Eu, redactor al Reviste Lzr, îmi cer scuze pentru următorul paragraf pe care tu, cititorul revistei de care vorbeam, îl vei citi în curând. Țin să menționez că nu aprob astfel de acțiuni, vocabular sau stereotipuri și mă aflu într-o zonă de neutralitate când vine vorba de situația ce va fi prezentată. De asemenea, fragmentul a fost puternic cenzurat și vei citi atât cât am putut salva din el.
Personaje:
Șmecherul Clasei (Ș)
Tocilara Clasei (T)
Somnorosul Clasei (S)
Arțăgoasa Clasei (A)
Pacifistul Clasei (P)
Ș: Hai, gata! Eu am spus din start că nu fac nimic, de ce țipați așa? A: CUM SĂ NU FACI NIMIC, LENEȘULE? Eu pentru ce sunt aici? Să-ți fac partea de proiect ca după tu să-ți scrii numele primul? Nu mai spune! T: Am căutat informații suplimentare pentru secțiunea istorică și propun să mai adăugăm un slide. Să nu uitați că data viitoare ne vom ocupa de macheta opțională, trebuie neapărat să primim cele trei steluțe în plus… Ș: Hahaha, s-o crezi tu! Dacă vreți așa de tare steluțele și floricelele și inimioarele profei, de ce nu terminați voi… A: AAAA, să nu te aud! P: Shhh, gata, să ne calmăm, respirați adânc (după patru secunde) și acum expirați. (nimeni nu l-a auzit) S: Zzz…
Experiența a demonstrat că o astfel de conversație are loc la fiecare proiect de grup, desigur, cu micile alterații și excepții de la regulă. Iar această conversație nu numai că este punctul culminant al procesului de realizare al unui proiect, dar conturează amintirea cu care va rămâne bietul elev torturat de echipă.
La început, un proiect ,,pică” numai bine atunci când ești încurcat de teste și ascultări: știi cum și de unde să copiezi informația bună (nu de pe Wikipedia, atenție!) și cum să citești de pe slide când te pune profesorul să ,,prezinți”, așa că nota maximă este garantată. Sub pretextul că ai nevoie de lucru în echipă, cadrul didactic te repartizează într-o grupă, și dacă nu ai deloc noroc, ajungi să lucrezi cu oameni pe care îi urăști/displaci/abia îi tolerezi.
Următorul pas: sfântul grup de Whatsapp, și binecunoscutele mesaje timide de la copilul care este cel mai interesat de proiect (Tocilara Clasei), desigur, acompaniate de binecuvântatul ,,seen” de la tot grupul. Timpul trece, termenul limită se apropie, echipa ta nu a făcut nimic. Se trezește unul din colegii tăi și anunță că ar trebui să vă apucați, că el pleacă în Madagascar peste trei zile.
Toată lumea e, în sfârșit, de acord și urmează etapa apelurilor video (Meet-ul, pentru cunoscători). Aici sunt mai multe variante: ori ai un ,,șef” totalitar care transformă întâlnirea în propriul său lagăr de concentrare, ori există elevul silitor și cuminte care trage de colegii săi ca să trimită la timp materialele. Oricum amândoi fac toată treaba, circumstanță perfectă pentru cel care nu vrea să facă nimic și cel care e prea aerian sau obosit ca să facă ceva. Pe lângă acești membri, îl regăsim și pe Pacifist, care contribuie doar prin atmosferă și niciodată prin materiale.
Cumva, pe ultima sută de metri, că așa finalizează elevul întotdeauna, proiectul e gata. Prezentarea este plictisitoare, monotonă și niciun copil din clasă nu e atent la tine, deși ți-a scăpat foaia de patru ori și ți-au transpirat palmele pentru că ai crezut că s-a uitat urât la tine fata din prima bancă. Și acum, ce notă a primit elevul muncitor? Zece cu felicitări!
Dar ce a învățat elevul din toată această experiență? Cum să-i asculte pe ceilalți? Cum să fie creativ? Cum să rezolve conflicte? Cum să sumarizeze informația? Sau poate cum să prezinte ca un adevărat public speaker? Nicidecum! Singurul aspect pe care l-a reținut a fost că profesorul ,,nu și-a dat seama” că ,,inspirația” a fost, de fapt, un întreg site copiat cap-coadă sau că nu se întâmplă nimic dacă citește de pe telefon. Să nu mai spun că la finalul zilei, elevul a decis că lucrul în echipă clar nu este pentru el, nu i se potrivește.
Până la urmă, proiectele sunt regăsite în viața noastră ,,de zi cu zi”, reprezentând o activitate pe care o realizezi împreună cu cineva și din care înveți ceva. Dacă faci o prăjitură cu mama, e un proiect. Dacă alegi tricoul perfect la cumpărături cu prietenii tăi, e un proiect…
După cum puteți observa, nu am dorit să ajung la nicio concluzie. Nu voi spune acum că proiectele nu sunt ce par a fi și că sunt un mijloc excelent de reținere a informației. Și nici nu voi afirma că nu învăț nimic din aceste activități. Îmi voi menține frontul de neutralitate, așa cum am menționat la început, deci nu săriți să mă porecliți Iuda.
Text: Pîrvu Larisa
Grafică: Trandafir Ştefania
DTP: Tanase Ioana
