Statistic vorbind, e probabil ca fiecare cititor al acestui articol să fi încercat cândva să practice un sport, fie că v-au obligat părinții să faceți hochei, fotbal sau gimnastică ritmică sau doar voiați să ajungeți ca Ronaldo (sau Messi), Nadal (sau Federer), Simone Biles, Serena Williams sau chiar Usain Bolt. Totuși, e o mare diferență între aceia dintre noi care făceam sport pentru a ne mișca sau pentru a ieși puțin din cotidian și cei care chiar se gândeau serios la a-și face o carieră din asta. Și, de asemenea, sunt destul de sigură că puțini dintre noi cunoaștem poveștile sportivilor pe care îi admirăm și câte sacrificii au fost nevoiți să facă pentru a ajunge ca noi să îi urmărim la televizor – accidente, presiune, singurătate și alte posibile probleme.
La o vârstă fragedă, copiii au tendința de a se supune antrenorilor fiindcă nu se tem să facă exerciții periculoase și acceptă cu deschidere elementele riscante. Cel mai frecvent, a nu-ți fie frică de pericol este o normalitate provocată de imaturitate și impulsivitate, din care copiii ies pe măsură ce devin mai verbali și mai capabili să asculte reguli și explicații. Totuși, e vorba de un maraton continuu de multe ore de antrenament obositor, cu un program și cu o disciplină strictă, deja se trece de etapa în care e vorba de joc și joacă, iar fricile și grijile se amplifică în perioada competițiilor. Brendan Schwab, administrator sportiv australian și director executiv al World Players Association, declară „În căutarea medaliilor și a noilor recorduri, avem tendința să uităm că, în primul rând, copiii sportivi sunt copii și sportivi în al doilea. Ei trebuie să aibă oportunitatea de a se juca liber și de a se dezvolta pe deplin, în loc să li se limiteze identitatea devreme, în căutarea excelenței sportive”.
De cele mai multe ori și familia joacă un rol foarte important în dezvoltarea pe plan sportiv, mai ales cea la nivel profesional, având în vedere că asta înseamnă o implicare atât financiară, cât și legată de investirea timpului. David Popovici, înotătorul român fabulos de 18 ani, care la doar 17 a devenit dublu campion european și mondial, spune într-un interviu că ce l-a ajutat cel mai mult a fost faptul că el a ales să facă performanță și că nu a fost nici pe departe obligat: părinții lui doar i-au expus riscurile și necesitățile. A simțit libertatea deciziei și nu a existat presiune distructivă care să îi pună bariere: „Nu are cum să iasă ceva frumos dacă e presiune și rigiditate”. În alte cazuri, anumiți membri ai familiei aleg să nu-și lase copiii în seama altor oameni și își însușesc rolul de antrenori. Există nenumărate exemple, precum Rafael Nadal, care s-a antrenat toată viața cu unchiul lui care chiar l-a pus să își schimbe mâna dominantă din dreapta în stânga pentru a deveni un competitor mai crunt. Sau Oracene Price, mama Serenei și a lui Venus Williams, a învățat singură tenis pentru a le ajuta pe fiicele sale și a vorbit despre importanța pregătirii psihice într-un interviu pentru Today. Ea a spus: „[În timpul unui meci], mă uit la tehnicile lor, mai ales, dar înainte de meci, le urmăresc mentalitatea. Și văd că mulți oameni merg pe teren, dar nu sunt mental acolo și asta este atât de important, pentru că trebuie să crezi că poți face ceva înainte să o faci”. De asemenea, sportivii maturi au predispoziția de a da mai departe harul lor și, astfel, există multe familii faimoase în acest domeniu, cum ar fi familia Manning din fotbalul american, Andretti, din cursele auto sau fotbaliștii italienii Maldini.
Sistemul nervos al unui copil este vulnerabil, iar antrenamentele în condiții dure pot provoca inclusiv traume psihologice. Una dintre potențialele probleme este obsesia, când ei urmăresc un singur scop: să obțină rezultate prin lacrimi, sânge și transpirație. Timpul și efortul petrecut afectează educația școlară și universitară și restrânge gama de interese și de interacțiuni sociale la care copilul ar fi putut să fie expus altfel.
Și mai ales în aria feminină a sporturilor, în ultimii ani au fost scoase la iveală multe cazuri de abuz și agresiuni sexuale. Studiile spun că 40-50% dintre sportive au suferit cazuri de la o hărțuire ușoară, până la abuz sever. Problema, deși veche, a început să fie analizată și împiedicată la nivel mondial cu ajutorul asociațiilor internaționale și a victimelor care au început diverse campanii pentru a-și ajuta viitoarele colege.
Dacă vreți să continuați să aflați poveștile atleților voștri preferați sau doar să fiți inspirați de luptele prin care au trecut, vă recomand să urmăriți „Athlete A”, „I, Tonya”, „Dangal”, „Blue Crush”, „Power Meri”, „McEnroe/Borg: Fire & Ice”.
Text: Mara Călugăreanu
Foto: Ștefan Popescu
Grafică: Sara Iliescu
DTP: Teodora Neagoe
