Atenție: articolul pe care urmează să-l citiți este un pamflet și, foarte important, ficțiune, astfel că trebuie tratat ca atare — Revista LZR nu încurajează astfel de comportamente și nu tolerează psihologii care vor să-și stoarcă pacienții de bani.
Următorul paragraf conține ce a mai rămas din ce a fost, cred eu, o ședință de terapie în grup, dacă noțiunea măcar exista la acea vreme. Țin să menționez că perioada acțiunii este necunoscută, iar ce urmează să citiți este înregistrarea audio-video din arhiva unui centru de (probabil) terapie în grup.
Personajele sunt așa cum urmează:
C: un tip care folosește sarcasmul ca metodă de a face față traumelor prin care trece și care este de încredere și foarte sensibil
R: o femeie care este conștientă de calitățile ei și poate deveni arogantă din această cauză, dar este loială față de prietenii ei
P: o fată naivă, dar care reușește să fie totuși adorată de cei din jurul ei, menținându-și în același timp firea libertină și creativă
G: un bărbat arogant, care simte mereu nevoia de perfecționism, dar este totuși bun la suflet și își apără apropiații
M: o femeie iubitoare, care devine obsesivă când ține prea mult la cineva și are prea multă energie pe care o folosește adesea pentru a își curăța casa
J: un băiat drăguț, naiv, care iubește actoria și este cunoscut de prietenii lui ca fiind un gurmand afemeiat
Pe alocuri, mai apare și intervenția unui anumit T – presupun că psihologul care îi coordona.
T: Ne-am adunat astăzi aici… la prima ședință. Pentru început, mi-aș dori să ne cunoaștem mai bine, deci cred că ar fi potrivit ca fiecare dintre voi să înceapă prin a se prezenta. (R începe să se agite, iar T observă și arată cu degetul spre ea.) Ai vrea să începi tu?
R: Dacă n-am altă variantă… (Spune mestecând enervant de tare o gumă.) Sunt R și restul, ei bine… puteți să vedeți și voi (Și face cu ochiul.): sunt drăguță, poate prea drăguță și de aia băieții cred că mă pot lua peste picior la ordinea zilei, pentru asta am și ajuns aici!
T: Ei bine, să nu ne pripim… vom ajunge și acolo. Cine urmează?
C: Numele meu este C și fac glume când nu mă simt confortabil… cam ca acum.
P: Păi și atunci de ce nu ne zici nimic amuzant?
C: Mi-e frică că voi regreta mai târziu, mai ales că nu vă cunosc așa bine. Cine știe care din voi are cazier de aici?
P: Ha, chiar m-ai ghicit de data asta băiete! Sunt P și îmi place foaaarte muult să cânt! Dacă vreți, vă pot oferi chiar acum un mini-concert!
G: Oricât de mult ne-ar plăcea nu cred că e cazul! Eu sunt G, dacă aș începe să zic tot ce ați putea ști despre mine… ei bine, seara nu s-ar mai termina niciodată. Da, da… sunt un tip complex! Cine s-ar fi așteptat să am pachetul complet?
J: Sigur nu eu! Uite că aparențele înșală… (Râde.) Mă numesc J și sunt actor, merg la cursuri și apar pe scene de când sunt mic, dar să fiu sincer, nu mi-a plăcut așa mult niciodată. Voi ce mai faceți?
M: Sunt M. Mă consider o persoană iubitoare și îmi place să îmi ajut prietenii când au nevoie… nu cred că mai am ceva de spus despre mine.
T: În regulă… acum că ne cunoaștem între noi, cred că e timpul ca fiecare să spună motivul pentru care se află aici. De ce nu începi tu, dacă tot ai spart gheața data trecută? (Arată iar spre R.)
R: Sunteți curioși, este? Păi, înainte de asta… mergeam la un psiholog, unul adevărat. Tocmai mă lăsase iubitul meu, pentru una mai bună a zis el… ha, nu știu unde a găsit-o, nu prea cred că există. Ei bine, la finalul ședinței, când a trebuit să plătesc… ce să vezi, scria un mesaj mare: „FONDURI INSUFICIENTE”. În momentul ăla, parcă am simțit cum mi se întoarce trauma… la propriu și la figurat, că după mi-a sărit în ochi ceva care intra pe ușă — chelia iubitului meu… mă rog, fostul…
J: EXACT ASTA MI S-A ÎNT MPLAT ȘI MIE! Adică nu, ei bine eu n-am avut niciodată un soț — cel puțin în viața reală, nu îmi amintesc dacă am jucat vreun rol… Mă rog, vreau să zic că… psihologul meu m-a obligat să fac încălzirea pe care trebuia să o facem înainte să intrăm pe scenă. Ironic, nu? Am început terapia tocmai pentru că aveam fobie de acele mișcări… oribile… niciodată nu am înțeles de ce aveam nevoie de ele.
P: Și mie mi s-a întâmplat… da, da, am fost eliberată condiționat și a trebuit să merg la terapie. Nu vă mai uitați așa! Doar am mai furat câte ceva… Ei, pe mine m-a obligat psihologul să trăiesc din nou fără bijuterii — exact ce făceam înainte să încep să fur…
C: Doamne ferește… Și eu care credeam că mai rău ca la mine nu se poate… Pe mine m-a făcut să retrăiesc perioada când aveam 10 ani și fugeam acasă de la locul de joacă, de frică să nu mă prindă ambulanța neagră. Ce să vezi, fraierii nu m-au prins nici până azi!
G: Tu nu ai învățat până acum că așa ceva nu există? Sunt povești de speriat copiii! Stați liniștiți, oricum nu sunteți singuri în asta… și pe mine au putut să mă doboare! La mine psihologul m-a adus chiar pe mine… iar apoi m-a pus să țin o prezentare.
M: Mie mi l-au adus pe băiatul cu care n-am reușit să am niciodată o relație. Chiar nu înțeleg de ce… Într-o zi l-am urmărit până acasă, am crezut că o să îi placă mai mult de mine dacă vede că mergem pe același drum, dar de fapt m-a crezut o ciudată. După ce l-au adus, am început să mă rog de el să mă vrea înapoi, până când i s-a făcut psihologului milă de mine și mi-a dat cartea dumneavoastră de vizită. Așa am ajuns aici, unde am înțeles că e gratis să scapi de traume.
C: Mă întreb de ce te-a crezut ciudată… (Tușește fals în propriul pumn.) E complet normal să-l urmărești până acasă, probabil că nici nu aveai de unde să îi știi adresa! (Pe ceilalți îi pufnește râsul.)
M: N-ar trebui să mă judeci, ai grijă la noapte — ambulanța neagră încă lucrează! Nino, nino!
T: Suficient, acum că ne-am cunoscut mai bine, vă spun cu mâna pe inimă — sunteți în locul potrivit. Toți oamenii au traume în viață și indiferent cât de banale pot părea pentru alții, pot deveni definitorii pentru dezvoltarea altora.
G: Haideți, domnule, doar nu vă așteptați să-i plângem de milă unui papă-lapte!
M: Întocmai, a mai și râs de mine și iubitul meu!
C: Ce iubit, femeie? Din atâtea drumuri cu ambulanța neagră te-ai aștepta să te fi împiedicat și de o bucată de creier — dar se pare că îți cam lipsește!
G/M/C, în același timp, inteligibil: AUAJAKLWLEDJJDDLSLS!!
T: Cred că e momentul să declar această ședință încheiată!
Conform concluziilor care s-au găsit odată cu înregistrarea, după această ședință, psihologul a constatat că toți au traume sau regrete care îi bântuie în timpul nopții sau în momentele în care sunt singuri. Indiferent de ceea ce se întâmplă, trebuie să existe încrederea în sine, chiar dacă vreodată cardul îți va fi refuzat la terapie, vei reuși să treci peste greutățile care te-au adus acolo. Poate într-o zi, nu îți vei fi dorit ca lucrurile să se fi întâmplat altfel, să fi luat o decizie diferită care poate nu te-ar fi adus în acest punct al vieții tale. Momentan, ți se poate părea că viața nu este corectă cu tine sau că ea se termină atunci când ceva care te traumatizează se întâmplă. Dar, peste ani, când obiectivitatea va câștiga în fața subiectivității momentului, vei putea realiza că deși nu meritai ceea ce ți s-a întâmplat, totul va fi reușit într-un final să te facă mai puternic.
Text: Luca Gutuman
Grafică: Anahid Kerpician
DTP: Andreea Stancu
