Când se lăsa seara, după o zi obositoare de liceu, te întorci acasă și te întrebi „Eu ce o să fac cu viața mea?”. Mai durează doar câteva secunde până să te gândești „Trebuie să mă maturizez!”, iar inevitabila realizare „Nu mai sunt un copil.” e doar la două lacrimi distanță. După un plâns zdravăn cu urme de rimel pe pernă și o mamă terorizată (dar deja obișnuită cu aceste crize existențiale), îți dai două palme și te întorci la cartea pe care o aveai de citit pentru mâine. Tocmai mi-am descris programul de seară în 3 dintre cele 7 zile ale unei săptămâni obișnuite. Seamănă puțin prea mult cu programul tău, așa-i?
Astăzi vei întâlni pentru prima dată conceptul de „criză a vârstei de 20 de ani”. Dar stai, tu nu ești nici măcar major! Cum poți avea criza unei vârste la care nici măcar nu ai ajuns? Exact pentru această situație am inventat eu conceptul de „criză a vârstei de 20 de ani la 16 ani” . Dacă încă nu te-ai prins, simptomele cuprind următoarele: o preocupare exagerată față de viitorul îndepărtat, maturizare prematură și frica de a crește.
Am întrebat 100 de români (care în realitate sunt 5 prieteni de vârsta mea) dacă au trecut vreodată prin criza vârstei de 20 de ani și toți mi-au răspuns că da. Deci se pare că intrarea la liceu ar fi elementul declanșator al crizei, din moment ce, încă din primele ore, profesorii te lovesc cu clasica întrebare: „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”. Dar ce mai înseamnă acum „când o să fii mare”? Peste un an? Doi? Poate după majorat? Oricare ar fi răspunsul, vârsta ta începe să sune puțin prea serioasă. De unde să știi tu la ce facultate vrei să dai, când tu nici măcar nu ești sigur de profilul pe care l-ai ales? Din păcate, de aici lucrurile nu mai dau înapoi. Brusc, toată lumea vorbește despre facultate, admiteri, cariere și te mai miri ce alte minuni, când tu doar vrei să stai să bei un Tedi în timp ce te uiți la Insula Dramei Totale. Însă ești și tu, eventual, împins să te maturizezi și începi să te gândești la carieră și la interesanta viață de adult care îți bate în ușă.
Totuși, am mai întrebat și alți 100 de români (pe mama și pe tata) dacă au trecut prin criza vârstei de 20 de ani. Doar că ei mi-au mărturisit rușinați că abia pe la 20 și un pic au început să-și facă griji. Deci care e faza cu diferența asta de vârstă? La 16 ani cea mai mare grijă a ta ar trebui să fie „cu ce să te îmbraci sâmbătă când ieși în oraș”, ca să o citez pe mama. Iar de tata nu mai zic – problema lui cea mai mare era cine aduce mingea în fața blocului pentru un fotbal cu băieții. Dacă o să-ți întrebi și tu părinții o să-ți spună, în mare parte, aceleași lucruri despre interesele lor de la 16 ani. Deci problema unde e? La ei, că n-aveau nicio grijă, sau la noi, că avem prea multe? Având în vedere că societatea a evoluat, iar copiii au acces la mult mai multe informații, resurse și activități extrașcolare, multe dintre experiențele pe care le trăiau părinții noștri la 20 de ani, ajungem ca noi să le experimentăm acum la 16, criza despre care v-am vorbit fiind una dintre ele. La 16 ani te gândești că trebuie să te maturizezi, să-ți găsești un job, să te muți singur până la 25 de ani și să intri și la o facultate bună! Iar dacă asta nu era de ajuns, amintește-ți că mai ai și o viață socială de menținut. Parcă deja simți cum ți se formează riduri de la atâtea griji, dacă nu se formasera deja de la plâns…
Dar stop! N-o să încep acum un discurs motivațional despre cum poți rămâne tânăr la interior pentru tot restul vieții tale sau despre mai știu eu ce alte gogoși pe care încearcă adulții nefericiți de 50 de ani, care și ei trec prin crize, să le vândă. Amintește-ți doar că nu ești singurul care trece prin toate aceste experiențe care ți se par nemaiauzite și nemaiîntâlnite – nu ai inventat tu nici apa, nici mersul pe jos. Serios vorbind, mai sunt 4 ani întregi până să faci 20 de ani. Bucură-te de singurii ani care ți-au mai rămas ca adolescent și copil în același timp și nu te mai plânge că nu știi ce să faci cu viața ta! Nici nu e nevoie încă să știi, iar asta este perfect ok.
La finalul zilei, la 16 ani poți fi orice, numai un adult nu. Și, de fapt, ar trebui să te bucure acest lucru, căci ai o viață întreagă înainte să fii un adult trist și plictisitor. Deci lasă criza vârstei de 20 de ani pentru perioada ei specifică pe care – ironic – o regăsești și în nume. Mănâncă un Happy Meal , citește Micul prinț , îmbracă-te să ieși în club și repetă procesul. Nu mă înțelege greșit, e un lucru bun că îți dorești să te gândești la viitorul tău, dar hai totuși să nu sărim calul! Dacă la 16 ani treci prin criza vârstei de 20, păi la 20 și un pic înseamnă că o să treci prin aia de 40? Nu vrei să ajungi acolo, e un loc destul de întunecat, dar asta este o discuție pentru un alt articol…
Text: Silvia Bușcan
Grafică: Maria Baciu
DTP: Sara Andrei
