De câte ori te-ai dat bătut? Ce regreți cel mai tare că n-ai dus mai departe? Ai fi fost în același loc dacă ți-ai fi urmat în totalitate visul? E ușor să spunem că n-a depins de noi, că țara în care trăim nu ne oferă posibilități, că timpul nu ne permite sau că nu toată familia și-a dat acordul. Uneori avem nevoie de un pretext pentru a abandona, dar în realitate e doar propria frică de eșec, de necunoscut, de oameni care ne judecă. Creierul rămâne blocat pe o amintire nefericită, un moment în care drumul spre împlinirea scopului nostru nu a fost la fel de plăcut cum ne așteptam.
Totuși, au existat oameni care n-au reușit din prima și n-au renunțat. Nu s-au speriat de o călătorie mai anevoioasă decât destinația. Din punctul unora de vedere, aceasta este cea mai pură formă de curaj. Să nu te dai bătut din prima, și nici din a doua, și nici din a treia… și niciodată. Poate că nereușita de azi e acolo doar ca să te aducă mai aproape de succesul de mâine. Și dacă încă nu mă crezi, uite dovada:
Un puști din statul Maine începuse, în clasele primare să scrie scurte povestiri, bazate pe filmele văzute, și apoi le vindea colegilor. Când profesorii săi au aflat l-au pus să restituie banii, privindu-i pasiunea ca pe o pierdere de timp. Ulterior ca să își poată plăti facultatea, a trecut prin multe joburi, departe de visul lui, fiind angajat inclusiv la o spălătorie industrială despre care povestește în romanele sale. În perioada în care începuse să predea limba engleză locuia cu soția sa într-o rulotă și, din cauza refuzurilor repetate, a dezvoltat o dependență pentru alcool. Într-o seară, sătul să îi mai fie respinse încă o dată manuscrisele, și-a aruncat scrierile la gunoi. Soția sa le salvează și îl încurajează să-și termine povestea și să o trimită de dragul ei încă unei edituri. Primește un răspuns pozitiv, dar între timp mama eroului nostru moare, iar el se afundă și mai tare în dependența de alcool și droguri. Prietenii lui intervin și îi aruncă pe covorul din față sticle goale de bere și fiole de medicamente, un gest care îl face să conștientizeze pericolul în care se află. Acesta este începutul vindecării lui, fizice și emoționale, e momentul în care începe să se ia în serios și să își transforme traumele în artă. Numele scriitorului nostru vă este cunoscut probabil. Așa începe povestea vieții lui Stephen King.
„Contează doar să începi, după lucrurile devin doar din ce în ce mai bune”-Stephen King
Albert Einstein nu a fost niciodată încurajat la liceu de profesori. În scrierile sale povestește cât de mult ura rigurozitatea, disciplina dusă la extrem și materiile plictisitoare, neinteresante pentru el la care era obligat să asiste. Profesorii nu-i răspundeau niciodată la întrebări (în mare parte pentru că nici ei nu știau răspunsul) așa că a încetat să le mai pună. Einstein avea un alt ritm de învățare: studia acasă materie mult mai avansată decât ce îi era predat, făcându-l să simtă în permanență că școala e o pierdere de timp, o piedică în calea visului lui. Din fericire, școala nu durează toată viața și fizicianul a putut să-și pună în aplicare ideile, fără să bage în seamă părerile unor profesori care nu i-au putut vedea potențialul.
„Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți menține echilibrul trebuie să continui să mergi înainte”-Albert Einstein
Unii însă nu au apucat să se bucure niciodată de succesul lucrărilor lor. O pictură de-a lui Vincent van Gogh valorează în prezent o sumă colosală, asta dacă reușești să pui mâna pe una dintre puținele lucrări care nu sunt expuse în marile muzee ale lumii. Din păcate, cât pictorul încă era în viață, munca sa nu a fost niciodată apreciată. Tehnicile pe care le folosea și personalitatea bizară îi îndepărtau pe potențialii cumpărători. În toată viața lui a vândut o singură pictură și aceea unui prieten apropiat care nu l-a plătit prea bine. Deși fratele lui, Theo, i-a fost mereu aproape, van Gogh nu a părut să simtă că s-a adaptat pe deplin vreodată, că există cineva care să-i înțeleagă arta și mai ales pe el. Poate că artistul se gândește să renunțe, dar arta nu va renunța la artist niciodată. Dorința lui van Gogh s-a născut dintr-o neîmplinire, datorită căreia ne putem bucura astăzi de creațiile lui.
„Ce-ar fi viața dacă n-am avea curajul să riscăm ceva?”-Vincent van Gogh
La început, nimeni nu a avut încredere în Oprah Winfrey. Celebra prezentatoare s-a născut într-o familie foarte săracă care nu a putut să o protejeze, trăind pe pielea ei încă de la vârste foarte fragede experiențe traumatizante. Nimeni n-ar fi zis că va avea voința de a-și continua studiile, dar a făcut-o. A continuat într-un domeniu în care nimeni nu o lua în serios. Era femeie, era tânără, era de culoare. Inițial apărea doar în emisiuni cu audiență foarte scăzută, fiind trimisă în general să completeze hârtii sau să facă cafea. Șefii ei nu o considerau „potrivită pentru televiziune”. Azi, are cele mai urmărite emisiuni, oamenii o iubesc pentru că le reprezintă interesele, fără să uite vreodată de unde a plecat.
„Pentru fiecare dintre cei care reușesc, există cineva care le-a arătat calea”-Oprah Winfrey
Dacă luăm istoria la puricat vom observa că aproape nicio persoană de succes nu şi-a îndeplinit visul din prima. Viața e o colecție de oportunități, un amalgam de şanse de care ar trebui să ne bucurăm la maxim. Singura calitate comună a tuturor celor care au avut succes e că nu au renunțat niciodată. Dacă îți place ceva, dacă există ceva în care crezi cu adevărat insistă. Nu vei vedea roadele muncii tale azi, nici mâine, poate niciodată în viața asta, dar orice lucru făcut cu pasiune va fi într-o zi recompensat. De ce îşi vor aminti oamenii de tine? Simte-te norocos. Încă ai timp să alegi cine vrei să fii.
Text: Teodora Țugui
Foto: Maia Eșanu
Grafică: Sara Iliescu
DTP: Tănase Ioana
