Orice personaj din orice poveste îndeplinește un anumit rol. Cu toții cunoaștem eroii curajoși, partenerii lor romantici, mentorii ce îi îndrumă și prietenii loiali care îi ajută pe parcursul călătoriei. Însă, știm și că oriunde există un protagonist susținut de public, putem găsi și un antagonist al cărui unic scop este să i se opună eroului: renumitul răufăcător. Acesta este o întruchipare a răului, ce luptă prin intermediul mijloacelor malefice împotriva principiilor morale protejate de protagonist.
Prima noastră întâlnire cu răufăcătorii are loc de cele mai multe ori înăuntrul basmelor, a filmelor copilăriei sau a serialelor de desene animate îndrăgite. Atunci când suntem copii facem cunoștință cu Regina cea rea din Albă ca Zăpada, cu Ursula din Mica Sirenă, cu Jafar din Aladdin și cu multe alte personaje negative care ne învață că răufăcătorii trebuie temuți, deoarece aceștia înfățișează opusul binelui și nu prezintă caracteristici demne de admirat.
Nimeni nu dorește ca antagonistul să câștige, deoarece nimeni nu e de partea răului. Copiii știu asta cel mai bine, fiindcă ei creează granițe ce separă binele de rău. Însă, atunci când începi să te maturizezi și să vezi lumea din jurul tău cu alți ochi, aceste limite devin neclare, blurate. Trăsăturile bune se pot împleti cu cele rele, iar acest fapt este de foarte multe ori utilizat în operele literare și cinematografice. De aceea, atunci când citim un roman captivant sau vedem un film recent lansat, ne poate surprinde caracterul antagonistului, în întregime diferit de cel al răufăcătorului tipic filmelor Disney. Aceștia pot avea povești tragice ce descriu originile malefice, motive și scopuri ce, deși nu scuză, explică într-o oarecare măsură acțiunile inadecvate și sentimente ce arată prezența moralității în ciuda arhetipului antagonistului.
Pe scurt, răufăcătorii poveștii sunt umanizați. Deși își păstrează titlul de „răufăcător”, unele acțiuni și decizii sunt îndrumate de bunătate și de compasiune. Aceste procese de umanizare au o cauză și un scop. Până la urmă, orice răufăcător, indiferent de deciziile luate și de modul în care este portretizat, este un om, iar natura umană(în cele mai multe dintre cazuri) nu este catalistul acțiunilor imorale. Gesturile vicioase trebuie astfel explicate de un eveniment declanșator ce îl face pe răufăcător să devină personajul negativ al poveștii.
De exemplu, cu toții am auzit de Darth Vader, antagonistul din seria filmelor Star Wars, însă nu toată lumea este familiarizată cu povestea lui Anakin Skywalker. Acesta a fost născut într-un mediu dominat de abuz și de supunere, este separat de mama lui la vârsta de nouă ani, fiind ulterior martor la moartea sa, suferă de pe urma unor vise tragice și este umilit de persoanele ce nu îi recunosc puterea. În urma acestor traume, este ușor manipulat de Palpatine, cel ce îi admiră abilitățile și îi hrănește dorința de a fi considerat special, devenind Darth Vader. Cunoscându-i originile malefice, a fost îndeplinit scopul umanizării, și anume prezența empatiei față de Jedi.
Drept spectatori, nu putem simți doar ură față de deciziile lui Anakin, ci și simpatie față de caracteristicile pozitive ascunse. Prin antiteza dintre acțiunile mârșave ale răufăcătorului și umanitatea ce reiese din gânduri morale sau momente de empatie se formează un caracter complex, cu mai mult decât o singură dimensiune pe care o putem analiza. Publicul este intrigat de multiplele laturi ale antagonistului, ce se distinge atât de lumina moralității, cât și de întunericul răului, trăind în nuanțe de gri. Termenul potrivit este morally grey. Însă, cum am ajuns noi, drept colectiv, să creăm și să susținem personajele gri și complexe în detrimentul arhetipului antagonistului unidimensional? Răspunsul simplu este că răufăcătorii umanizați sunt mai relatable. Atunci când vedem un personaj ce prezintă atât atribute pozitive, cât și caracteristici negative ne putem regăsi pe noi înșine în multilateralitatea lor. Astfel, răufăcătorul este realist, iar povestea mai interesantă, bariera ce separă binele de rău fiind spartă. Răspunsul complex(pun intended) este strâns legat de psihologie.
Psihologia umanistă apare în a doua jumătate a secolului 20 drept răspuns psihanalizei lui Freud și behaviorismului lui Skinner. Abraham Maslow, reprezentant al psihologiei umaniste, a considerat psihanaliza prima forță a psihologiei, ce nu include date referitoare la complexitatea personalității și subiectivitatea conștiinței, și behaviorismul drept a doua forță, ce se concentrează pe caracteristici negative în mod primordial. Astfel, psihologia umanistă gravitează în jurul conștientului și a atributelor pozitive. Unul dintre principiile ce definesc conceptele lui Maslow este că oamenii nu pot fi reduși la componente, ci trebuie priviți drept un întreg ce întrece suma părților separate. Astfel, acțiunile imorale ale unei persoane nu pot fi judecate în lipsa celor pozitive, ființa umană fiind un amalgam de caracteristici variate. Acestea sunt conștiente și responsabile pentru deciziile luate, având în același timp motivații și scopuri personale. Aceste concepte psihologie au fost adoptate de societate prin opere de artă variate ce transpun complexitatea umană până și în personajele ce, tradițional, sunt lipsite de complexitate.
Psihologia umanistă asigură și umanizarea antagonistului. Atunci când răufăcătorul devine personajul principal al poveștii, acesta se transformă în anti erou, protagonist ce poate acționa moral, însă nu întotdeauna pe baza unor motive adecvate, interesul propriu fiind prioritar. Acesta poate fi văzut drept un amestec dintre erou și răufăcător, un protagonist ce combină trăsăturile demne de admirat cu cele ușor de judecat, caracterul său fiind determinat de perspectiva din care este privit.
Un bun exemplu este Walter White, personajul principal al serialului Breaking Bad, un profesor de chimie ce este diagnosticat cu cancer pulmonar în stadiul trei. Acesta dorește să asigure securitatea financiară a familiei sale după moartea lui, dar modalitatea aleasă de acesta este de a vinde metafetamina. Intenția creatorului era să formeze un protagonist ce devine antagonist pe parcursul serialului, îndeplinind conceptul de anti-erou, ce stârnește atât susținere, cât și critică din partea spectatorilor, opiniile fiind împărțite.
Această delimitare provocată de umanizarea unui răufăcător sau portretizarea unui anti erou este prezentă și în viața de zi cu zi, în conflictele pe care le observăm sau la care luăm parte. Atunci când două persoane se ceartă, încercăm să înțelegem motivațiile fiecăruia, iar când acțiunile uneia sunt lipsite de moralitate, dorim să găsim motive pentru care aceștia au recurs la ele.
Umanizarea pe care o putem vedea în filme, cărți și seriale ne face să conștientizăm scopurile și motivele altora, astfel încât nu îi mai vedem drept răufăcătorii poveștii noastre, ci drept o persoană gri care este eroul propriei povești.
Pe scurt, nimeni nu îndeplinește tipologia unui răufăcător tipic Disney. Nimeni nu este lipsit de vreo urmă de moralitate și nimeni nu acționează fără să aibă motive și motivații ce pot fi înțelese. Noi, drept persoane ce ne încadrăm pe spectrul nuanțelor de gri, nu trebuie să încurajăm acțiunile inadecvate, ci doar să conștientizăm complexitatea oamenilor din jurul nostru. Un răufăcător nu este decât un erou din perspectiva altcuiva, iar noi înșine putem fi văzuți drept antagoniști prin ochii altei persoane.
Text: Roxana Gherase
Foto: Ana Mihai
Grafică: Maria Purice
DTP: Smaranda Ciobanu
