Cum să înveți pentru un examen în mai puțin de o săptămână

Se apropie perioada examenelor, ascultărilor și tu nici măcar nu ai deschis caietul? Poate că nu ai avut chef sau pur și simplu nu voiai să-ți pierzi timpul pentru niște lecții „inutile”.

Cu toții știm cât de importantă este educația și cum aceasta ne influențează viețile, dar mai știm și cât de greu și plictisitor poate să fie învățatul. Cum generația noastră este ambițioasă și încântată de orice provocare, găsim mereu rezolvări. Aici ne sar în ajutor metodele de învățare, strategii utilizate pentru a înțelege mai ușor informația. După ce le-am încercat, am decis să vă povestesc despre tehnicile care mi s-au părut utile și potrivite în diverse situații de învățare, dar și despre cele care nu au funcționat.

Tehnica Pomodoro, una dintre cele mai populare, constă în împărțirea timpului în intervale de lucru (25/50 de minute) urmate de pauze scurte (5-10 minute). Această structură a timpului previne epuizarea mentală, menținând nivelul de concentrare ridicat. Este metoda pe care o folosesc cel mai des și pot spune că eficiența învățatului meu a crescut de când am aflat despre ea. Numai că după cele 25 de minute, zici că sunt cățelul lui Pavlov. Cum auzeam clopoțelul, cum luam telefonul în mână.

The blurting method presupune să înveți materia, iar după aceea să închizi caietul, să-l arunci în cealaltă parte a camerei și să scrii pe o foaie albă ce ai reținut. La final, compari informațiile scrise pe moment cu lecția din caiet, iar apoi te concentrezi pe informațiile pe care le-ai greșit sau pe care nu le-ai reținut. Recomand folosirea acestei metode pe secțiuni, dacă aveți o lecție lungă.

Before bed learning presupune să revizuiești materia înainte de culcare, lucru ce ajută la îmbunătățirea memoriei. Oribil. De cele mai multe ori adormeam cu cartea pe față în mijlocul propoziției și ajungeam să o reiau de 20 de ori. Dacă sunteți mai mult genul de persoană „carpe noctem”, ar putea funcționa, însă eu nu pot asocia locul în care dorm cu învățatul.

Metoda Feynman constă în explicarea unui concept ca și cum l-ai preda altcuiva, fiind eficientă datorită faptului că explici un subiect, iar astfel îți îmbunătățești înțelegerea personală a materialului. Este o metodă pe care o recomand din plin, deoarece, încercând să predau anumite subiecte altei persoane, conștientizez la rândul meu informația mai bine. Partea mai grea ar fi să găsești un coleg disperat să ia o notă bună, încât ar fi dispus să te asculte cum vorbești fără oprire.

Cu toții am folosit cel puțin o dată un highlighter pentru a evidenția o informație sau un cuvânt important. Folosirea culorilor este o modalitate de a sintetiza informațiile pe care le înveți și de a avea notițe organizate. Puteți să folosiți culorile în funcție de cât de bine rețineți informația: roșu – nu rețin, galben – nu țin minte tot și verde – am reținut. Când sunt stresată în timpul unui test, se întâmplă să-mi aduc aminte culorile cu care am subliniat un anumit fragment, dar nu și ce este scris în el. Încercați să nu subliniați un text întreg, ci „cuvinte cheie”, evitând astfel situații neplăcute și memorarea mecanică.

Grupurile de studiu sunt o metodă prin intermediul căreia învățăm alături de prietenii noștri. Primind opiniile altora asupra unei teme și lucrând în echipă, ne putem dezvolta abilitatea pe care o vom folosi în viitoarea noastră profesie. Grupurile de studiu ne creează un spațiu sigur și distractiv, unde ne putem ajuta reciproc. Însă eu prefer să învăț singură, căci dacă aș învăța cu prietenii în jurul meu, cel mai probabil nu aș învăța.

The doodling method mi se pare o tehnică interesantă, căci constă în mâzgălirea unei foi în timp ce citești sau înveți, fără a te uita, însă, la ceea ce desenezi. Deși sună puțin probabil, ne poate ajuta să ne concentrăm la informația pe care trebuie să o învățăm. Dar indiferent de cât de mult mi-a plăcut această metodă, nivelul concentrării mele nu a fost la fel de înalt precum mă așteptam.

Lăsând la o parte avantajele și dezavantajele tehnicilor evidențiate, diversitatea metodelor de învățare îți oferă flexibilitatea de a-ți alege propria cale în procesul de cunoaștere. Fie că optezi pentru experiențe practice, studiu independent sau colaborare, este esențial să îți găsești modalitatea care să-ți stimuleze creativitatea și să susțină dezvoltarea continuă a abilităților tale. Este doar o chestiune de timp – cu cât ne descoperim mai rapid metoda potrivită de învățare, cu atât vom face față mai repede examenelor care ne bat la ușă. Cine știe, poate că secretul de a învăța pentru un examen în mai puțin de o săptămână este ascuns într-o metodă nouă, unde creativitatea este ingredientul de bază al succesului tău!

Text: Petrișor Ilinca
Foto: Mihăilescu Ioana
DTP: Voinea Alexia

Contact Us