Cât de plictisitor ar fi liceul dacă nu ai mai avea și momente de stres? Momente în care te gândești: „Eu ce caut aici?” sau „E prea devreme pentru așa ceva”. Tocmai ele te fac să nu treci chiar așa de repede prin școală și să ai ce să le povestești copiilor mai târziu (animalelor de companie sau prietenilor). Sigur ai clipe memorabile din această perioadă, niște highlight-uri, așa că uite 5 situații peste care știu că ai dat și tu la liceu:
1. „Ascultăm unde se deschide catalogul.”
De abia ai început ziua, e prima oră și te gândești deja ce să faci în următoarea pauză. Intră profesorul în clasă, te gândești că e încă dimineață și nu se poate întâmpla nimic, pentru că toată lumea este adormită. Începe prezența și îți trece prin minte un gând: „Hmm, o prezență normală, nu?”. Și chiar așa e, totul e bine și frumos. Însă se întâmplă ceva. Nu închide catalogul. De ce nu o face? În momentul acela vine anunțul suprem: „Ascultăm unde se deschide catalogul”. Te panichezi, încet-încet te trezești, încep rugăciunile și te întrebi de ce nu ai învățat cu o seară înainte. Ce variante ai în această situație? Nu prea ai, stai și înduri. Vezi cum închide încet catalogul, apoi îl deschide din nou. Încerci să ghicești la ce pagină a picat, nu prea îți iese, iar anxietatea îți urlă că a ajuns la tine. Liniște monumentală. Toată lumea așteaptă să vadă cine va fi ascultat. În acest moment, unde îți dorești să te situezi în catalog: la început, la mijloc sau la final? Prins în propriile gânduri, afli că îți trece glonțul pe la ureche și că nu vei fi ascultat. Data viitoare vei mai avea noroc?
2. „Mergeți în clasă că s-a sunat.”
Dacă ai pauze scurte și ești la ultimul etaj, știi bine că vei avea timp doar ca să te grăbești pe scări până în curte sau până la altă clasă. Uneori mai speri că va întârzia puțin și proful, ca să ai mai mult timp de vorbit cu prietenii. După ce traversezi tot liceul, auzi clopoțelul. Te gândești: „Am ajuns la parter în timp, e un semn că pot să mai stau 2 minute de vorbă (care, să fim serioși, nu sunt niciodată doar 2 minute)”. Ești asigurat de colegi că poți să mai stai, așa că nu poate merge nimic rău. Dintr-o dată, apare parcă de nicăieri, tocmai când e discuția mai frumoasă, un gardian care te trimite în clasă. Accepți avertismentul, te târăști până la etaj și te prăbușești pe scaun în clasă, cu gândul că pauza următoare vei fugi pe ușă. Care e cea mai tristă parte? Mai aveai încă 2 minute la dispoziție până venea profesorul.
3. „Dacă nu răspunde nimeni, am să nominalizez eu pe cineva.”
Cea mai dramatică vorbă, care testează cu adevărat legăturile dintre colegi. Atmosfera din clasă devine rece, toți sunt disperați, zici că vine sfârșitul lumii. Anxietatea ta este desprinsă din începutul „Jocurilor Foamei”. Vă rugați între voi să răspundă cineva, dar nu se sacrifică nimeni. Prima tactică este să îi implori pe cei mai știutori (sau care măcar au habar de titlul lecției) și să le faci promisiuni. Dacă așa nu merge, te faci cât de invizibil poți, pentru că îți dai seama că profesorul urmărește dezbaterea. Te rogi mai încet de ceilalți, te miști mai cu încetinitorul și încerci să nu ai vreo expresie facială care să te dea gol. Eviți contactul vizual și te prefaci că răspunsul este atât de evident, în timp ce stai cu capul în jos și „scrii”. Din când în când mai dai câte un side eye celor care nu vor să răspundă. Best case scenario: profesorul este amuzat și răspunde singur la întrebare. Worst? Afli că trifoiul cu patru foi găsit în clasa a treia nu își va face efectul până la bătrânețe.
4. „Nu, nu puteți face un anunț.”
Uneori este atât de stresant să faci anunțuri. Nu durează mult, câteva minute, dar sunt cele mai stresante minute din viața ta. Dacă mergi cu încă o persoană, te rogi de ea să intre prima și să pună întrebarea de 1000 de puncte: „putem face un anunț?”. Însă tot ești anxios. De ce? Păi te gândești să nu deranjezi atât de rău ora, să nu se supere profesorul pe tine, să nu țipe, să nu te ignore sau să nu nimerești în timpul unui test/al unei ascultări. Cu 100 de frici în minte, te grăbești să spui ce ai de spus, uiți mare parte, te mai bâlbâi, eviți contactul vizual, dar îți îndrepți ușor privirea către cel care tocmai a fost întrerupt din predat, cu speranța că nu începe să se enerveze. Dar toate acestea nu s-ar întâmpla dacă ai primi un răspuns negativ. Dacă nu primești permisiunea, te retragi încet, te bați pe umăr că ți-ai convins colegul să intre primul și că tu nu ai fost văzut, te rușinezi puțin și îți continui traseul.
5. „Scoateți o foaie de hârtie.”
Mai e nevoie să explic? Și tu ai auzit așa ceva, și eu, și părinții tăi, bunicii, străbunicii, vecinii, toți. Chiar și animalul tău de companie, în timp ce încercai să explici familiei tale de ce ai luat notă mică la mate. Când ești lovit cu așa ceva, încrederea în propriile forțe scade și intri în modul supraviețuire. Te gândești: „A vorbit serios, nu a vorbit serios?”, „Să scot o foaie, să nu scot?”. Primul stadiu este negarea. Te gândești că e doar o glumă. Apoi accepți: „Bine, hai că trec eu și peste asta”. Ultimul stadiu este supraviețuirea. Încerci să-ți storci creierul de informații sau să te mai uiți la colegu’ în foaie, dar și colegu’ se uită în foaia ta. Trece cum trece ora, dai testul și încerci să eviți clasica întrebare „Ce rezultat ți-a dat la…?”. Scapi miraculos din gloata care se îndreaptă spre tine cu întrebări despre test și parcă auzi fugitiv că ai greșit la două exerciții.
Astfel, putem vedea amândoi cât de ușor este să stresezi un biet elev. Însă, este ceva aparte să treci prin toate alături de prietenii tăi și apoi să povestiți în pauză (dacă aveți destul timp), făcând declarații disperate. Dacă te gândești, și eu tocmai am făcut exact acest lucru, doar că nu îți povestesc la liceu, în pauză și ne desparte un ecran. Cu bune, cu rele, situațiile prin care am trecut ne leagă pe noi, elevii, cu o sfoară sentimentală.
Text: Alexia Voinea
Grafică: Ștefania Trandafir
DTP: Ioana Vlaston
