Când auzi termenul de old money, probabil îți vine în minte următoarea imagine: o familie numeroasă de americani blonzi și perfecți ca-n filme, așezați în fața unui conac uriaș, lângă un Bentley, înconjurați de Golden Retrieveri superbi, zâmbind cu toții către cameră. Te gândești la pulovere Ralph Lauren, coliere de perle, terenuri de tennis, prep schools, vacanțe petrecute în Italia și country clubs. Opulență, prestigiu, statut.
Sau poate nu te gândești la niciunul dintre lucrurile astea, poate nu știi exact la ce mă refer când spun old money și new money. Hai să clarificăm puțin termenii! Old money înseamnă o avere care există de peste câteva decenii într-o familie, fiind transmisă din generație în generație, încât tinerii moștenitori au o situație financiară stabilă și trăiesc bine-merci fără să fie nevoiți să muncească. Astfel de oameni se fac remarcați prin bunul gust, rafinamentul și clasa socială din care fac parte, numele familiei lor fiind cunoscut şi respectat. Un exemplu ar fi familia Kennedy sau familia regală britanică. New money se referă la cei care nu s-au născut într-o familie bogată și n-au crescut într-un mediu al luxului/clasei, dar care și-au făcut propriile afaceri și s-au îmbogățit într-o scurtă perioadă de timp. Sunt, de obicei, prima sau a doua generație care să aibă o avere și nu sunt familiari cu wealth culture. Un exemplu ar fi influencerii care fac bani din social media sau tinerii care pornesc un start-up pe care-l vând apoi marilor companii de tech.
Cam tot ce am spus mai sus se aplică în America sau în țările din vestul Europei, însă în România, această diferență dintre new money și old money stă altfel. De ce? – pentru că odată cu venirea comunismului, pământurile, bunurile și proprietățile oamenilor au fost confiscate de către stat, iar ei au rămas cu foarte puțin. Practic, colectivizarea a resetat totul. Familiile care făceau parte din vechea aristocrație, cei care avuseseră strămoși boieri cu o avere considerabilă au rămas în acel moment doar cu lucrurile imateriale: cultura, conexiunile și, mai ales, educația. Bunicii care poate studiaseră la facultăți prin Viena, care poate erau profesori sau scriitori sau doctori îi învățau pe copii și nepoți mai mult decât se învăța la școală. Îi învățau engleză, germană, franceză, să cânte la pian și cum să se comporte în societate. Pentru că nu puteau călători, cei bătrâni le povesteau copiilor și nepoților despre călătoriile din tinerețea lor, așa aflau și ei despre lumea vestică. Dacă bunicii plecaseră cândva din țară, înseamnă că avuseseră banii și libertatea de a face asta și că familia lor avea o moștenire – era old money.
Educația superioară cerea bani, chiar dacă, teoretic, facultatea era gratis. Având în vedere aspectul ăsta, românii de la sate duceau o viață mai simplă, însă nicidecum mai ușoară: își lucrau pământul și-și creșteau copiii. Cu banii pe care îi aveau strânși, îl trimiteau pe băiatul cel mare (sau cel cu înclinație spre carte) la oraș, la facultate. Acesta urma să fie pe cont propriu și să studieze, urma să-și găsească un loc de muncă sau să-și înceapă o afacere, apoi să-și facă o familie. Cei care reușeau în acest joc de noroc și perseverență deveneau prima generație de new money.
Revenind la familia de care spuneam, să zicem că are patru copii – trei băieți și o fată. Cel mare a luat economiile și a plecat pe drumul său, așa că părinții îl trimit pe al doilea în armată, să servească țara și să-și facă un nume, să câștige un statut în societate. Mezinul rămâne să se însoare și să moștenească casa părintească, iar fata…se va mărita și va pleca la casa soțului. Cam așa mergea treaba într-o familie oarecare, dintr-un sat oarecare, în comunism.
După Revoluția din `89, dinamica s-a mai schimbat, iar tot mai mulți tineri au venit în orașele mari ca să studieze și să-și înceapă viața de adult. S-au dezvoltat noi industrii precum cea a tehnologiei și mass-media care au creat noi locuri de muncă și noi domenii de specializare pentru studenți. Toți cei care s-au îmbogățit atunci și în anii ce-au urmat sunt, practic, new money.
Cred că ce încerc eu să zic aici este faptul că nu banii și bogăția materială contează, ci valorile morale, cultura, cunoștințele acumulate, manierele, respectul, carisma, lucrurile care nu-ți pot fi luate. Până la urmă, cei doi termeni discutați sunt niște concepte relative, fiindcă ce în anii `50 era considerat new money, este old money acum și ce e new money acum va fi old money în 2070. Dacă treci de ideea de avere, la mijlocul dilemei e vorba de a face parte din lumea bună, de a avea acces la resurse, de a cunoaște persoane cu influență mare și de a-ți fi oferite diverse oportunități. Probabil mulți dintre noi ne dorim o astfel de libertate și deschidere către lume. Însă pentru asta tot avem nevoie de bani, fiindcă banii dictează mersul lucrurilor în societate.
Text: Clara Georgiță
Foto: Mircea Rotaru
Grafică: Dobrin Theodor-Ștefan
DTP: Ioana Vlaston
