Dragi cititori ai Revistei LZR, acesta este un articol pe care vi-l dedic atât vouă, cum o fac de fiecare dată, cât și celorlalți redactori care pot fi, la rândul lor, cititori. Scopul nostru ca și redactori ai acestei reviste este să oferim articole interesante, captivante, care să rezoneze cu „audiența”. De aceea noi, redactorii Revistei LZR, ne întâlnim periodic pentru a discuta ce idei avem pentru următoarea tură de articole – moment în care fiecare își prezintă subiectul ales, de parcă ar comunica indirect cu cititorul. Înainte de ședință, când sortăm ideile ne punem în locul cititorului și ne întrebăm „Ce aș vrea să citesc?”. Răspunsul nu este unul complicat: desigur, nimeni nu vrea să citească ceva plictisitor ca apoi să închidă articolul nesatisfăcut, constatând că și-a pierdut timpul cu o serie de paragrafe irelevante – așa că mereu trebuie să plecăm de la premisa că trebuie să scriem despre ceva interesant, captivant; însă pe lângă acest aspect, un articol trebuie să fie inedit, original, unic, să aibă măcar un lucru care să-l facă să iasă în evidență.
Aici intervine titlul articolului, care, în ciuda aparențelor, nu sugerează că acest articol s-a scris deja (sau, cel puțin, asta sper). Acestea sunt cuvintele pe care noi sperăm să nu le auzim când prezentăm o idee, deoarece ne dă de înțeles că ideea noastră nu este originală și a fost și ideea altcuiva; moment în care ne trebuie o altă idee. Și dacă și acea idee a fost deja folosită? Da, venim cu alte idei până una este complet originală. Dar dacă vom ajunge, însă, în punctul în care nimic nu mai este original, când orice idee, oricât de nișată ar fi, a fost deja propunerea altcuiva?
„Dar dacă vom ajunge, însă, în punctul în care nimic nu mai este original?” O întrebare bună… Scoasă din context, se poate trage concluzia că ne aflăm în era în care originalitatea este un lucru foarte rar. Nu doar din punct de vedere al unui articol, sau al scrierii, ci în general, din punct de vedere al oricărei forme de artă sau exprimare. Destul de ironic, poate că tema acestui articol nu este nici ea, la rândul ei, originală. Poate că acest articol este deja expirat, iar ABBA a ajuns la aceeași concluzie acum 50 de ani, zicând „The history book on the shelf is always repeating itself”, referindu-se la faptul că istoria urmează un fel de șablon care se repetă. Când zic istorie, poate ne gândim la ea ca materie la școală, caz în care argumentul încă este relevant, deoarece evenimente din ziua de astăzi coincid cu evenimente istorice, motiv pentru care putem creiona un șablon pe care l-ar putea urma viitorul.
Știm că, în același timp, arta este o parte foarte importantă a istoriei, fiind modalitatea prin care oamenii s-au exprimat de-a lungul timpului și prin care o vor face mereu, indiferent de forma ei. Mai mult, aceasta este mereu influențată de evenimente istorice. Astfel, se poate spune că arta se imită singură. Ceea ce este adevărat, până la urmă sunt doar câteva feluri în care cineva poate exprima același lucru. Singura speranță pe care o mai putem avea la inovație, la ceva care este cu totul nou, este mișcarea artistică care are loc: modernismul, abstracționismul și dorința noastră pentru o ieșire din tiparele tradiționale. Toate acestea sunt născute din „foamea” societății pentru inovație, pentru schimbare, pentru lucruri nemaivăzute – dar care, totuși, au și ele limitele lor și vor deveni, cândva, învechite.
Revenind la ABBA, trupa a avut dreptate spunând că totul se repetă, deoarece chiar și mișcările artistice contemporane sunt înrădăcinate și reflectă în mod direct trecutul și influențele lui. Acestea fiind spuse, este oare corect, să spunem că un articol „s-a scris deja”? Poate că orice lucru existent a mai existat odată într-o altă formă, însă nu putem știi niciodată. Ce știm, însă, este că originalitatea este o trăsătură extrem de importantă în orice aspect al vieții, deoarece asta este ceea ce căutăm, și chiar dacă nu prea mai există conceptul de „complet original”, creativitatea cu care cineva poate face ceva să pară original este esența artei. Din acest motiv aș putea spune că fenomenul actual al artei create digital de inteligența artificială este de-a dreptul înfricoșătoare.
Inteligența artificială pune în pericol abilitatea omului de a fi creativ și conceptul de talent în umanitate. Vorbind despre felul în care arta s-a imitat singură de-a lungul timpului, ajungem cu gândul la viitor: Ce ne așteaptă? Care este viitorul în artă? Va fi arta de acum un sistem de referință pentru arta viitorului? Tristul adevăr este, însă, că răspunsul la toate aceste întrebări este că există o mare posibilitate ca inteligența artificială să înlocuiască complet nevoia de creație și artă pe care o avem noi, ca societate. Poate că, în câțiva ani, vei citi un articol și nici nu-ți vei da seama că nu a fost scris de un redactor că mine, ci de un site online.
Totuși, pentru moment, noi, redactorii acestei reviste, nu vom părăsi această nevoie să scriem și să creăm. Iar tu, dragă cititor, ai ajuns la finalul articolului, finalul acestui „tur în spatele cortinelor Revistei LZR”. Dacă se întâmplă, totuși, să fii un redactor al revistei care caută inspirație și te gândeai la un articol care face referire la el însuși… prea târziu! S-a scris deja!
Text: Victor Iliescu
Foto: Maria Mihai
DTP: Andreea Stancu