Într-o zi senină, în data de 14 august, două fete, aflate în oraşe diametral opuse pe harta României, au decis să participe la prima şedinţă a clubului de carte „Conversații cu prietene”. Imediat au fost întâmpinate cu căldură de gazdele live-ului: Ruxandra Gîdei (pe care unii dintre voi s-ar putea să o cunoașteți drept 4fără15) și Cătălina Stanislav (o foarte talentată poetă contemporană). Scopul clubului, organizat și alături de Zona 9 (o revistă literară ce susține tinerele voci), este „să facă literatura mai puțin intimidantă” și să ofere un spațiu safe pentru a vorbi despre cărţi (la nesfârșit, dacă se poate). Clubul va avea 5 sesiuni până în noiembrie când, din păcate, se va încheia, iar fiecare live se va ține pe canalul de YouTube al Ruxandrei (@4fără15). Înainte de fiecare sesiune va exista un poll pe Instagramul ei unde orice cititor interesat va putea alege o carte pentru a fi discutată. „Câștigătoarea” pentru prima întâlnire a fost, deci, „August” de Elena Vlădăreanu (how fitting pentru luna august), o colecție de 10 povestiri de vară care prezintă 10 situații critice, tensionate, adesea bizare, din viețile a 10 femei.
Pentru a afla mai multe despre carte, dar și despre club, să le lăsăm pe cele două fete să-și spună opiniile. Nota naratorului: acesta este un fragment dintr-o conversație interminabilă care le-a ținut treze până la 2 a.m. vorbind despre carte, club și o grămadă de alte lucruri (chiar o conversație între prietene).
C: Heiii, cum ți s-a părut clubul?
L: Îți mulțumesc C. (nota naratorului: să-mi spuneți dacă doriți să aflați identitatea tinerelor, din punctul meu de vedere nu trebuie să acordăm prea multă atenție acestui detaliu nesemnificativ) tare mult pentru recomandare! Am fost entuziasmată să descopăr un club atât de prietenos, unde discuția nu a fost plină de termeni de specialitate și nici împletită cu detalii pompoase de critic, ci de comentarii haioase, moderne, decupate din conversațiile de pe Insta. Plus, am fost tare surprinsă că Ruxandra și Cătălina au vorbit permanent cu oamenii din chat și le-au ascultat părerile și recomandările, nu toți creatorii de content fac asta. Spune tu că n-am dreptate!
C: Da, sunt complet de acord; și mie mi-a plăcut enorm atitudinea pe care au avut-o, iar atmosfera creată a fost așa light și deschisă, parcă aș fi vorbit la telefon cu niște colege. Sincer, m-am distrat și chiar m-a ajutat să le ascult – am înțeles mai bine anumite părți din carte, în special finalurile, și am căpătat noi perspective, diferite de cele pe care le-am avut după lectură. Ție cum ți s-a schimbat părerea despre carte, după live și după ce-ai auzit perspectivele lor?
L: Știi bine că am aflat de ,,August” prin intermediul clubului și tbh (nota naratorului: aici se poate observa o mică urmă inocentă de engleză prelucrată în stil Gen Z pe care nu o vom discuta) am fost foarte încântată de conversația fetelor încât mi-am dorit să-mi formez eu propriile idei, fără să fiu influențată de live. După ce am terminat cartea, mi-am dat seama că poveștile liniștite și văratice care așteptam să apară au fost înlocuite de adevărate thrillere, povești de suspans, în care teme serioase și dure din viața cotidiană erau expuse. Desigur, abordarea autoarei mi-a plăcut datorită șocului pe care l-am experimentat cu fiecare poveste.
C: Așa e, și pe mine m-au surprins foarte tare temele poveștilor. Mă așteptam, mai ales de la o carte intitulată „August”, să găsesc povești despre zile călduroase la plajă, distracție, copilărie, dragoste, sigur nu subiecte întunecate precum depresia, abuzul, masculinitatea toxică sau, eu știu, căsniciile nereușite. S-o fi chemând cartea „August”, dar nu e chiar cea mai potrivită lectură de plajă. Nu spun că nu mi-a plăcut, din contră, a fost mult mai interesantă așa, dar pur și simplu a fost neașteptat. Uite, o tema des întâlnită și care chiar mi-a atras atenția a fost cea de motherhood.
L: Oh, daa! Îți mai amintești povestea cu protagonista care a vizitat o cetate împreună cu familia ei? Sincer, portretul mamei și al familiei mi s-au părut cele mai touching și mai relatable aici, unde trecerea timpului își pusese amprenta pe obiceiurile familiei și le transformase într-o amintire dureroasă. Dar, parcă tema nu a reușit să-și păstreze impactul asupra cititorului pentru foarte mult timp, așa cum s-a întâmplat de cele mai multe ori în carte. Da, mereu am fost atinsă de anumite evenimente din povești, dar cumva tensiunea și șocul de la final erau așa de bruște și lăsate de obicei fără un deznodământ clar, încât era ușor să treci la următoarea poveste (presupun că ăsta a fost și scopul, detașarea de poveste să fie lină). Însă, parcă mi-aș fi dorit o plonjare profundă în anumite teme uneori (mai ales că erau foarte serioase).
L: Acum simt că mă contrazic, dar nu pot să spun că nu mi-a plăcut genul ăsta de stil, mai ales că finalurile deschise mă lăsau să zburd pe câmpii cu imaginația mea, și fiecare poveste se simțea ca un glimpse din viața protagonistelor. Era frumos să descopăr doar o parte a unei vieți. Oricum, finalurile astea mă aduceau pe culmile disperării la cât de intense erau, iar situația personajelor rămânea de cele mai multe ori în aer!
C: Da, exact, aceste cliffhangere deveneau deseori frustrante. Protagonistele se aflau într-un impas, nu știau ce să facă, iar asta mă stresa și pe mine. Tensiunea dintre ele și bărbații toxici din viețile lor era aproape palpabilă în unele momente. Cumva, cred că m-am regăsit în personajele principale, pentru că toate erau așa similare, parcă ar fi fost doar niște fețe sau vârste ale aceleiași femei universale. Avem adolescenta angsty, tânăra petrecăreață, tânăra care caută să se descopere, apoi soția, apoi mama. Hmm, acum îmi dau seama că lipsește povestea din perspectiva unei femei în vârstă…
L: Clar, imaginează-ți ce estetic de old money, plus că ar fi echilibrat mai mult perspectivele din carte! Femeie părăsită de copiii ei, pahare de vin pe șemineul scump, casa plină de fotografii și, poate, soțul ei nesuferit care a murit în mod suspect într-o seară (dacă știi la ce mă refer)…Ahhh! Dacă tot vorbeam de tipurile de protagoniste, sincer cea mai amuzantă a fost tânăra petrecăreață pe care am întâlnit-o în ,,Complexul Barcelona”. Știi tu, povestea cu grupul care mergea la tipul ăla Dan și era acolo super bairam cu muzică, vin etc. și toată lumea se simțea amețită….
C: DA, Dumnezeule, cât mi-a plăcut povestea asta, a fost atât de haotică și distractivă, dar în același timp eram confuză și nu înțelegeam ce se petrece, simțeam că nu pot citi îndeajuns de repede. Iar finalul, finalul acela a fost mindblowing, o adevărată răsturnare de situație: mi-am dat seama că totul o va lua razna când a apărut– *efect de broken record*
Adolescentele noastre sigur ar fi continuat zile și nopți la rând spunându-și părerile care nu erau de critici, dar nu pot să spun că eu mai eram dornic să ascult. Dacă nu ați înțeles prea bine (nu vă învinovățesc, coerența nu a fost punctul lor forte în acea seară) ce se întâmplă, cine e Dan care stă cocoțat pe o cetate și citește despre orașul Barcelona sau alte detalii care ne-au fost dezvăluite în conversație, vă propun să căutați în Cărturești cartea ,,August”. Eu vă invit.
Text: Clara Georgita & Larisa Pirvu
Vizual: Maia Esanu
DTP: Ciobanu Smaranda