Ajungi acasă seara după o zi lungă și începi să te uiți pe net, unde vezi că artistul tău preferat tocmai a anunțat un nou album. Încântat/ă de vești, vrei să vezi ce mai poți afla despre acesta. Atunci ești lovit de postări promoționale pentru CD-uri, discuri vinil, casete, variante digitale etc.; pe scurt, orice poate fi cumpărat. Desigur, aceasta este doar o situație ipotetică, însă faptul că artiștii din ziua de astăzi se concentrează mai mult pe succesul promoțional al muzicii decât pe muzica în sine este, din păcate, realitate.
Vânzarea muzicii nu este un lucru nou, ba chiar există de atât de mult timp, încât prima formă prin care muzica era vândută era prin partituri. După acestea au apărut cilindrii de ceară, format de muzică care nu mai este comercializat aproape deloc. Apoi au fost discurile vinil, faimoasele discuri din vinil care, surprinzător, au renăscut recent, acum fiind o mare parte din campaniile promoționale ale unui album. Și tot așa, cu formate muzicale precum casete, CD-uri, MD-uri, DAT-uri etc., unele apărând și dispărând rapid, altele existând și în ziua de astăzi. Intrând, totuși, în era digitală, muzica începe, odată cu secolul al XXI-lea, să fie comercializată în format digital, cum este formatul MP3.
Și, continuând evoluția muzicii în această eră digitalizată, unde totul se întâmplă online, prin intermediul tehnologiei, apare conceptul de descărcare a muzicii, iar apoi streaming-ul. Astfel ajungem în momentul prezent, în care formate fizice din trecutul relativ depărtat coexistă cu lucruri moderne. Și totuși, de ce am considerat că o lecție rapidă de istorie este necesară? Ce diferență este între cum se vinde muzica acum față de atunci? Răspunsul nu este unul care ar veni imediat, având în vedere că, în mare, modalitățile sunt relativ asemănătoare.
Dar nu sunt, chiar deloc. Când un artist din anii ’90 este portretizat ca fiind cel mai bun nu doar din vremurile sale, ci din toată existența genului de muzică pe care îl cântă, un motiv pentru aceasta ar putea fi că, înainte de digitalizarea muzicii, artiștilor le păsa de calitatea muzicii mai mult decât de cantitatea de vânzări. Citând-o pe Beyoncé, una dintre cele mai mari artiste a generației noastre: “People don’t make albums anymore. They don’t make albums. They just try to sell a bunch of lil quick singles. And they burn out, and they put out a new one, and they burn out, and they put out a new one. They do not try to listen to a body of work anymore, they are all just brainwashed.”. În esență, aceasta spune că artiștii de astăzi se concentrează numai pe succesul unor single-uri, care ajung să facă parte dintr-un album care este, de fapt, o compilație de single-uri de succes de la radio.
Așa au ajuns ascultătorii de muzică, fanii de muzică, să fie, de fapt, consumatori. Prin acest articol nu am vrut să spun în niciun fel că muzica din ziua de astăzi nu mai este bună, ci doar că devine din ce în ce mai greu ca cineva să se bucure de o lucrare muzicală fără a se gândi la faptul că până și acela a devenit un produs de consumat. Părerea mea este că, din păcate, nu putem face nimic în legătură cu faptul că în această industrie cantitatea este mai importantă ca și calitatea, iar talentul este măsurat în vânzări. Însă putem să ne bucurăm, totuși, de muzica ce ne este oferită, încercând să ignorăm ce se află în spatele ei.
Text: Victor Iliescu
Foto: David Popescu
Grafică: Kira Bitoleanu
DTP: Smaranda Ciobanu