Ți-a fost vreodată rușine de propriile reacții emoționale? Atunci când te supără vorbele unui prieten, îi spui? După o zi plăcută alături de prieteni, îți exprimi bucuria? Dacă simți nevoia de încurajare, încerci să o ceri celor apropiați? Ți s-ar părea cringe sau copilăresc să faci lucrurile astea?
Dacă răspunsul la ultima întrebare este „da”, pot spune cu certitudine că nu ești singur.
Conform unui studiu publicat anul trecut, adolescenții își reprimă emoțiile chiar mai des decât persoanele mai în vârstă. Acest lucru se întâmplă mai degrabă când sunt în preajma colegilor sau a prietenilor decât în cadrul familiei. În plus, dacă tinerii se simt mai apropiați de familie, reprimarea emoțiilor scade ca frecvență, însă acest lucru nu se schimbă când vine vorba de persoanele de aceeași vârstă. Bariera se menține.
Poate nu ți se pare că ar fi o problemă prea mare. Nu învățăm oare că a ne controla emoțiile este un semn al maturității? A fi stoic și nepăsător înseamnă a fi puternic și curajos, nu-i așa?
Ei bine, s-a dovedit prin multiple studii că reprimarea emoțiilor are efecte negative, atât pentru sănătatea noastră mintală (poate duce la anxietate sau depresie), cât și pentru cea fizică. Șansele de a suferi de boli de inimă, probleme intestinale, dureri de cap, insomnie și chiar de boli autoimune cresc considerabil. Deci, oricât de cool and mysterious am vrea sa părem, doctorul nu va aprecia o astfel de atitudine.
Și atunci, de ce o facem? Un răspuns ar fi că aşa suntem educați şi asta vedem în jurul nostru.
În adolescență, ne dorim să fim percepuți ca adulți. Așa că îi imităm, ei ne sunt modele, deci încercăm să ne însușim multe dintre comportamentele lor, fără a fi însă capabili, în multe situații, de a aprecia dacă ne sunt benefice sau dăunătoare. Dar ce înseamnă a fi adult? A nu fi copil. Încetul cu încetul, ne apropiem de sursa problemei. Cum a spus Nelson Mandela: „Nu poate exista o revelație mai acută a sufletului unei societăți decât felul în care își tratează copiii.” Şi oare cum se raportează societatea de astăzi la copii?
Sensurile cuvintelor „copilăresc”, „infantil” sau „pueril” dezvăluie o anumită percepție: ei sunt naivi, nechibzuiți, neserioși, nesocotiți, neînsemnați. Deci, sunt inferiori. Adulții știu mai bine. De aceea, suferințele copiilor sunt justificate în societate. Este acceptabil să fie pedepsiți sau recompensați cu scopul de a fi siliți să se supună. Aceștia merită să fie forțați să arate afecțiune, sau să sufere alte forme de manipulare afectivă. Este perfect normal ca exprimarea nevoilor emoționale în aproape orice manieră să primească drept răspuns ori râsul, ori un „Potolește-te!” sever. Mai ales în contextul școlii, unde orice vulnerabilitate pe care un elev ar putea-o lăsa la vedere este pedepsită, iar comportamentul „deviant” trebuie îndreptat folosind un metaforic fier de călcat. Deloc surprinzător, conform unui studiu realizat în România în 2017, jumătate din părinți cred că a-și lovi copilul este spre binele lui.
Deci, când suntem copii, nu este acceptabil sa ne manifestăm emoțiile. Când creștem, primim replici de genul: „Cum adică? Ai 5 ani cumva?”. Așteptările generale, când vine vorba de parcursul firesc al vieții, au fost modelate astfel încât în nicio etapă nu trebuie să simțim că ni se datorează atenție, grijă și afecțiune. Dacă nu vrem ca acest ciclu să continue, ar trebui să lucrăm încă de acum la exprimarea onestă a nevoilor emoționale. Este mult mai ușor să ne corectăm drumul în perioada adolescenței, decât să încercăm să întrerupem un astfel de obicei nociv mai târziu.
Adevărul este că nevoile emoționale nu aparțin „copilului din fiecare”, ci chiar nouă, ca indivizi compleți. Prin natura noastră, avem astfel de nevoi, oricât ar încerca orânduirea socială să ni le reprime. La 5 ani, la 15 ani, la 25, la 55, la 85, vom avea în continuare nevoie de atenție, de iubire, de apreciere, de empatie și înțelegere, de control în privința alegerilor, de îngrijire, de siguranță. În multe contexte, a fi „copilăros” nu înseamnă a fi slab, ci a fi om.
Text: Eva Grosaru
Foto: Mircea Rotaru
DTP: Ciobanu Smaranda
