Raționalizare. Foamete. Frig. Lumină oprită timp de două sau trei ore pe zi. La fel și apa caldă, dacă aveai norocul să ajungă până la etajul tău. Raționalizare. Foamete. Frig.
Totuși printre geamurile iernii izolate cu pături, dușurile făcute în lighean și cozile pentru rația de mâncare de la alimentară, elevii vremii Republicii Socialiste Române trebuiau să înghesuie și abecedarul, prieteniile, iubirile. În timpul comunismului, liceele teoretice nu erau la mare căutare, fiind prioritizate cele tehnice și studiile pentru medicină. Profilul umanist scădea în preferințe, astfel încât se vehicula că studenții proaspeți ieșiți de pe băncile facultăților nu vor avea șanse pentru a profesa în marile orașe. Ba chiar exista și o zicală legată de repartiția studenților nontehniști și nonmediciniști. Era portretizată ca un fel de ,,hai să dăm cu zarul unde vei ajunge”. Existau 4 (patru) opțiuni de tip grilă:
a) în așezările unde oprește trenul de obicei (dar nu este sigur);
b) în orașele pe unde trece trenul, însă nu oprește, depășește razant stația;
c) în localitățile în care se aude trenul de la mare, mare depărtare;
d) în satele unde nu s-a auzit trenul niciodată – sau de el.
Ce posibil nu știați este că în anul 1949, Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” a fost relocat, la sediul acestuia de lângă Parcul Cișmigiu, desfășurându-se un centru școlar pentru fete. Până în anul 1955, acesta era cunoscut sub numele de ,,Școala medie nr. 22”, însă, cu siguranță, lăzăriștii nu au fost niciodată ,,medii”. Prin anul 1977, liceul nostru mult iubit își recapătă numele și devine liceu de mate-fizică, dar, măcar, aveam o revistă a liceului, unde vreau să cred că mai exista măcar o Daria care să scrie. Printre strămoșii Revistei LZR s-au numărat și revistele ,,Speranțe” și ,,Zboruri”, însă și Trupa de Teatru AS s-a aflat acASă de mult timp, activând încă din vremea comunismului.
Diferit față de acum, uniforma nu era dictată de trenduri și ,,am văzut pe Tiktok că se poartă”, ci era impusă. Atât elevii, cât și elevele (da! Lazărul devenise liceu mixt) aveau o uniformă impusă – băieții trebuiau să poarte costum bleumarin, cu o cămașă de culoarea noastră tradițională, bleu ciel și, de asemenea, cravată. Fetele, în schimb, aveau croite sarafane, acompaniate de bine-cunoscuta bentiță albă. Dar ceva nu s-a schimbat, dorința tinerilor de a evolua, acel mic strop de rebeliune amară: băieții își strâmtau pantalonii și fetele își scurtau rochiile.
Un lucru care cred că nu este știut de multă lume poate fi faptul că liceul nostru, pe vremea lui Ceaușescu, cum s-ar zice, avea profesori patrioți, moderni și care își iubeau elevii (poate, câteva lucruri rămân la fel, în ciuda trecerii timpului). După urmările celui de-Al Doilea Război Mondial, Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” sau, mai bine spus, Școala medie nr. 22, organiza pregătiri pentru apărarea împotriva gazelor de luptă pentru mândrii pioneri, exact în curtea interioară unde noi jucăm fotbal și sărbătorim ziua de 9 mai în stilul nostru caracteristic, în prezent.
În plin exercițiu de apărare contra gazelor de luptă Dar, poate, unele lucruri nu se schimbă niciodată. Chiar dacă cei din următoarea poză au părăsit granițele acestei țări, alții granițele acestei lumi, energia încă o simțim, spiritul greoi al acestui mastodont de liceu cu pereți lustruiți cu petrosin ce a adăpostit atâtea suflete pe vremea când Țările Române aveau domnitori, în timpurile celor două Războaie Mondiale, chiar și în momentele de stres cumplit și crâncen al Revoluției din ‘89. Eu privesc această poză și, deși este alb-negru, pot vedea inimile albastre ascunse sub sarafane și sacouri. Le văd în pașii alergători ai fetei din colțul din stânga-jos, în grupul de elevi amplasat central ce contemplează la lista cu personalități ce au trecut prin acest liceu, în baschetul / fotbalul jucat de elevii de afară, ce răsar de după geam și cel mai important, de personajul desenat în partea de jos a tablei negre din dreapta-sus, de fetele și băieții ce vorbesc doi câte doi, probabil fără ca măcar să știe că vor ajunge vreodată în revista liceului sau că îi vom privi eu, tu, noi.
Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr” a servit marmeladă elevilor fără posibilități, i-a ajutat să se spele în interiorul liceului, a organizat un program de studiu pentru cei veniți din afara orașului, pentru a le asigura un viitor. A onorat eroii de război – foști elevi – ce au căzut în luptă sub steagul patriei, unii chiar și la 21 de ani. A servit țării oameni ce au schimbat cursul istoriei. Însă toate acestea poate vor fi tema unui alt articol, deoarece nu s-au întâmplat în vremea lui Ceaușescu. Însă ce știm cu siguranță este că, în comunism sau în afara lui, Lazărul și-a iubit elevii și elevii și-au iubit Lazărul lor drag.
Text: Daria – Cristiana Gheorghe
Foto: Ana Mihai
DTP: Sara Andrei
