Urăsc romanța. Urăsc romantismul. Primul lucru pe care îl urăsc sunt speranțele pe care le formează în inima mea. Al doilea aspect pe care îl detest sunt râsetele mele când ceva stupid și siropos se întâmplă. Urăsc finalurile triste și pline de regret sau dor. Urăsc finalurile fericite, ca din basm venite, cu două suflete adâncite în propria iubire. Pentru cel de-al cincilea motiv am rezervat clișeele dureroase, uneori delicioase. Urăsc prima dată când își spun ,,Te iubesc!”, urăsc prima dată când se despart, când știu foarte bine că se vor împăca în scurt timp. Detest momentul în care privirile lor se întâlnesc pentru prima oară și detest cât de puternică e dragostea, dar în același timp slabă și nepotrivită. Dar ce urăsc cel mai mult, este faptul că nu urăsc genul romantic, nici măcar puțin…de fapt, deloc.
P.S.:…NU, gata!
Bine, bine Lara Jean sau cum îl chema pe tipul din ,,500 days of summer”, am înțeles ideea, nu, nu, gata. Off, așa! Acum putem să începem cu adevărat și chiar exemplul prezentat mai sus poate să de-a stratul lin discuției. Nu-i așa că rândurile frumos construite v-au oferit un anumit disconfort? V-ați fâstâcit puțin pe scaun, ați strâmbat puțin din nas, dar cum se spune mai nou, acum la modă, vi s-au părut ridicole. Dacă nu, vom reveni în scurt timp la acest aspect, dar să ne concentrăm mai întâi pe situația neplăcută.
Dacă ești un cititor loial al romanelor romantice, poate ai observat o ușoară antipatie față de acest gen. Mulți îl privesc cu ochi răi, îl consideră un subgen, câteodată este exclus din termenul ,,literatură” complet. Când cineva te întreabă, ce fel de cărți citești, eziți puțin la gândul că vei răspunde cu ,,povești de dragoste”, iar persoana îți va răspunde cu ,,filozofie”, chiar dacă iubești genul romance. Oricât de multă ură este în mediul online, în comunitatea booktok de exemplu unde alte gusturi mai rafinate sunt apreciate, este surprinzător să aflăm că cel mai mare gen de ficțiune, cu cele mai multe vânzări este chiar genul romantic.
Considerat, în general, un gen pentru ,,fete”, campania publicitară pentru poveștile de dragoste nu se îndepărtează de la stereotip: coperte colorate, în culori pastel, cu personajele cărții într-un tablou romantic, surprinși în timpul unui gest de afecțiune. Nici conținutul nu se îndepărtează de la idee, majoritatea cărților având un narator subiectiv, feminin, probabil pentru a reflecta audiența, care este majoritar feminină în procent de 82%. Dar publicul feminin domină și alte genuri de cărți, cum ar fi mystery și science fiction, astfel demonstrând că romanța nu este singurul gen pe care femeile îl citesc. Atunci, dacă publicul feminin îl citește, de ce nu considerăm copilăresc crima sau misterul?
În continuare, trebuie să ne îndreptăm atenția asupra conținutului. Am menționat că în general personajele principale sunt feminine și pot să aibă două personalități: optimiste, raze de soare, naive sau cu o poveste tragică, puternice și rănite de destinul crunt. Există și protagonista ,,foaie goală”, așa cum îmi place să-i spun, dar aceasta este un caz de-a dreptul nefericit. Niciun cititor nu este atras de un personaj feminin fără calități, păreri sau atitudini conturate, în special când partenerul protagonistei este construit mult mai bine. Ca de fiecare dată, există excepții numeroase. Următorul personaj, crucial în poveste, este partenerul, care este de obicei un bărbat (deși există progrese în ultimii ani, multe cărți pline de diversitate au apărut în librării și au avut un mare succes) în care regăsim o singură personalitate: înalt, morocănos, dacă moralitatea lui tinde spre neutru, cu atât mai bine. Poate să fie un bilionar, un bodyguard, un rege, un șef al unei firme de succes, un membru al mafiei, de obicei șeful acesteia și, să nu uităm, chiar fratele vitreg al protagonistei – sunt sigură că știți despre ce vorbesc. Nu uitați, există excepții de la regulă și în cazul acestui personaj.
Personajele sunt gata, mai avem nevoie de fir narativ, mai exact, cum va fi povestea lor de dragoste, celebrele tropes. Vor fi prieteni mai întâi și după iubiți, vor fi inamici, rivali academici, rivali la locul de muncă și după parteneri? Dragostea lor va fi interzisă sau va exista o a treia persoană care să le încurce sentimentele? Vor avea o comunicare identică cu cea a unor copii de 5 ani și din această cauză se vor certa? Sau vom asista la o căsătorie forțată?
Să continuăm cu sfârșitul: fericiți, dar fără o poveste de dragoste semnificativă sau mizerabili, dar cu un impact asupra cititorului? Cum se vor împăca, cine va rezolva conflictul dintre cei doi. Oare un sărut magic?
Vă asigur că nu urăsc poveștile de dragoste, dar în ele apar fisuri pe care unii cititori nu le pot ignora. Deși e plăcut să primești același clișeu pictat într-o nuanță diferită, la un moment dat nu va mai fi realistic, iar interesul va scădea. La finalul zilei, suntem atrași de o poveste dacă reușim să simțim o anumită empatie pentru personaje, ne interesează alegerile pe care le fac și cum se va termina istorisirea lor. Dacă întâlnim aceleași situații, aceleași personaje și ne este prezentat și un cadru toxic, problematic de cele mai multe ori, pentru un cititor cu ochi formați, o carte de dragoste devine o pastilă greu de înghițit.
Nu spun absolut deloc că romanța nu este bună. Dacă ne uităm în trecut, la întemeietorii genului, vom observa povești de dragoste care au devenit mai mult decât simple finaluri fericite cu buchete aruncate în epilog. Romane precum ,,Mândrie și prejudecată” și ,,La răscruce de vânturi” s-au transformat în povești despre oameni, despre alegeri complicate, drame de familie și comentarii sociale, toate acestea fiind încorporate într-o poveste de dragoste autentică. În prezent există cărți care au continuat tradiția și au povestit dragostea nu prin pasiune și săruturi, ci prin încredere, apreciere și legături profunde de prietenie, iubire, nu întotdeauna cu final fericit.
Până la urmă poveștile de dragoste nu ar trebui să fie, pur și simplu, povești despre oameni, indiferent de etnie, religie, gen, care înfruntă viața și formează conexiuni sufletești? Nu ar trebui să citim despre cum două persoane au descoperit iubirea și, în același timp, noi, cititorii, le-am descoperit personalitatea, principiile, trăsăturile, dorințele și am reușit să ne regăsim în personajul lor?
Câteodată este normal și binevenit să citim despre clișee drăguțe, finaluri fericite și caractere reciclate. Asta dacă nu sunt problematice, vă rog! Romanța este creată și pentru a fi bine dispus atunci când citești, îți oferă libertatea să râzi, să fii uimit și complet îmbujorat când apare o confesiune (dacă vrei să fii extra, adaugă și chicotit și bătut din picioare). În niciun caz nu trebuie să fii întristat pe tot parcursul cărții și să apreciezi complexitatea relațiilor interumane de fiecare dată. Poți să te bucuri și de o comedie romantică și de o poveste de dragoste tragică, este alegerea ta.
Cred că este timpul să punem capăt acestei uri nefondate asupra poveștilor de dragoste. Da, așa e, unele romane sunt slab calitative, cu povești ridicole, dar piața cărții este cea care acceptă și ne servește pe tavă astfel de lucrări. Să nu uităm că nu este singurul gen care suferă de această problemă. Este important să recunoaștem ce apreciem într-o carte și să fim mai deschiși, dar nu foarte deschiși. Nu știi niciodată când vei prinde în mână o protagonistă blocată între doi frați, și nu cred că își dorește nimeni o asemenea situație complicată.
Text: Larisa Pîrvu
Grafică: Ștefania Trandafir
DTP: Ioana Tănase
