În 2013, pe vremea când mâncam cornulețe cu gem în timp ce învățam tabla înmulțirii, am făcut o mare prostie. Ceva de neiertat, ilegal și care mi-a marcat tot restul vieții – adică cei zece ani care au trecut de-atunci. M-am urcat beată la volan. Probabil că luasem o gură de șampanie la vreo petrecere de adulți, nu mai știu exact ce s-a întâmplat, tot ce-mi amintesc sunt durerea groaznică de cap și senzația de vomă. Totuși, m-am urcat la volan (nu întrebați cum, probabil cu scara). Am pornit mașina, parcată pe trotuarul din fața casei, și am început să conduc, cu piciorul pe frână și cu ochii sub nivelul volanului (situație valabilă și în zilele noastre).
Ieșind de pe stradă, am căpătat curaj și am băgat viteză. Evident, am fost prinsă de poliție. De fapt, n-am fost, nu din prima. Și-ar fi dorit ei să pună mâna pe mine de cum m-au ochit, dar ce să vezi! Am început o cursă nebună pe străzile din București, care a durat câteva ore. Credeți că am ieșit învingătoare, adică basma curată? Nu! Deznodământul a fost tragic, căci m-au „reținut și amendat pentru această abatere de la lege”.
Ce ziceți, mișto situație? Eu, „persoană publică”, să fiu prinsă pe Ștefan cel Mare cu 100 km/h? Elevă în clasa a III-a la o școală de prestigiu! Am făcut-o de râs pe doamna învățătoare! Și ca să fie treaba treabă, după ce am fost luată în vizor de presă în urma acestei ilegalități, am candidat la europarlamentarele din 2014 – degeaba, căci imaginea mea era deja compromisă.
Cam asta răspunde ChatGPT la întrebarea „Cine e Dona Diaconescu?” (nu cu lux de amănunte, desigur; povestea este, în mare, încropită de mine). Dar cine e ChatGPT? Programul care-ți face temele. Și nu o spun doar pentru că rimează. Aplicația lansată de compania OpenAI în luna noiembrie a anului trecut reprezintă un chatbox asemănător unui motor de căutare. „Chatbox”, adică un fel de mesagerie, dar în loc să-i scrii lui Iubi, îi scrii unui robot cu inteligență artificială. Un robot care știe să rezolve probleme complicate de matematică, are noțiuni complexe în domeniul științelor, îți poate scrie un eseu coerent despre Suleyman Magnificul în orice limbă (și despre personalitatea istorică, și despre serial), dar nu știe cine-i Dona Diaconescu. Nicio supărare, nu mă cred la fel de importană ca Suleyman! Dar măcar să nu abereze atunci când nu deține suficiente informații despre un anumit subiect. În loc să bată câmpii în legătură cu beția mea de la opt ani (care n-a existat, stați liniștiți), ar putea să zică „Nu știu suficiente lucruri despre această persoană.”. Ceea ce a și spus, dar abia a doua oară când l-am întrebat. S-a prins că n-a dat răspunsul la care mă așteptam și și-a cerut scuze, justificându-și neștiința prin faptul că nu sunt „o persoană publică”. Asta după ce, cu o zi înainte, părea foarte sigur pe el când povestea despre alegerile din 2014, la care am participat.
L-am testat cu mai multe întrebări de biologie și chimie. Aici, nu m-a dezamăgit. N-a dat greș nici măcar o dată. Concluzia: programul adună informații de pe toate site-urile pe care le consideră relevante, folosindu-se de cuvinte-cheie din întrebarea ta. Dacă l-ai rugat să te ajute cu câteva sugestii de măcelării din zona Universitate, dar micii lui Matache Măcelaru’ n-au propriul lor site web, probabil bunica ta va fi nevoită să plece singură în recunoaștere și poate până la Paște face rost de carne de porc. Dacă-l pui să-ți rezolve testul la fizică sau să-ți compună un referat despre zambile, va trece cu brio de ambele probe. E simplu: ChatGPT are talentul de a accesa cantități uriașe de informație în câteva secunde și de a le îmbina într-un mod unic, creativ, reușind să te dea pe spate. Dar atunci când nu are unde să se documenteze, devine un cățeluș plouat, care-și cere iertare și te roagă să-l ajuți. Cum? Îi scrii chiar tu răspunsul la întrebare (în cazul în care-l știi), iar el îl va memora, căci de!, cu asta se ocupă inteligența artificială.
„ChatGPT nu ne face temele”? Nu prea cred… N-am nimic împotriva aplicației create de americani, dar mi-e tare teamă că, dacă l-aș folosi zi de zi pentru școală, creierul meu ar intra la apă ușor-ușor și, în câțiva ani, chiar aș ajunge să cred că în 2013 am fost subiectul preferat al paparazzilor.
Text: Dona Diaconescu
Foto: Nicorici Irina
Grafică: Tonciu Alexandra
DTP: Ioana Vlaston
