,,Simt că numele din buletin e un secret murdar, nu mă reprezintă și-mi îngreunează viața, punându-mi sănătatea în pericol.”
A fi trans în România poate fi un infern în care ești martirizat și insultat zilnic de oameni a căror ignoranță le depășește inteligența. Dar, pentru a înțelege acest lucru, trebuie mai întâi să înțelegem anumiți termeni și concepte.
Multe persoane cred că ,,genul” și ,,sexul” stau sub semnul egalității, deși au înțelesuri diferite. Sexul se referă la trăsăturile biologice: organele genitale, organele reproductive interne, cromozomii, hormonii și este atribuit la naștere, pe baza organelor genitale. Genul este reprezentat de totalitatea ideilor construite de societate, care asociază anumite trăsături personale, comportamentale, roluri și acțiuni conceptelor de ,,masculinitate” și ,,feminitate”.
Identitatea de gen se referă la o experiență personală profundă, care poate sau nu să corespundă cu sexul atribuit la naștere. Felul personal prin care o persoană își percepe corpul și își exprimă genul prin modul de a se îmbrăca, de a vorbi, de a se comporta, face parte din sfera identității de gen. Identitatea de gen poate fi binară: bărbat, femeie, respectiv bărbat trans, femeie trans sau non-binară. Persoanele cisgen sunt cele în cazul cărora identitatea de gen e echivalentă cu sexul biologic.
Femeile trans sunt femei, dar li s-a atribuit sexul masculin atunci când s-au născut. Bărbații trans sunt bărbați, dar li s-a atribuit sexul feminin atunci când s-au născut. Pentru persoanele care nu sunt transgender ar putea fi destul de dificil să-și imagineze cum se simte o persoană transgender. Tu cum te-ai simți dacă te-ai trezi într-un corp care este asociat cu un alt sex? Ce ai face dacă toți ceilalți – doctorii tăi, prietenii tăi, familia ta – ar crede că ești bărbat, atunci când ești, de fapt, o femeie, sau ar crede că ești o femeie, chiar dacă tu ai știut dintotdeauna că ești bărbat? În anul 2021, în România erau aproximativ 120.000 de persoane transgender, dintre care mai puțin de 50 reușiseră să-și schimbe actele de stare civilă în ultimii 20 de ani, conform asociației ACCEPT.
Din punct de vedere politic, în România există un consens, în cadrul partidelor principale, care spune că oamenii nu ar trebui să fie discriminați din cauza orientării lor sexuale, dar aici se oprește totul. Președintele Klaus Iohannis afirmă în cadrul unei conferințe de presă din 2014: ,,Trebuie să plecăm de la premisa că nimeni nu trebuie persecutat pentru că aparține unui alt grup și nu trebuie repudiat doar pentru că este altfel. Doar o societate puternică poate să îi accepte pe toți.” și ,,Trebuie să acceptăm că orice minoritate are drepturi și o majoritate e puternică atunci când protejează o minoritate.”
Cu toate acestea, există o diferență majoră între drepturile persoanelor cis și ale celor trans. În România nu există suficiente legi antidiscriminare și reglementări care să protejeze cetățenii trans și să nu îi trateze ca cetățeni de mâna a doua. Câteva dintre drepturile pe care persoanele trans nu le au sunt:
1) Dreptul la identitate
Pentru că genul cu care se identifică nu corespunde cu sexul din certificatul de naștere, actele lor conțin informații eronate, derutante sau greșite. Pentru a-ți schimba cetățenia, buletinul și sexul trebuie să dai statul în judecată, proces complicat, îndelungat și laborios, precum cel de la CEDO din anul 2019. Doi bărbați transgender, care au fost obligați de instanță să parcurgă intervenții chirurgicale înainte de modificarea actelor de identitate, (operații care nu se pot efectua în siguranță aici) au intentat proces statului.
Imaginează-ți cum e să petreci ani de zile încercând să explici unor oameni că te-ai născut în corpul greșit și, din acest motiv, să nu poți fi niciodată cu adevărat fericit, respectat și iubit de către familia și prietenii tăi. Închipuie-ți cum ar fi să fii privit ca un deviant ce trebuie internat într-un azil de nebuni doar pentru că lupți pentru drepturi fundamentale și pentru familia ta.
Instanțele judecătorești nu pot impune persoanelor transgender să efectueze proceduri chirurgicale ca precondiție de schimbare a actelor de identitate, deoarece îi obligă să aleagă între două drepturi fundamentale: integritatea fizică și recunoașterea egală în fața legii. Administrația populației ar trebui să fie separată de istoricul medical, intim al unei persoane. În 2021, curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că persoanele transgender din România nu au la dispoziție o procedură clară și eficientă pentru modificarea genului în actele de identitate.
,,Simt că numele din buletin e un secret murdar! Nu mă reprezintă și-mi îngreunează viața, punandu-mi sănătatea în pericol.”, spune un tânăr trans de la marșul Bucharest Pride 2022.
2) Dreptul la căsătorie (în cazul persoanelor trans în relații heterosexuale: bărbat trans cu femeie cisgen, femeie trans cu bărbat cisgen)
Căsătoria e o convenție dintre un bărbat și o femeie, care, din punctul de vedere al statului român, coincide perfect cu rolurile de mascul și femelă atribuită la naștere. Deci, căsătoria dintre un bărbat trans și o femeie cisgender e privită ca cea dintre două femei, care nu e aprobată de lege, așadar imposibilă.
Deoarece ei nu au dreptul de a se căsători, sunt privați și de alte drepturi și posibilități. Dacă unul dintre ei e spitalizat, într-o stare de urgență, celălalt nu poate sta fizic cu el în momente cheie, deoarece nu poate obține procură specială pentru spital. De asemenea, nu pot fi coproprietarii aceluiași domiciliu sau, în eventualitatea decesului, nu-și pot lăsa bunuri drept moștenire, căci casa de asigurări nu le recunoaște legal drepturile de a avea o locuință comună și pe cele succesorale. Ne imaginăm că partenerul unei persoane trans moare subit. Deși în testament este menționat faptul că moștenirea îi revine partenerului sau partenerei, o rudă poate da în judecată persoana trans pentru a primi dreptul la patrimoniu și pentru a obține dreptul de a organiza fiecare aspect al înmormântării, având inclusiv puterea de a exclude participarea partenerului decedatului la înmormântare.
Cum ar fi să te afli într-o relație iubitoare și serioasă cu partenerul tău și să nu poți să deții împreună cu el aceeași locuință? Sau să îi moștenești averea? Cum ar fi să nu poți să răspunzi în numele lui în cazul în care se află într-o comă? Sau să nu îi poți organiza înmormântarea? Sau nici măcar să nu ai voie să participi la aceasta?
3) Dreptul la sănătate
Dovezi din întreaga lume evidențiază faptul că pacienții trans experimentează discriminare, stigmatizare și chiar refuzul tratamentului în sistemul de sănătate, din cauza identității de gen. În România, persoanele trans sunt adesea victime ale tuturor acestor abuzuri sau tratamente injuste, existând multiple disparități între ele și cele cis.
Persoanele trans se confruntă cu dificultăți în accesarea unor servicii medicale corespunzătoare din cauza accesului limitat la polițele de asigurări, costurilor terapiei și prejudecăților și discriminării răspândite în sistemul medical. În ansamblu, comunitatea medicală dispune de o experiență și de o cunoaștere limitată în acest domeniu. Persoanele transgender sunt adesea tratate ca pacienți psihiatrici și există doar puțini endocrinologi dispuși să le ofere tratament hormonal.
,,Mi-e frica de faptul ca doctorii nu vor vrea sa mă consulte.” și ,,Am fost misterul anatomiei, o întrebare pusă, dar nu și raspunsă.” sunt unele dintre mesajele notate pe pancarte de la un un marș Pride, care surprind perfect gravitatea acestei probleme.
Să ne imaginăm câteva situații-limită în care persoanele trans s-ar putea afla în orice zi a vieții lor: un adolescent trans susține examenul de bacalaureat și buletinul îi este pus în colțul băncii. Dacă supraveghetorul crede că persoana din acte nu e aceeași cu cea care susține examenul, o poate da afară din sală sau poate porni o discuție umilitoare și discriminatorie despre ,,adevăratul” ei gen sau sex.
Un angajator vede actele de identitate ale unei persoane trans, care nu sunt în conformitate cu aspectul ei fizic, și felul în care s-a prezentat. Acesta poate realiza faptul că acel candidat face parte dintr-o minoritate sexuală și poate decide să nu îl angajeze, motivul său fiind unul discriminatoriu.
Bineînțeles, există și nenumărate cazuri de violență, de abuzuri și de omoruri ale indivizilor trans în România, care sunt pur și simplu tragice. Unul dintre cele mai cunoscute este cel al Vasilicăi Narcisa, o femeie trans din Iași. Ea a fost fost ucisă, în mod brutal, de către concubinul său, presa românească arătându-și numai ura și disprețul față de moartea și integritatea ei ca om, dezvăluind, în mod ilegal, detalii legate de condiția sa medicală.
Gradul de integrare a persoanelor trans contează, pentru că ne dorim cu toții să trăim într-o societate deschisă, în care nimeni nu este lăsat în urmă, în care ne înțelegem, ne acceptăm și nu suntem nevoiți să plecăm din țară doar pentru că existăm. De ce diferenţele dintre noi trebuie să nască ostilitate şi conflict? Iar dacă drepturile cuiva sunt restrânse azi, mâine vor fi restrânse drepturile altcuiva. Nu e o alegere să fii trans. Cine ar alege să fie expus la violență, abuz, discriminare, o calitate mai proastă a vieții, doar pentru a fi ,,special” sau ,,diferit”? Cine ar alege să își riște familia, cariera și viața? Dacă crezi că a fi trans este o alegere, atunci imaginează-ți cum e să ai de ales între a-ți trăi viața într-un mod fals, urându-te, sau a-ți trăi viața într-un mod autentic, simțindu-te urât de toată lumea.
Text: Diana Caciulă
Grafică: Mara Bălcescu
DTP: Ursu Mihaela
