Din 1880, când Louis Le Prince a creat prima imagine în mișcare și din 1895, când frații Lumière au făcut primul film, cinematografia a trecut printr-o serie impresionantă de schimbări, iar de-a lungul timpului a devenit o formă foarte populară de divertisment. Și deși aceste prime filme au fost realizate pe teritorii europene, astăzi, forța dominantă a industriei cinematografice este Hollywoodul.
Primul Război Mondial, Marea criză economică și Al Doilea Război Mondial au afectat enorm continentul european, iar industria sa cinematografică a avut, la rândul ei, de suferit. Și pentru că filmele americane nu au mai avut competiție așa de mare, iar Statele Unite nu au fost la fel de afectate de aceste evenimente, atenția a fost îndreptată către Hollywood. Industria cinematografică se împarte până azi în cele două secțiuni, despărțite de Oceanul Atlantic.
Acestea diferă una față de cealaltă în multe feluri: de la poveștile care sunt spuse până la bugetul de care dispun. Hollywoodul este locul în care s-au introdus decorurile generoase, efectele extravagante și în care s-au născut marile companii de producție ale căror filme au acaparat cinematografele. Tot ei au introdus și împărțirea în funcție de gen (comedie, dramă, dragoste, horror, thriller etc). Linia între cele două moduri de a transmite povestea este foarte bine definită. Filmul european are un mod mai lent de a prezenta lucrurile, fără a căuta neapărat efectul de suspans: se pune mult accent pe latura artistică, acordând importanță detaliilor și implică în mare parte scene realiste. Finalul este adesea deschis sau nu foarte clar prezentat și lasă spectatorilor destul de mult spațiu de interpretare, aflându-se într-un contrast puternic cu blockbusterele. La filmele europene abordarea este realistă, în timp ce în State s-a preferat întotdeauna idealismul. De asemenea, în filmele americane ne este prezentată o descriere clară a eroului și a răufăcătorului, iar povestea este foarte dinamică, de multe ori devenind agresivă.
În Europa postbelică regizorii independenți au început să exploreze și mai mult arta cinematografiei și au produs filme cu un sentiment puternic de realism social, în care se pune accent pe visele sau motivațiile personajelor și nu pe desfășurarea unei povești clare, iar la Hollywood, în anii 80 s-au perfecționat filmele de acțiune și a fost deceniul în care regizori precum Martin Scorsese, Stanley Kubrick, Woody Allen și Steven Spielberg au produs schimbări majore în industrie.
Filmele de Hollywood au dezvoltat principiul de realizare a filmelor pentru satisfacerea publicului, iar acum vine întrebarea: mai sunt filmele artă? Ei bine, așa a apărut noțiunea de „Art Cinema”, un termen utilizat în special în America de Nord pentru a face referire la cinematografia europeană și stilul ei experimental, regăsit foarte rar la Hollywood, unde totul este controlat de companiile de producție. Acest stil în care regizorul are libertatea de a face orice schimbare și în care își pune amprenta personală poartă, pe continentul european, denumirea de „Auteur Cinema”.
Diferențele se observă și la modul în care sunt promovate, filmele europene vizând, mai degrabă, o nișă de piață (oameni care sunt deja interesați de acest gen de artă) decât publicului larg. Fiecare dintre aceste două categorii are propriile ceremonii de premiere și festivaluri. În Europa, cele mai importante sunt festivalurile de la Cannes, Veneția și Berlin, iar în Statele Unite, cele mai cunoscute sunt Golden Globes, Screen Actors Guild (SAG) Awards și, bineînțeles, Oscarurile, decernate de Academia de Arte și Științe Cinematografice.
În ciuda faptului că aceste premii sunt foarte apreciate, în jurul Academiei și al Oscarurilor se învârt multe controverse. Continuând ideea că filmele americane dispun de bugeturi uriașe și sunt făcute cu gândul la profit, un studiu recent a constatat că studiourile cheltuiesc, în medie, 10 milioane de dolari pentru a derula o singură campanie pentru Oscaruri și, chiar dacă sună mult, încasările pe urma filmelor după ce primesc titlul de „câștigătoare” cresc enorm: din profitul final, mai mult de 50% este obținut după primirea premiului, iar pentru actori, după ce câștigă un Oscar, următorul film la care vor lucra le va oferi un salariu cu 20% mai mare.
Deci astăzi Oscarurile sunt mai mult un eveniment de marketing decât doar o ceremonie de premiere. Cât despre nominalizări și câstigători, au fost întotdeauna destul de previzibile. Academiei îi plac filmele care se simt „importante”. Dar nu importante în contextul realizărilor cinematografice, ci mai mult în cel al agitației din jurul filmului (cât de departe au mers actorii în pregătirea pentru rol sau dificultățile întâmpinate în culise etc). Prima regulă pentru a avea un film demn de Oscar este ca acesta să fie suficient de lung (pentru că, normal, un film lung este un film important), dovada cea mai buna că din 1960, 76% din toate filmele câștigătoare au durat mai mult de două ore.
Această obsesie pentru filmele importante este și motivul pentru care 93% dintre cele care câștigă categoria „Best Picture” sunt drame. Filmele care sunt produse ținând cont de aceste criterii cu scopul de a avea mai multe șanse de câștig poartă denumirea de „Oscar bait” și sunt adesea adaptări după materiale deja cunoscute, bazate pe o poveste reală sau drame de epocă, dispun de un buget generos și au reacții pozitive de la public.
Astfel, pentru că Oscarurile preferă anumite filme în detrimentul altora, nominalizările și câștigătorii diferă foarte puțin de la an la an. Din 1970, aproximativ 71% dintre câștigători au avut în echipa de producție sau printre actori cel puțin o persoană care a fost anterior nominalizată la Oscar, iar 52% dintre filmele câștigătoare la categoria „Best picture” provin din cele șase mari studiouri de film de la Hollywood (20th Century Fox, Warner Bros., Paramount Pictures, Columbia Pictures, Universal Pictures și Walt Disney Pictures).
De-o parte și de alta a Atlanticului cinematografia diferă ca de la cer la pământ și chiar dacă de cele mai multe ori publicul caută doar o sursă de divertisment, e interesant să observi cum se deosebesc unele forme de artă de altele, mai ales când vine vorba de filme.
Text: Cîrjan Teodora
Foto: Tanase Bianca Alexandra
Grafică: Rizioiu Maria-Lucia
DTP: Ioana Vlaston
