Fake news. Poate nu ți se pare că reprezintă o problemă semnificativă, mai ales pentru tine. Mintea ta imparțială nu s-ar lăsa păcălită niciodată de teorii conspiraționiste. Până la urmă, știrile false sunt doar alea despre cipurile din vaccinuri și petrecerile miliardarilor în monumente istorice, nu?Fake news. Poate nu ți se pare că reprezintă o problemă semnificativă, mai ales pentru tine. Mintea ta imparțială nu s-ar lăsa păcălită niciodată de teorii conspiraționiste. Până la urmă, știrile false sunt doar alea despre cipurile din vaccinuri și petrecerile miliardarilor în monumente istorice, nu?
Ei bine, nu e chiar așa. Sigur, o mare parte din ceea ce numim „fake news” este așa-zisul „jurnalism galben”, adică știri aparent banale, neimportante, puțin documentate (uneori bazate integral pe opinia „jurnalistului”), cu titluri bizare și menite a atrage cât mai multe click-uri (sau spectatori, în cazul televiziunii senzaționaliste) în scopul de a profita. Puțini dintre noi cădem pradă acestei modalități de informare greșită, în principal datorită educației. Astfel că jurnalismul galben nu este cel mai mare pericol când vine vorba de dezinformare.
Un nivel mai înalt de fake news este informarea greșită cu un alt scop decât micile câștiguri ale unor site-uri neînsemnate: negarea științei în vederea profiturilor unor industrii majore. Un exemplu incontestabil îl reprezintă campania din a doua jumătate a secolului XX a companiilor care produceau tutun. La vremea aceea, oamenii de știință erau aproape de a ajunge la o concluzie pe care noi o considerăm astăzi evidentă: legătura strânsă dinte fumat și cancerul pulmonar. Era clar că dacă populația acceptă și înțelege acest fenomen, industria ar avea de suferit pierderi imense. Cum unicul lor scop era profitul, au angajat cercetători „independenți” și experți din sfera presei pentru a convinge publicul că o astfel de legătură nu există. Astfel, îndoiala și incertitudinea au devenit produsul lor.
Din păcate, însă, acest precedent este departe de a fi un exemplu izolat. De atunci, răsucirea adevărului științific a luat alte forme: campania anti-vaccinare, pandemia de minciuni despre COVID-19, negarea încălzirii globale, a schimbărilor climatice etc. Este important să înțelegem că acest tip de informație greșită nu răsare de nicăieri. Nimeni nu se trezește dimineața și alege să creadă în teorii conspiraționiste. În schimb, distribuirea minciunilor despre știință este rezultatul unei campanii deliberate de înșelăciune, pusă în mișcare nu cu scopul de a ne servi interesele ca omenire, ci pentru că aduce beneficii oamenilor care le creează și le răspândesc. Negarea științei nu este un accident.
Acum ar fi momentul oportun pentru a introduce noțiunea de „post-adevăr”. Pe scurt, reprezintă trend-ul cultural și politic în care faptele obiective sunt mai prejos în lista factorilor formatori ai opiniilor individului (și implicit ale populației) decât apelul la emoție și la convingerile personale. Un exemplu clar în care această tendință a avut un impact imens asupra unei populații a fost campania electorală și președinția lui Donald Trump. Discursurile dominate de contradicții, de lipsa de onestitate și de perpetuarea minciunilor nu au fost de ajuns pentru a convinge cetățenii de pericolul pe care îl reprezenta. Ba dimpotrivă, așa a și câștigat alegerile, contribuind la divizarea politică care afectează atât de profund societatea americană. În acest sens, mass-media a devenit o unealtă manipulatoare.
Nu cred că este nevoie să explic cât de periculoasă este această latură a anti-intelectualismului. Unul dintre motivele pentru care astfel de campanii de dezinformare funcționează, este pentru că profită de o tactică pe care toți o considerăm bună și chiar științifică: îndoiala. Atitudinea științifică, sau scepticismul, reprezintă cea mai importantă calitate a unui om de știință și este una care poate fi (și trebuie să fie) dobândită de noi toți. Presupune să fii suficient de open-minded, de deschis, cât să îți dorești să înveți lucruri noi care s-ar putea afla în contradicție cu ceea ce consideri a fi adevărat, dar să nu iei o hotărâre asupra unei ipoteze până nu îți sunt prezentate dovezi care o susțin.
Îndoiala în sine nu este neapărat un lucru rău, deoarece îndoiala cu privire la orice descoperire științifică anume poate fi depășită cu suficiente dovezi. Așa gândesc și oamenii de știință. Adevărata problemă apare atunci când simpla îndoială crește și se transformă în neîncredere. Astfel, orice dovezi care provin de la o sursă în care am ales să nu ne încredem devin nule. Ce se întâmplă când acea sursă este chiar omul de știință? Ei bine, am avut parte de acest răspuns în perioada de vârf a pandemiei: nimic bun.
Este în interesul nostru să luptăm pentru adevăr, să înercăm să combatem dezinformarea. Ne înarmăm cu gândire critică și scepticism. Verificăm sursele știrilor și legitimitatea lor, realizăm că toată lumea are prejudecăți, inclusiv jurnaliștii. Acum, poate mai mult ca niciodată, avem nevoie de analiză, discernământ și luciditate. Și poate un pic de precauție n-ar strica.
Text: Eva Grosaru
Foto: Maria Vladu
Grafică: Sara Diaconu
DTP: Smaranda Ciobanu