De ce toate mamele fac asta?

Când ai citit titlul articolului la ce te-ai gândit mai exact? Cu siguranță la mama ta făcând un lucru specific ei. Dar dacă ți-aș spune că există oameni care s-au gândit la exact același lucru ca și tine? Oricât de originale ar fi gesturile, vorbele sau acțiunile mamei tale, am o teorie conform căreia există anumite lucruri pe care toate mamele le fac. E ca și cum am avea cu toții aceeași mamă, mai mult sau mai puțin. Dacă nu mă crezi, hai cu mine în turul „chestiilor de mame” și convinge-te singur!

Cum înaintăm, pe partea dreaptă, poți observa o fată care trece printr-un chin de nedescris. Frica. Exasperarea. Renunțarea. Toate se pot citi pe fața ei. Motivul? Nu își găsește bluza preferată. A căutat-o minute în șir, poate chiar ore, și este de negăsit. Dulapul ei a ajuns, practic, pe jos. Camera – doar o mare baltă de haine. Și totuși bluza nu e nicăieri. Ce mai rămâne de făcut decât să strige cât o țin plămânii „MAMAAA!”? Doar mama are răspunsul la orice, oricând, oriunde. Dar mama nu răspunde. Ce o face mai important decât să arunce tot ce are din mână și să fugă într-un foc la odrasla ei care țipă ca din gură de șarpe?

Hai să mai înaintăm puțin, ca să înțelegi ce se întâmplă. Pe partea stângă putem observa mama după care se țipă – numai că ea nu pare să bage de seamă. Motivul? Spală vasele. Cum se face că te aude când șoptești un comentariu sarcastic pe sub mustăți, dar când țipi, de mai ai puțin și leșini, nu are reacție?! Ah, uite! Ne-a prins din urmă și fata de mai devreme. Cum lumea este pe punctul de a se termina, dacă nu își găsește bluza preferată, evident că odrasla își pune la curent figura maternă cu atrocitatea care se întâmplă. Dar care să fie, oare, răspunsul mamei? Da, ai ghicit! Expresia aia facială cu sprâncenele încruntate, nasul puțin ridicat și – la pièce de résistance – buzele strânse într-o linie dreaptă. Dar asta nu e tot, căci vine replica fatală: Eee, dacă mă duc eu să o caut și ți-o găsesc, îți dau cu ea în cap?! Mai mult afirmație decât întrebare, cele două se îndreaptă către scena de război din camera fetei. Cu o determinare de soldat, mamei îi ia un singur pas către dulap și o singură mână pe care o întinde, fără măcar să se uite, și bluza se află în posesia ei. Înainte să mă faci mincinoasă, îți jur că bluza nu era acolo înainte. Și fata ți-ar zice același lucru. Practică magie neagră? Avea bluza în mânecă? A scos-o din întuneric? Nimeni nu poate ști cu siguranță.

Dar să ne continuăm turul, fiindcă nu am terminat. Nu, nu pe acolo. În față, pe scări. Exact, prima ușă pe dreapta. În această cameră, mama se află deja cu băiatul ei. Ce bine că nu a mai fost nevoie să țipe după ea! Dar nu ar fi putut oricum – îl doare în gât. Nici de data aceasta nu vă este necunoscută replica mamei, căci atunci când îi mărturisește ce îl macină, vine lovitura sub centură: De la telefonul ăla! Normal că totul se întâmplă din cauza telefonului. Te doare capul? De la telefon. Tușești? De la telefon. Îți curge nasul? De la telefon. Ți-ai rupt un picior? De. La. Telefon.

Dar, în fine, să trecem mai departe. Dacă mai urcăm un etaj și intrăm prin a doua ușă pe stânga… STOP! Înainte să intrăm, te avertizez! Următoarea scenă îți poate trezi traume serioase din copilărie. Să nu spui că nu ți-am zis. Intră cu grijă, încet. Doarme copilul. Tocmai am prins-o în flagrant pe mama care intră la odrasla ei bolnavă. Numai că nu e singură – a adus cu ea artileria grea. Mai întâi, îi pune băiatului șosetele cu oțet în picioare. Ține-te de nas! E timpul pentru mierea cu scorțișoară care alungă orice boală. Acum se ține și băiatul de nas, căci, după ce a luat amestecul acela suspect, e timpul să bea și cana cu suc de ceapă fiartă. Rezistă! Nu vomita! Poți să nu te uiți, te anunț eu când e gata. Ok. Poți să te întorci acum. Nu-i mai pune decât cartofii tăiați la gât și sarea încălzită pe piept și e ca și nou.

Hei, unde te-ai dus?! Întoarce-te, căci aproape am terminat turul. Promit că nu te mai pun să asiști la astfel de scene. Tot ce mai rămâne de făcut este să ne întoarcem pe unde am venit. Numai că…avem o problemă. Ne-ai abătut de la drum, iar acum nu mai știu pe unde să ne întoarcem. Eu– Doar– Nu te panica! Lasă-mă să o sun pe mama, o să știe ea ce-i de făcut – mereu știe. Uite, vezi?! Am și găsit ieșirea.

Acum te-ai convins? Dacă nici privirea cu buzele strânse, mâna magică care transformă aerul în bluze, replica despre telefon sau cele o sută de leacuri băbești, nu te-au convins că teoria mea este adevărată, atunci eu nu știu ce aș mai putea să fac. Dar, lăsând gluma la o parte, pentru că sunt convinsă că mama va citi acest articol, vreau să le urez La mulți ani! tuturor femeilor și mamelor care își suportă odraslele. Vă mulțumim pentru toate zecile alea de „ultima șansă” pe care ni le acordați. Recunosc (dar să nu îi spuneți mamei că am zis asta) – fără voi, lumea nu numai că ar lua-o razna, însă, cel mai probabil, ne-ar mânca porumbeii din Cișmigiu pe toți, până mâine.

Text: Silvia Buscan
Grafică: Stefania Arhip
DTP: Diana Margarit

Contact Us