Te iert.
Două cuvinte ce sunt așa de ușor spuse încât începi uneori să te întrebi dacă mai au însemnătate pentru persoana care le rostește. Până la urmă, fiecare are definiții diferite asupra ceea ce înseamnă să ierți, cu siguranță distincte de cele proprii. Așadar, cum putem defini un astfel de termen ambiguu? Din punct de vedere psihologic, majoritatea privește iertarea drept un proces voluntar și intenționat prin care o persoană care este în poziția victimei, ce a fost neîndreptățită și ulterior rănită, își schimbă atitudinea și sentimentele față de persoana care i-a adus inițial ofensa. Primul depășește impactul acțiunii celui din urmă, împreună cu emoțiile negative cândva suferite, inclusiv dorința de răzbunare.
Sună corect, nu? Însă, uneori este mai simplu spus decât pus în practică, fiindcă, deși procesul de iertare este ușor pe hârtie, devine complicată când vine vorba de o situație care ne afectează în mod direct. Iertarea implică depășirea unui eveniment care te rănește în mod profund și pe care tu, ca persoană, îl consideri într-o mare proporție imoral. Trebuie să scuzi ceva ce tu nu te-ai vedea făcând vreodată, deci există un conflict între moralitatea acțiunii și voința de a ierta persoana respectivă. În cazul în care persoana ce trebuie iertată îți este dragă, intervin două posibilități legate de acest raport: fie îți este mai ușor să o ierți, fiindcă o iubești, fie devine cu atât mai greu să îi scuzi acțiunile, pe cât respectiva persoană este mai apropiată de tine. În cazul celei din urmă, este vorba de trădare. Știi că tu nu ai răni intenționat o persoană îndrăgită, însă ea nu dovedește că sentimentul e reciproc, așa că îți vine greu să ierți pe cineva diferit de aparențele expuse și de așteptările produse. Trădarea unei persoane apropiate este o rană adâncă, greu de iertat când vine vorba de principiile morale personale. Însă, iertarea este voluntară, fapt ce ne conduce la prima idee.
De asemenea, este mai ușor să ierți pe cineva iubit, deoarece dorești ca persoana respectivă să îți rămână apropiată. Cu toate acestea, iertarea presupune depășirea completă a resentimentelor față de persoana pe care o ierți. Iar, de multe ori, chiar dacă încercăm să nu ne gândim la evenimentele care au provocat emoții negative puternice, amintirea întâmplărilor tot ne duce cu gândul la stările cândva trăite. Uneori parcă tot rămânem, pe câtuși de puțin, ațâțați de un sentiment mititel de supărare, chiar dacă încă iubim persoana care ne-a rănit. Însă, este oare iertare dacă amintirea acțiunii individului încă te readuce într-o stare neplăcută? Presupun că răspunsul depinde de persoana întrebată. În orice caz, de cele mai multe ori nu e văzută ca pe o iertare completă. Este una apropiată, una căreia mie îmi place să îi zic ,,a trece cu vederea”. Pentru că asta faci. Tolerezi și ignori ceva ce poate, gândindu-te la moralitatea sa, te-ar supăra. Însă accepți pentru că îți dorești, aceasta fiind partea voluntară a iertării. Prietenul nostru, DEX online, ne spune că sunt sinonime, ceea ce arată cât de apropiate sunt de fapt. Dar iertarea nu este aceeași chestie cu toleranța. Iertarea totală are în definiție și depășirea, de asemenea totală, a resentimentelor, ceva ce nu-i ușor. Ceea ce ridică la suprafață întrebarea: poate iertarea să fie completă? Este posibil să nu te mai afecteze deloc trădarea cuiva și să nu retrăiești durerea întâmplărilor trecute?
O scuză pe care o găsesc mulți pentru a justifica amintirea unui moment care te-a rănit, dar pe care l-ai iertat, ar fi populara frază ,,te iert, dar nu uit”, ceea ce insinuează într-un oarecare mod, subtil, o urmă de resentiment față de persoana „iertată”. Fiindcă, deși tu decizi să treci cu vederea acțiunile persoanei, tot te vei agăța de ideea că ea te-a neîndreptățit. Însă eu nu înțeleg de ce este așa de populară această vorbă. Ea propune că iertarea este mai ușoară decât uitarea sau cel puțin mai benefică. Însă de ce nu am prefera să uităm? De ce nu am prefera să nu ne mai amintim sentimentele ce ne rănesc, care ne readuc într-un locșor întunecat al minții? De ce spunem că iertăm, dar refuzăm să uităm? Simplu. Pentru că sentimentele acelea negative sunt emoții de care unii se atașează și de care nu vor să scape. Se leagă de resentimente și de ură, dorind însă să creadă că au iertat persoana respectivă. Dar iertarea emoțională e separată de cea decizională. Poți să vrei să ierți pe cineva fără a trece prin procesul de iertare.
De cele mai multe ori, incapacitatea cuiva de a ierta provine din alte defecte personale. Persoanele care nu iartă și nici nu vor să ierte, cele care spun că totuși o fac, dar fără să uite, sunt cele care se alipesc de resentimente din cauza egoului. Consideră că dacă iartă pe cineva care i-a rănit, devin ființa inferioară, slabă, lipsită de putere și demnitate. Iar aceștia se revoltă și mai mult împotriva ideii de iertare atunci când este impusă de altcineva. Când te simți obligat să ierți, parcă și mai rapid fugi de aceasta și parcă și mai strâns te ții de emoțiile negative. Mai există și cazul în care am iertat în trecut și am fost răniți din nou, astfel încât acest refuz de a mai ierta devine un mod de apărare.
În cazul persoanelor ce vor totuși să ierte pe cineva și încearcă zadarnic, motivul pentru care nu pot arăta aceste sentimente de acceptare față de persoana respectivă este pentru că ei nu le simt pentru propriul sine. Pentru a fi o persoană bună cu ceilalți, trebuie să fii o persoană bună cu tine. Pentru a ierta pe altcineva, trebuie să te ierți mai întâi pe tine. Pentru a privi bunul din ceilalți, trebuie să dăm drumul vinovăției, regretului, remușcărilor și disprețului de sine. Însă uneori este mai ușor să îi învinuiești pe alții decât să te învinuiești, ba chiar apoi să te ierți pe tine.
Fiecare poate ierta, chiar dacă la început e greu. Motivația vine din multe locuri, cel care este asociat cel mai mult cu iertarea fiind religia. Pentru mai multe credințe, iertarea este un stâlp al învățămintelor și al modului în care oamenii credincioși își trăiesc viața. A ierta și a fi iertat reprezintă subiecte de mare importanță, ce conduc o persoană spre răscumpărare și salvare. În special când vine vorba de creștinism, Dumnezeu reprezintă un model care ne iartă păcatele, și noi, la urma noastră, iertăm greșelile celor ce ne-au rănit sub îndrumarea Lui. Iertarea poate fi astfel învățată, pentru foarte mulți credința ușurând un proces cu adevărat complex și greu.
Ceea ce trebuie voi să știți este că fie greu, fie ușor, procesul de iertare trebuie realizat în timpul pe care vi-l acordați și în condițiile pe care le stabiliți. Dacă vă ia mult timp să iertați sau considerați că vă este greu, take your time. Iertarea emoțională nu este pentru cel care trebuie iertat, ci pentru cel care iartă. Și e dificil să ierți. Ca să o fac mai ușor, hai să vă întreb: l-ai iertat? Ai iertat-o? I-ai iertat? Te-ai iertat?
Text: Roxana Gherase
Foto: Miruna Sommer
Grafică: Andreea Negulescu
DTP: Teodora Neagoe
