Ești, ai întâlnit sau ai auzit vreodată de acele fete ce visează cu ochii deschiși că sunt prințesele propriului lor univers roz? Cele ce par a avea doar intenții pure și energie angelică? Care sunt admiratoarele Lanei del Rey, ale ochelarilor roșii în formă de inimă sau a fundițelor roz? Cine sunt ele? Ei bine, TikTok ne spune că sunt fetele coquette. Estetica lor a apărut în anii 2020, caracterizându-se prin elemente romantice și ludice, precum hainele cu dantelă, culorile pastel, fiind inspirată și de era victoriană și a anilor 1950. Haideți să aflăm ce se ascunde dincolo de alura lor atemporală și de simțul vestimentar foarte feminin!
Din punct de vedere cultural, apariția și popularitatea fenomenului coquette era de așteptat. Deoarece pandemia a avut un impact puternic negativ asupra stării mintale, oferindu-le o perspectivă pesimistă asupra lumii, mulți au devenit nostalgici, visând la acele vremuri minunate, care erau mai simple. Fetele și femeile de pretutindeni își amintesc cât de frumos era când simțeau impulsul de a desena o inimioară pe orice pagină a unui caiet. Sau ce simțeau în suflet când o fată pe care o admirau le complimenta. Sau cât de revigorante erau zilele petrecute în în întregime la locurile de joacă sau în parc. Estetica coquette este pentru acestea ceva intim, pur și esențial: o explorare a identității proprii și o modalitate de exprimare a creativității prin reanimarea fanteziilor din copilărie. Este o cale prin care femeile se pot aventura pe tărâmul feminității fără a simți că sunt frivole sau că își construiesc identitatea în jurul imaginii stereotip a femeii. În spatele dantelei și a fundițelor există un curent care încurajează femeile încrezătoare, puternice și independente să fie feminine, delicate și inocente, respingând ideea că emanciparea unei femei duce la masculinizare. Cu alte cuvinte, feminitatea și delicatețea nu mai sunt echivalate cu slăbiciunea și vulnerabilitatea, așa cum s-a întâmplat de cele mai multe ori de-a lungul istoriei. Însă, chiar și în perioadele în care a fi feminină însemna a fi frivolă, s-au distins promotoarele feminității, originalele fete coquette, ce reprezintă modelele inspiraționale ale multor fete din ziua de azi.
Credeți că știți cine sunt aceste „coquette icons” ? Un exemplu e din perioada revoluției franceze, marcând momentul în care societatea a vrut să îi impună Mariei Antoaneta adoptarea unui stil mai bărbătesc. Deși stilul său maximalist și extrem de feminin a fost supus ironiei de nenumărate ori, ea a hotărât să nu și-l schimbe, susținându-și libertatea de exprimare și autenticitatea prin sfidarea normelor.
Putem să vorbim despre coquette dacă nu vorbim de Lana del Rey, pe bune acum? În melodiile ei, Lana creează o poveste despre pierdere a inocenței, ce simți când ești dorită sau când nu ești dorită, cum e să fii dorită de oamenii nepotriviți. Astfel, ea abordează experiențele universale din copilăria și tinerețea unei femei, portretizând aceste perioade drept aventuri. Artista ne oferă o privire în mintea unei fete care este la fel de complexă pe cât este de feminină.
Componenta esențială a esteticii este imagistica. Poți ghici cine a regizat filmele ale căror capturi de ecran se regăsesc pe fiecare pagină de Pinterest coquette? Îți mai dau un indiciu: Cine a regizat „The virgin suicides”, „Maria Antoaneta” și „Priscilla” ? Sofia Coppola. Tonul impasibil și personajele ei feminine, cu fețe blânde și deznădăjduite, ce aparțin unor lumi aflate la un pas de a le înghiți, formează o voce distinctă în cinematografia americană. Filmele sale sunt despre procesul de transformare și autodescoperire al fetelor tinere. De multe ori, în operele ei, căsătoria este primul pas purgatorial în drumul unei eroine către găsirea adevăratului sine. Fiind un fost designer și un nume ce apare frecvent pe listele celor mai bine îmbrăcate femei, Coppola își îmbogățește filmele cu stilul impecabil. În „Somewhere”, actrița Elle Fanning poartă o rochie Prada pe care, după cum îi spune Coppola revistei „Elle” : „Am cumpărat-o pentru mine când am fost în Italia cu mult timp în urmă, dar nu am purtat-o niciodată”. Simțul extraordinar al modei este dovedit de felul rafinat în care poate transforma orice obiect, de la o perucă roz la o umbrelă transparentă, într-o imagine emblematică.
Revenind la imaginea de ansamblu a esteticii coquette, nu putem spune că totul este roz. Cuvântul „coquette” provine din limba franceză și face referire la o fată tânără căreia îi place să flirteze cu bărbați mai în vârstă. Din acest motiv, anumite aspecte ce țin de această estetică provin din noțiuni ale feminității europene, demodate. Un astfel de aspect ar fi lipsa de diversitate culturală. Numărul pozelor cu cei care nu se încadrează în standardele de frumusețe eurocentrice este infim pe lângă cel al pozelor înfățișând doar femei subțiri, cu un ten deschis.
Fenomenul coquette reprezintă mai mult decât o simplă estetică sau o preferință vestimentară; este o expresie culturală. Aceasta reflectă dorința femeilor de evadare în fanteziile din copilărie și nevoia de a-și redefini feminitatea fără a se simți constrânse sau judecate. Totuși, este crucial să recunoaștem și să adresăm problemele legate de diversitate, pentru a construi un spațiu inclusiv pentru toate femeile.
Text: Diana Căciulă
Grafică: Ştefania Arhip
DTP: Bianca Neagoe