ei deosebit de generoasă oferă o analiză adecvată asupra fenomenului. Ei bine, cântăreața nu este nici pe departe prima sau singura ce a avut inspirația să abordeze acest subiect. Lana Del Rey, în piesa Cherry („My cherries and wine, rosemary and thyme… Love, is it real love?”), folosește roșul pentru a descrie o iubire intensă, dar efemeră. De asemenea, galbenul este adesea văzut că fiind definiția fericirii și a bucuriei. Coldplay, în piesă Yellow (precum sugerează și titlul, aici cromatica revigorantă se regăsește pe tot parcursul melodiei sub multiple forme) descrie iubirea ca pe ceva luminos și vesel. Harry Styles, în Golden („You’re so golden”), evocă aceeași senzație de căldură și siguranță pe care o aduce o zi însorită de vară. În adiție, albastrul este culoarea calmului și a profunzimii emoționale. În Kiss of Life („Look at the sky, it’s the colour of love”) de la Sade, iubirea este comparată cu cerul albastru, simbolizând stabilitate și pace. Movul, cu nuanțele sale bogate și misterioase, insuflă o pasiune jucăușă și enigmatică, dar fascinantă. În Lavender Haze („I feel the lavender haze creeping up on me”), Taylor descrie o stare de visare, acompaniată de un tempo energic. Olivia Rodrigo, în aproape toată discografia să, folosește movul pentru a exprima intensitatea emoțiilor specifice vârstei și a despărțirilor tumultuoase. Rozul și albul sunt deseori puse în comparație cu puritatea și dinamismul începuturilor. Frank Ocean, în Pink + White („If the sky is pink and white, if the ground is black and yellow”), explorează aceste teme printr-o lentilă de euforie și reflecție asupra iubirii trecute. Ele insinuează inocența și prospețimea iubirii, fiind mai puțin legate de sentimentele romantice și mai mult de afecțiunea pură. Verdele este culoarea speranței și a creșterii: în Green Light de la Lorde, dragostea este văzută ca un proces de vindecare și reînnoire. Această constituie imaginea naturii care renaște primăvara, fiind o reminiscență a unui nou început și a posibilităților infinite. Negrul, deși se presupune că ar fi antonim cu iubirea, poate reprezenta profunzimea și particularitățiile fine ale emoțiilor. Revenind la Lana Del Rey, în Black Beauty, explorează latura întunecată a cromaticii, transpunand în versuri o atracție irezistibilă, dar și distrugătoare. Nuanțele pământii, cele din Good Days de la SZA, inspiră o conexiune strânsă cu natură și realitatea. Toată această cromatică sugerează o iubire care este autentică și ancorată în prezent, reflectând armonia cu mediul înconjurător.
Observați un tipar, nu-i așa? În ceea ce privește lumea cinematografiei, filmele La La Land, The Notebook sau 500 Days of Summer sunt doar câteva din multele ecranizări ce folosesc o paleta variată de pigmenți pentru a sublinia diferitele fațete ale iubirii. The Great Gatsby și Pride and Prejudice utilizează filtre și nuanțe specifice cu scopul de a menține atmosfera și magnetismul poveștilor de dragoste. Se folosesc de elemente precum cele de vestimentație sau de decor pentru a scoate în evidență anumite caracteristici specifice personajelor și ale relației romantice (sau platonice, nu excludem această posibilitate) dintre acestea. Poate va întrebați „Ce ne tot explică atâta despre analogiile astea?” Ați prins voi ideea: iubire și culori, culori și iubire; dar totuși, ce legătură au una cu cealaltă?
Într-o lume superficială și frenetică, iubirea este una dintre cele mai complexe și subiective emoții umane (dacă nu chiar cea mai), iar modul în care fiecare dintre noi o percepe și o trăiește poate varia semnificativ. De aici derivă și calea fascinantă de a explora această diversitate prin intermediul culorilor. Acest sentiment profund și universal, a fost dintotdeauna subiect de fascinație pentru poeți și filosofi, să nu mai vorbim despre revelațiile artiștilor mondeni. Totuși, iubirea nu este un concept monolitic.
Culorile, prin puterea lor emoțională și metaforică, pot reflectă tipuri distincte de dragoste și aspecte ale personalității noastre. Spre exemplu, albastrul este simbolul al încrederii, acesta reprezentând iubirea liniștită, bazată pe încredere și loialitate, că atunci când, în copilărie, pe drumul spre casă te cărau părinții în brațe fiindcă erai prea adormit să mergi singur pe jos. Cei care asociază iubirea cu albastrul prețuiesc relațiile stabile, sigure și de durată. Ei sunt de obicei de încredere, care caută armonie și înțelegere reciprocă, iubirea lor fiind calmă și constantă. Galbenul este culoarea bucuriei, a fericirii și a pozitivității. În concordanță, iubirea atribuită galbenului este jovială, plină de viață și adesea născută dintr-o prietenie solidă. Persoanele care percep iubirea astfel sunt optimiste și caută mereu să aducă râsete, zâmbete și dimineți târzii de duminică alături de cel cu care își împărtășesc existența. Verdele simbolizează echilibru, răbdare. Această este o dragoste care evoluează și se dezvoltă, bazată pe sprijin reciproc și pe dorința de a crește împreună. Cei care compara iubirea cu verdele sunt indivizii care valorizează stabilitatea emoțională și dezvoltarea atât personală, cât și pe cea a celor dragi, tinzând să fie grijulii și protectori. Rozul este culoarea romantismului ideal, a sensibilității și a afecțiunii. Iubirea asociată cu rozul este tandră, plină de gesturi romantice și de afecțiune sinceră. Oamenii care văd dragostea în roz sunt adesea sensibili, empatici și atenți la nevoile partenerului. Ei prețuiesc micile gesturi de iubire și momentele romantice care întăresc legătura sentimentală. Portocaliul este simbolul entuziasmului, creativității și al energiei, plină de aventură, spontaneitate și inovație, el este personalitatea efervescență a familiei. Persoanele care includ iubirea în același context că portocaliul sunt energice, creative și caută mereu noi experiențe de viață. Ei apreciază schimbarea și dinamismul în relații. Violetul este fiica albastrului și a roșului, misterul în persoană, reprezentanta de onoare a spiritualității și a introspecției. Ea știe să valorifice adâncimea emoțională și explorarea sufletului în relații. Albul imaculat este personificarea purității, a inocenței și a simplității. Iubirea albă este necondiționată, sinceră și se simte de parcă plutești pe un nor de vată de zahăr, fiind în căutare de claritate și transparență.
La finalul zilei, lucrurile se rezumă la un răspuns banal de ușor. Poate că pentru tine iubirea e categoric albastră, fiindcă asta este culoarea ochilor persoanei îndrăgite. Sau, poate, este roz datorită jucăriei de plus de care erai nedespărțit în copilărie. În mod bizar, tu consideri că dragostea e gri prin prisma faptului că se află la granița dintre alb și negru. Fără să ne dăm seama facem conexiuni cu diverse experiențe din viața noastră și… ați ghicit, le asociem cu o anumită sau chiar mai multe culori. Prin înțelegerea acestui amalgam de asocieri cromatice, ne putem descoperi pe noi înșine și pe cei din jur, adâncind astfel conexiunile noastre afective și îmbogățindu-ne viața emoțională. În esență, iubirea și culorile formează o simfonie a percepțiilor, o armonie a sentimentelor care ne definesc ca ființe umane. Pentru a înțelege iubirea, trebuie să ne folosim de toate cele 5 simțuri ale omului. Până acum, eu v-am făcut introducerea numai în lumea cromaticii, în continuare este sarcina voastră să-i descoperiți și celelalte lături.
Text: Sofia Nemțan
Foto: Maia Esanu
DTP: Neagoe Bianca
