Ți s-a întâmplat vreodată să te gândești: ,,Când a mai trecut și vara asta?” și să realizezi că nu ai făcut tot ceea ce ți-ai propus? Care este motivul pentru care te-ai dat bătut și cum te afectează lipsa materializării dorințelor tale? Pentru a găsi răspunsuri, citește în continuare articolul, iar eu voi fi ghidul care te va ajuta.
Pentru început, te voi încuraja să faci anumite lucruri, iar mai apoi vom încerca să aflăm ce te oprește, ce fel de obstacole întâmpini și cum să treci peste.
Te afli în metrou și observi o fată cam de aceeași vârstă ca tine. Poartă o rochie superbă și îți dorești să o complimentezi, însă ceva te împiedică. Ar putea fi frica de reacția pe care o va avea (ce poate fi în egală măsură, sau poate chiar mai mult, una pozitivă și primitoare), ar putea fi expresia puțin ,,înfricoșătoare” a feței sale (sau poate are doar o zi mai proastă, iar tu ai putea să i-o înseninezi), ar putea fi faptul că este o necunoscută (dar poate deveniți prieteni/e), ar putea fi atâtea motive să nu îi spui, dar nu la fel de multe comparativ cu cele pentru care să o faci. Așa că du-te, nu mai ezita!
Te plimbi pe stradă și auzi niște turiști cerând indicații, însă nimeni nu pare să înțeleagă limba engleză. Vrei să le oferi o mână de ajutor. Totuși, intervin câteva gânduri printre care se numără frica de a nu vorbi coerent (deși tu știi și înțelegi destul de bine limba), frica de a nu știi să le oferi repere spațiale concrete (te afli în cartierul tău), sau poate îndoiala că e foarte puțin probabil să te bage în seamă, crezând că ești prea mic și că mai mult o să-i încurci (aici ori poți insista, ori îi poți lăsa să se descurce singuri, deoarece nu au fost binevoitori să îți accepte oferta). Așa că încearcă, nu ai nimic de pierdut, poți căpăta o experiență în plan cultural.
Există tot felul de exemple asemănătoare precum: a-i spune unei persoane ceea ce simți, a ajuta o bătrânică să traverseze strada, să cumperi acel hanorac la care te tot gândești etc. Toate acestea au nevoie atât de încredere în sine, cât și de spontaneitate și dorință. Aici poate să își bage nasul ,,overthinking-ul” pe care mulți dintre noi îl cunoaștem. Sincer îți spun că nu este unul dintre cele mai sănătoase moduri de a analiza o situație, o decizie. De cele mai multe ori ne aduce insomnii, frământări inutile și invenții ale subconștientului construite prin prisma temerilor noastre. Nu este necesar să te gândești constant ,,dacă n-ar fi trebuit să spun asta lui x”, ,,dacă ar fi trebuit să accept oferta lui y”, ,,dacă z este furios pentru ce am făcut”. Dacă, dacă, dacă, prea mult! Când ai ceva de lămurit, lămurește, nu poți fi mind reader fără să comunici. Iar atunci când este vorba despre o acțiune deja înfăptuită, adu-ți aminte că regretul de a nu fi făcut un lucru dorit este mai mare decât regretul că ai făcut acel lucru și că nu a decurs întocmai cum ți-ai închipuit. Măcar ai încercat, ți-ai dat silința și ai avut curajul să o faci. Așa se întâmplă de obicei, deci mai bine îți asculți inima decât să întorci ideea pe toate părțile. Nu pot spune că nu există și excepții pentru care ar fi recomandat să iei în considerare diferite păreri, posibile scenarii, dar nu când vine vorba de lucruri mărunte.
Acum să discutăm puțin despre intuiție. Da, cea pe care nu o ascultăm prea des. Ea este acolo să ne fie de folos, când este cazul. Unii oameni nu s-au îndoit de ea, iar în anumite împrejurări le-a salvat viața (au simțit miros de fum, au auzit un zgomot, au avut acel ,,feeling” că ceva rău se va întâmpla). Deși sper că nu te vei afla în postura aceasta (stay safe!), intuiția implică în mod direct prima ta reacție, instinctul manifestat în circumstanțe periculoase. O primă reacție, în situații inofensive, ar fi o doleanță, un posibil target impus chiar de tine. În momentul în care nu îndeplinești acel task, vei avea, într-o oarecare măsură, un gol. Zilele, săptămânile, lunile vor trece pe lângă tine și nu îți vei da seama care este motivul pentru care simți că lipsește ceva. Ar fi bine să îți notezi din când în când evenimentele la care vrei să participi, activitățile pe care vrei să le încerci, persoanele pe care vrei să le cunoști mai bine. Astfel, te vei impulsiona să bifezi lista și să fii ,,fulfilled” cu realizările tale, oricât de mici ar fi ele.
În final, îți reamintesc, pentru că mai mult ca sigur ți s-a mai spus, că anii de liceu reprezintă o perioadă care are un impact major asupra dezvoltării tale ca adult. Te sfătuiesc, precum o soră mai mai mare, să mergi la acea petrecere, să te înscrii la acel club și să dai tot ce ai mai bun. Spune-ți ,,O viață am!”.
Text: Irina Nițu
Grafică: Sara Iliescu
DTP: Ioana Vlaston