„Eu nu pot să înțeleg de ce lumea preferă filmele? Cărțile sunt arta trecutului, prezentului și viitorului. Chiar dacă există multe alte activități mai interesante, universurile pe care le ții în mână sunt infinite. Sentimentul, mirosul cărților nu o să-l poți uita niciodată, parcă ți se întipărește în minte.”
„Înțeleg, dar filmele vor rămâne pentru mine pe locul 1. E cu totul altceva când vezi povestea, nu ți-o imaginezi. Există un singur univers, pe care poți să-l urmărești, să-l înțelegi mult mai bine. Deși cărțile ne dezvoltă planul creativ, ne pot încurca foarte mult cu detalii nefolositoare. În loc să te concentrezi pe ideea principală, rămâi fixat pe niște amănunte, pe care le poți vedea într-un film mult mai ușor.”
„Ok…nu suntem pe aceeași lungime de undă și nici nu cred că o să fim prea curând.”
Adesea se întâmplă să auzim conversații la fel ca aceasta. „Cărțile sunt mai bune!”, „Ba nu, filmele!” sunt replici care fac parte dintr-un război al opiniilor ce a existat dintotdeauna. Cum putem, totuși, să vedem calitățile fiecăruia, indiferent de echipa din care facem parte?
Cărțile oferă o experiență intimă și personală, permițând cititorilor să-și imagineze lumea și personajele în funcție de scrierile autorului. Acest lucru poate aduce o profunzime emoțională și o înțelegere mai bogată a poveștii. Pe de altă parte, filmele aduc o dimensiune vizuală și auditivă, care poate adăuga o nouă perspectivă și poate amplifica emoțiile și atmosfera, oferind o experiență captivantă și uneori spectaculoasă.
Adaptarea unei cărți într-un film poate implica modificări semnificative în poveste, personaje și teme pentru a se potrivi cu formatul cinematografic. Astfel, unele detalii și subtilități din carte pot fi pierdute sau modificate în film. Cu toate acestea, unele adaptări pot păstra fidelitatea față de materialul sursă și pot transpune în mod eficient esența și mesajele cărții într-un nou mediu.
Jocurile Foamei nu poate lipsi de pe lista cu cele mai bune filme. Este întotdeauna greu să adaptezi în film o serie de cărți bestseller cu un număr de fani devotați și gata de atac, dar acesta a avut un succes uimitor. La lansare, filmul cu Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson și Liam Hemsworth a fost întâmpinat atât cu recenzii pozitive, cât și critice. Scenariul, scris de Suzanne Collins, a fost adaptat într-o formă cinematografică care urmărește îndeaproape povestea originală. Câteva rânduri au fost chiar preluate din carte.
Divergent a avut un început răsunător când vine vorba de aprecieri în 2014, anul ecranizărilor cărților dedicate pentru adolescenți, și a sfârșit teribil. Primul film are un rating scăzut de doar 41% și continuă să scadă cu apariția celorlalte filme pana la 11%. Efectele speciale par să scoată în evidență neimplicarea și, de fapt, ultimul film a fost primit atât de prost încât a doua parte a fost abandonată.
Să nu uităm de cărțile scrise după filme, care ne pot arăta că inspirația și creativitatea cărților nu sunt limitate de filme prin firul lor narativ liniar. În ciuda faptului că pare a fi un concept nou sau o sursă de inspirație ingenioasă, acest lucru nu garantează că rezultatul va fi cel mai bun. Rain Man, o comedie cu Dustin Hoffman și Tom Cruise în rolurile principale, lansată pe 16 decembrie 1988, este unul dintre puținele cazuri. Filmul a avut un succes răsunător, criticii crezând că cei doi actori au oferit spectacole care le definesc talentul. Un an mai târziu, filmul a fost romanizat de Leonore Fleischer, celebrată în special pentru romanizarea ei de filme, scriind peste 40 de adaptări de filme sub formă de roman și oferind o nouă percepție asupra poveștii. Fleischer face o treabă grozavă explicând viețile interne ale personajelor, ceva ce filmul nu poate prezenta în totalitate.
Atât cărțile cât și filmele pot influența și forma percepțiile și preferințele publicului în moduri diferite. Un film popular bazat pe o carte poate atrage atenția asupra cărții originale și poate crește interesul pentru lectură. În același timp, o adaptare cinematografică slabă sau care se abate prea mult de la povestea originală poate influența negativ percepția publicului asupra cărții sau poate determina oamenii să nu mai citească opera. Cărțile nu foarte bine scrise pot trezi o speranță în cititor că filmul este mai bun, dar cum fiecare persoană are tendința să fie uneori negativistă, nici nu se vor gândi la film ca la o variantă mai plăcută a expunerii poveștii.
Autorii și regizorii folosesc mijloace artistice pentru a transmite mesajele și a crea impact emoțional în operele lor. Autorii se bazează pe cuvinte și imaginația cititorilor, în timp ce regizorii utilizează imagini, sunete și interpretările actorilor. Ambele medii permit explorarea temelor profunde și a complexității umane într-un mod artistic perceput de toată lumea.
Paleta de culori din „La La Land”, film regizat de Damien Chazelle, este semnificativă în stabilirea tonului și stării de spirit a filmului. De exemplu, culorile calde și saturate folosite pe tot parcursul filmului evocă un sentiment de nostalgie și optimism, care este în concordanță cu tema filmului de a-și urmări visele și de a-și urmări pasiunile. Pe parcursul filmului vor apărea mai multe culori reci, odată cu decăderea relației celor doi. Filmul este bazat în principal pe mediul vizual, fiecare fundal și culoare a scenei jucând un rol important în poveste. Este prezentată starea fiecărui personaj făcând abstracție de conversația celor doi, fiind imposibil de transpus într-o carte.
Dezumanizat este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Osamu Dazai, un autor japonez ale cărui cărți au avut un impact asupra literaturii. Opera atinge anumite teme personale, iar exprimarea sa este extrem de subiectivă, intimă, diferită față de a altor autori. Dazai abordează tema tulburărilor psihice și adicțiilor fără a părea melodramatic, chiar și cu descrierile lui Yozo despre sentimentul inuman împrăștiat în toată cartea. Tehnica lui este greu de pus într-un scenariu din cauza sentimentelor greu de redat de către o alta persoană, monologurile și povestea fiind înțeleasă diferit de fiecare individ.
Atât cărțile cât și filmele oferă experiențe unice și distincte, având propriile lor avantaje și dezavantaje. Nu pot fi comparate direct, fiecare mediu având modul său specific de a transmite povești și de a influența publicul. Cu toate acestea, ambele forme de artă trebuie apreciate pentru contribuția lor la cultură și exprimarea artistică. Așa că, în loc să ne întrebăm câte minute mai sunt dintr-un film sau câte pagini mai avem până la final, ar trebui să ne străduim să înțelegem mesajul transmis, să apreciem dragostea pusă de fiecare artist în opera sa și să recunoaștem valoarea acesteia pentru noi.
Text: Petrișor Ilinca
Grafică: Boceanu Alexia
DTP: Stancu Andreea