
Lazăr! Nu mi-a luat prea mult să înțeleg zicala ,,Pentru unii un liceu, pentru noi un stil de viață”, vă spun sincer. Încă din prima zi de liceu, când călcam pentru întâia oară pragul Lazărului și căutam cu privirea, timorată, ochi cunoscuți (și nu găseam nimic), parcă era ceva aparte. Ziua când am făcut cunoștință cu atâtea persoane, am aflat atâtea nume (și în câteva minute le-am uitat pe toate). În valul de voci vibrante, nu mai auzeam nimic în momentul acela (nici în următorul). Nu auzeam, dar simțeam. Simțeam că locul meu era aici. Era un sentiment ciudat, predominant în fericire și mândrie. Nu e nevoie să te mai întreb dacă și tu ești în asentiment, știu deja că o faci. Poate este de vină clădirea, atât de plină de istorie (câți lăzăriști au pășit, oare, în ea?) sau elevii sau aerul lăzăresc sau, poate, doar gândul că te afli aici.
Lazărul nostru drag se bucură de împrejurimi remarcabile. Voi începe cu parcul Cișmigiu, locul unde găsești mereu porumbei, și cu aripi, și ținându-se de mâini, le vezi sufletele cum zboară, împreunate. Apoi, o serie de locuri ce ne țin nouă, lăzăriștilor, stomăcelele fericite. Cum poate începe o zi de luni fără pateurile de la Fornetti? Sau fără o vizită la Mega Image-ul de peste drum? Ce ne-am face fără cafeluța de la 5 To Go care ne ține ochii deschiși? Iar la finalul orelor, avem de ales dintr-o largă varietate. Ne putem delecta cu preparate luxuriante din restaurante simandicoase: McDonald’s, KFC, pe drumul spre Universitate și Burger King când ajungem acolo. Și dacă nu ați găsit încă mâncarea care să vă facă papilele gustative să tresară, foarte aproape se află și Centrul Vechi. Prezent mai este și Starbucks, pentru o ciocolată caldă, savurată cel mai bine la întoarcere. Parcul Izvor, cunoscut pentru râsetele copiilor (oh, câte amintiri am aici!) și zâmbetele iubitorilor de animale, parcă te cheamă într-o plimbare de seară. Îți oferă timp să te gândești la ziua ce tocmai a trecut și la cea ce va urma, înainte să te urci în metrou sau autobuz. Dar nu întotdeauna este vorba despre destinație, ci poate, câteodată, despre călătorie.

Am tot vorbit de toate cafenelele, patiseriile și magazinele de care dispunem cu toții în fiecare zi, dar până la urmă există câte un 5 To Go la fiecare stradă, câte un Mega la fiecare intersecție și zeci de fast-food-uri în orice mall. Așa că este cert că nu locul în sine este cel interesant și unic, ci oamenii alături de care iei parte la cele mai haioase întâmplări, fie că-ți dorești, fie că nu. Le-am cerut lăzăriștilor să ne împărtășească câteva dintre întâmplările lor amuzante din zona liceului, așa că haideți să râdem împreună de gafele noastre.
Toată lumea care frecventează trecerea de pietoni de la Izvor știe că dacă nu bagi un sprint puternic sau dacă nu treci pe roșu, îți este imposibil să traversezi toată bucata dintr-un verde. Dacă se întâmplă să mai vezi și autobuzul că aproape a ajuns în stație, este o lege nescrisă faptul că ai voie să faci orice ca să-l prinzi. Firește că nu poți sta cu mâinile în sân și să-l lași să scape chiar de sub nasul tău, așa că evident că fentezi trecerea de pietoni și treci în alergare pe roșu. Și totuși, tot efortul tău este în zadar, căci imediat înainte de stația de autobuz, te oprește poliția să îți țină morală că ți-ai pus viața în pericol. Acum, chiar dacă nu ai pățit nimic într-un final, gândește-te că poți da colțul inclusiv când treci regulamentar, pe verde, și nu mă refer acum că te calcă vreo mașină, nici pe departe. Chiar și dacă nu te grăbești pe drumul spre liceu și aștepți liniștit ultimul semafor, dai să faci un prim pas pe zebră la câteva secunde după ce s-a făcut semaforul verde și brusc auzi un strigăt de luptă venind înspre tine. Îngheți pe loc și te uiți în dreapta înspre biciclistul de la Glovo care tocmai ți-a tăiat fața și care era să te ia pe ghidon cu el. Acum când ne gândim la toate aceste experiențe, ne pufnește râsul, însă pot să garantez că, pe moment, îngheață tot sufletul în tine când auzi un urlet de gladiator venind de pe o bicicletă.
Am mai întrebat o parte dintre lăzăriști și care sunt primele cuvinte care le vin în minte atunci când se gândesc la ,,Lazăr” și de ce consideră că acestea îl reprezintă. Probabil că vă așteptați deja la cuvinte precum ,,Cișmigiu” sau ,,albastru”, însă am fost plăcut surprinsă să aflu că, pentru majoritatea, Lazărul înseamnă mult mai mult de atât. ,,Unitate”, ,,Creativitate”, ,,Experiență”, ,,Implicare” sunt doar câteva dintre cuvintele pe care lăzăriștii le-au găsit suficient de potrivite pentru a le împărtăși cu noi. ,,Suntem toți ca o familie”, mi-a răspuns o elevă, și sinceră să fiu, nu puteam găsi un lucru mai frumos prin care să exprim ceea ce cred că gândim cu toții. ,,Ai o mulțime de oportunități”, au susținut mai mulți elevi, și fie că ne referim la diversitatea cluburilor, fie la numeroasele proiecte în care este implicat, Lazărul a fost dintotdeauna liceul tuturor posibilităților. ,,Ai o infinitate de moduri de a te regăsi”, a mai spus un elev și lista poate continua așa la nesfârșit. Așa că, dacă ar trebui să acopăr într-un singur cuvânt toți acești termeni, ,,valori” ar fi răspunsul cel mai potrivit, căci indiferent de cine ești sau de cine ți-ai dori să fii, Lazărul o să-și lase amprenta asupra ta și asupra caracterului tău cu un set de calități apreciate pretutindeni.
Dar de ce colegiul nostru, an de an, se află mereu printre primele opțiuni ale elevilor? De ce adolescenții tind să-și dorească să învețe aici? Trecând peste pregătirea liceenilor la cel mai înalt nivel, profesorii au grijă și de sănătatea noastră mentală, considerată mult mai importantă decât o simplă notă. Aici, fiecare este încurajat să-și găsească un loc al lui, să se dezvolte, devenind o variantă mai bună a sa. Pentru aceasta, avem un club pentru aproape orice (iar dacă nu există, ți-l poți crea chiar tu!). Că este vorba de robotică, științe exacte, literatură, poezie, gramatică, artă, drept, politică, psihologie, călătorie, istorie, ai șansa să-ți găsești un loc al tău și numai al tău! Adevărul este că, Lazărul n-ar mai fi Lazăr fără lăzăriști, fără profesorii ce îi formează. Lazărul nu este special datorită clădirii sau amplasării sau proiectelor, ci datorită oamenilor din el, ce îi dau suflet, ce îl fac să respire în fiecare zi. Iar eu sper să nu se oprească vreodată!
Deși generațiile care trec porțile dragului nostru liceu sunt diferite de la an la an, la finalul zilei, faptul că avem inimi de lăzăriști ne va lega veșnic unii de ceilalți. Fie că povestea ta abia urmează să fie scrisă, fie că citești acest articol cu nostalgia vremurilor bune, amintește-ți că, să fii lăzărist, este o experiență unică, de care nu toată lumea are parte, și pe care o vei purta în inima ta până la bătrânețe și mai departe. Revista LZR vă urează un călduros La mulți ani! cu ocazia zilei Lazărului!
Text: Daria-Cristiana Gheorghe & Silvia-Ioana Bușcan
Foto: Maria Ioana Mihai
Grafică: Sîrbu Larisa
DTP: Sara Andreea Andrei