Observăm faptul că definiția depinde de judecata societății, deci devianța nu poate exista fără o societate care să o identifice. Nu este o definiție obiectivă, nu este una care ar accepta comportamente sau fenomene ca fiind intrinsec, inerent, imanent greșite, imorale. Face referire la „regulile” specifice ale unei anumite „societăți”. Acceptăm o oarecare relativitate în definiția devianței. Motivul e clar: odată ce privim trecutul și prezentul, odată ce studiem societăți de pe întreg globul, observăm variații considerabile în definiția comportamentului deviant. Totuși, modul în care acestea reacționează la el este, de multe ori, asemănător.
Cum răspunde o societate la pericolul închipuit prezentat de comportamente deviante? Păi, mai întâi, se panichează.
„panică morală” = sentiment larg răspândit de teamă, adesea irațional, declanșat de credința că o persoană sau un comportament deviant amenință valorile,interesele sau bunăstarea unei societăți
Sociologul Stanley Cohen a identificat cinci agenți ai panicii morale: așa-numiții „folk-devils”(grupul caracterizat de un comportament considerat deviant), agenții care aplică legea (poliția,procurorii, armata etc.), mass-media, politicienii și, nu în ultimul rând, publicul. Aceștia interacționează și acționează de-a lungul existenței unei panici morale în cinci etape succesive:
1. Un grup deviant este identificat ca fiind o amenințare la adresa valorilor societății; 2. Mass-media prezintă grupul în moduri stereotipice, simpliste și simbolistice; 3. Îngrijorarea publicului cu privire la acest grup crește până la stadiul de panică; 4. „Experții” în moralitate (jurnaliști, lideri religioși, politicieni etc.) își prezintă părerea despre pericolul prezentat de grup, fie el real sau nu; 5. Apare o schimbare culturală sau oficială (prin introducerea și aplicarea unor noi legi).
Este important de menționat că un aspect central în definirea panicii morale este disproporționalitatea dintre reacția publicului și amenințarea efectivă reprezentată de grupul deviant. În alte cuvinte, panica morală apare doar atunci când răspunsul publicului este exagerat, când pericolul perceput este nesemnificativ în comparație cu îngrijorarea generală.
Pentru a înțelege mai bine panica morală, putem lua ca exemplu ce se întâmpla în Europa secolului XV. Schimbări de natură economică, evoluție în domenii științifice și multe alte transformări ale valorilor reprezentau amenințări pentru ordinea socială, politică și religioasă medievală, părând că sunt pe cale să ștergă granițele morale ale societății europene. Lupta de a găsi un țap ispășitor pentru problemele societății a fost câștigată de demonologi, astfel vina a fost atribuită vrăjitoarelor care trebuiau pedepsite. Întâmplător, pe vremea aceea, Gutenberg a inventat tiparul, care a făcut posibilă răspândirea unei lucrări despre vrăjitorie, poate chiar cea mai cunoscută, intitulată „Malleus Maleficarum”. Ca să poți identifica o vrăjitoare, aveai nevoie numai de abilitatea de a citi (sau de a te încrede în cuvintele autorităților alfabetizate). Astfel, tocmai cartea tipărită, instrumentul cunoașterii, a devenit arma care a facilitat atrocitățile din timpul vânătorii de vrăjitoare; una dintre cele mai mari ironii.
Totuși, acesta este poate un exemplu extrem, în sensul că însuși grupul deviant ținea de lumea imaginației. În acest sens, panicile morale pot fi împărțite în două categorii: cele care au o bază în realitate și cele absolut detașate de aceasta. Nu este, însă, o distincție relevantă: victimele nu pot fi decât persoane reale.
Poate vânătoarea de vrăjitoare ne-a îndreptat atenția spre trecut, fiindu-ne ușor să judecăm și să tragem concluzii. Însă, panica morală nu este nici pe departe un eveniment istoric, ci apare din ce în ce mai des în lumea contemporană. Terorismul și frica de islam, imigrația și emigrația, consumul de droguri și discuțiile interminabile despre moralitatea existenței persoanelor din comunitatea LGBTQ+ sunt doar câteva exemple de panici morale contemporane. Altele cu un impact poate mai mic pot fi efectele reprezentării violenței în filme și în jocuri video, muzica „satanistă” și subculturile alternative.
În orice caz, pericolul reprezentat de panicile morale este unul care nu poate fi ignorat. În timpul desfășurării unui astfel de eveniment, ne este foarte greu să identificăm adevărul îngropat sub straturi de minciuni de către unii „gardieni” ai moralității. După cum am observat mai devreme, panica poate fi folosită pentru a îndrepta vina spre un grup marginalizat, în scopul de a distrage atenția publicului de la adevăratele cauze ale problemelor cu care ne confruntăm. Multe contribuie la divizarea societății și chiar la declanșarea conflictelor.
În zilele noastre, pentru că senzaționalismul de la știri este profitabil, din ce în ce mai multe panici morale pot lua naștere, dintre care, bineînțeles, doar unele vor persista și vor trece prin toate cele cinci etape. Este foarte important să putem să identificăm o panică morală când începe să fie prezentată de mass-media și să nu cădem pradă acestor campanii de dezinformare.
“devianță” = tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate
Text: Eva Grosaru
Foto: Maria Vladu
Grafică: Sara Diaconu
DTP: Smaranda Ciobanu
