Daria: Și parcă iar, în timp ce scriu, aud zeci de voci cântând colinde, văd reflexia ghirlandelor de luminițe oglindindu-se în globuri, simt miros de cozonaci de-abia scoși din cuptor și mă întreb: Voi ce auziți? Ce vedeți? Ce mirosiți? Însă cel mai important: ce simțiți? Ce se ascunde în inima voastră? Vă fuge gândul la tăvi cu turtă dulce, la amintiri, la brazi împodobiți, la târguri de Crăciun? Închid ochii și mă văd, din nou, copilă: mică și aiurită. Simt cum îmi foșnește sub degete hârtia de împachetat, desfac nerăbdătoare panglici roșii ce îmbrățișează cadouri, de parcă n-ar mai fi timp nici de o secundă. Și fulgii se opresc în loc, nu mai alunecă lin, nu mai dansează pe ritmul vântului, pe ritmul muzicii, pe ritmul bătăilor inimilor. În acest articol, redactorii Revistei LZR își doresc să vă ofere, să vă povestească o părticică din amintirile lor, să redea tradițiile pe care obișnuiesc să le facă de această sărbătoare, deoarece Crăciunul nu este doar despre lucruri materiale, nici despre a deschide cadouri, ci despre a-ți deschide inima.
Clara: Cu toţii am fost cel puţin o dată la colindat de Crăciun, fie în Ajun, fie în dimineaţa zilei de 25. Ne-am adunat frații și verișorii, mici sau mari, și am pornit răspândirea spiritului de sărbătoare pe scara blocului ori pe la casele vecine, începând, bineînțeles, chiar din sufrageria noastră. Cu siguranță am cântat „Domn, domn, să-nălțăm” sau „Steaua sus răsare” în fața părinților, a bunicilor, a unchilor și mătușilor care se îngrămădeau să ne filmeze pentru a ne arăta, peste zece ani, ce mici și scumpi eram. Colindatul este un mod plăcut de a împărtăși bucuria Crăciunului cu cei din jur, de a crea amintiri prețioase și de a face rost de puţini bani de buzunar (însă nu ăsta este scopul principal). De la colinde se poate trece imediat la ce poezie a învățat fiecare pentru serbare, ce mișcări a repetat pentru spectacolul de balet, ce cântecele cunoaște și chiar dacă acum suntem mai mari, cred că e important să luăm parte la jocurile copiilor și să regăsim în noi înșine acea scânteie de veselie și inocență. Poate părea caraghios sau stânjenitor, dar, până la urmă, asta e frumusețea sărbătorilor – să te bucuri de timpul petrecut cu familia, să trăiești clipa prezentă.
Irina: Poate că majoritatea dintre noi nu sunt super nerăbdători când vine vorba de primit colindători. Asta se datorează ori faptului că nu ți-e tot una să dai din casă covrigii de care te-ai fi putut bucura tu, ori traumei ăleia din copilărie în care te-au pus părinții să asculți colindătorii singur în timp ce ei se duceau să marineze porcul. Și, deși avem această reticență legată de a asculta colindătorii, deoarece ne e greu să vedem semnificația din spatele tradiției, noi înșine mergem la colindat. Problema e că facem asta ca să primim bani, și în demersul ăsta pseudo-capitalist, adesea uităm de simbolismul din spatele obiceiului. Lăsând la o parte faptul că unii colindători sunt afoni, că această sărbătoare este una inerent creștină (iar majoritatea dintre noi ori suntem atei, ori existențialiști afirmați) și că 2 zile o să fim blocați în casă alături de toată familia noastră mare și (mai mult sau mai puțin) plictisitoare; Crăciunul e un moment să pui pe stop toate dorințele, aspirațiile și nemulțumirile, și să te bucuri de viața asta așa cum e. Uită-te în jurul tău, la oamenii alături de care ai petrecut o viață, și mulțumește-ți ție că exiști – chiar și pentru o singură secundă. Ascultă colindul acela cântat și recântat și mulțumește.
Victor: Nu știu de voi, dar, pentru mine, târgurile de Crăciun sunt o tradiție în sine. În fiecare an, la începutul lui decembrie, Piața Constituției se transformă dintr-o parcare banală și lipsită de viață, într-un tărâm magic al viselor cu prețuri la fel de magice. Acesta este cel mai cunoscut și cel mai vechi târg de Crăciun din București. În fiecare an un brad imens “tronează” peste Casa Popurului, lângă o scenă pe care se cântă colinde sau se proiectează alte lucruri festive. Un alt element important al acestui târg este patinoarul unde te poți plimba cu prietenii în timp ce copiii de grădiniță cad în fund de pe patine. Anul acesta, totuși, organizatorii au vrut să facă ceva nou, așa că au adus o roată mare cu luminițe care face târgul să fie de zece ori mai distractiv. Acestea fiind spuse totuși, în România există multe alte târguri de Crăciun care merită vizitate, precum cele din: Piața Sfatului, Brașov; Piața Mare, Sibiu; Piața Frații Buzești, Craiova; Piața Victoriei, Timișoara și altele.
Silvia: Fie el artificial sau natural, mic sau mare, împodobit cu tot felul de decorațiuni sclipicioase sau doar cu câteva globulețe, bradul de Crăciun nu lipsește din casa nimănui în seara Ajunului. Împodobirea pomului a devenit una dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de sărbători, atât de către cei mici, care așteaptă cu nerăbdare să găsească sub brad darurile aduse de Moș Crăciun, cât și de părinți, care se bucură de mirosul pe care îl împrăștie în întreaga casă. Dacă la început bradul era împodobit cu fructe, cu lumânări sau cu biscuiți, acum se obișnuiește ca acesta să fie ornat cu fel și fel de globulețe de sticlă, beteală pufoasă în toate culorile, instalații luminoase și, bineînțeles, cea mai importantă componentă, steaua din vârf pe care o păstrăm în fiecare an pentru final. Deși bradul de Crăciun aduce în casă spiritul sărbătorilor, iar împodobirea sa este una dintre cele mai frumoase activități în familie, suntem nevoiți să ne luăm rămas bun de la micul nostru prieten, dar întotdeauna reușim să îl dezbrăcăm de podoabe cu zâmbetul pe buze, căci a fost asemenea unui membru al familiei.
Roxana: Imaginează-ți această situație: te trezești dis-de-dimineață, relaxat și binevoitor, și realizezi că este ziua de Crăciun. Care este primul gând ce îți fulgeră prin minte? Dacă răspunsul tău a fost că fugi direct la brad pentru a verifica cadourile de sub el, atunci noi doi nu suntem foarte diferiți. Mulți dintre noi, mai ales când eram mici copii, se bucurau de frumusețea sărbătorilor de iarnă, care, pe lângă multă mâncare, colinde și armonie, aduc și o mulțime de cadouri pentru prichindeii care au fost cuminți și ascultători. Foșnetul hârtiei de împachetat era muzică pentru urechile noastre, iar cadoul pe care Moșul l-a ales pentru noi era fix ceea ce ne doream. Însă anii trec și, pe cât am vrea sau nu de mult, aceștia afectează și Crăciunul. Devii brusc persoana care, de asemenea, cumpără cadouri pentru restul familiei și care primește daruri, însă nu întotdeauna de la Moș Crăciun. Uneori mai trebuie să prefaci un zâmbet la niște daruri neinspirate oferite de rudele cu care îți petreci sărbătorile, fiindcă nu-ți dorești să le superi. Însă, totul este bine la finalul zilei, pentru că adevăratul spirit al Crăciunului nu reiese din ce ai primit, ci din ce i-ai putut dărui altuia.
Larisa: În continuare, ne vom lăsa purtați de magia Crăciunului către o tradiție ceva mai… olfactivă, și anume pregătirea mesei de Crăciun. Mirosurile dulci, de scorțișoară, de vanilie sau nucă, aburul care pătrunde în bucătărie, anunțând venirea cozonacului pe masa deja ocupată, și gustul acrișor al sărmăluțelor bine gătite sunt doar câteva imagini ale acestui ritual. Evident, cel care este răspunzător cu finalizarea unei astfel de operațiuni provocatoare este chiar bucătarul-șef (în general un adult), ajutat de elfii săi (copiii). Treabă serioasă, nu-i așa? Mai ales că procesul este atât de anevoios. Elfii realizează, uneori, mici erori care îi atrag atenția bucătarului și parcă îl împing să-și piardă cumpătul fix când ultimul strat de nucă trebuie adăugat. Să nu uităm de celebra neînțelegere în privința decorării turtei dulci care întețește și mai mult conflictul. În acest punct elfii, din ajutoare conștiincioase, se transformă într-o sursă de stres pentru liderul misiunii, deseori luptându-se între ei pentru supremație. Una peste alta, însă, bucătarul decide să fie înțelegător (mai ales că este o ocazie specială de a-i vedea pe elfi în bucătărie) și le explică ajutoarelor curioase cum să-și ducă sarcina până la capăt. La final, totul este uitat când gustul mâncărurilor realizate chiar de mânuțele lor înveselește toată familia și mirosul fermecat din cameră se transformă într-o buclă a timpului.
Teodora și Iris: Într-o lume în care tehnologia a preluat controlul, Crăciunul a rămas un ultim prilej de a ne apropia cu adevărat de vechile tradiții. De la cadourile de sub brad până la filmele de Crăciun, e momentul să prețuim imaterialul, să ne bucurăm de timpul petrecut cu cei dragi, să răspândim iubire şi să credem în magie mai mult ca niciodată. Lucrurile care contează se simt, fără să fie tangibile. E de ajuns să ai Crăciunul în suflet ca să îl găsești sub brad. Membrii revistei LZR vă invită să îmbrățișăm din nou împreună Crăciunul (post-pandemic), să-i mai dăm Moşului o şansă şi măcar pentru câteva zile să fim din nou copii!
Text: Redacție LZR
Grafică: Mihaela Ungureanu
DTP: Mihaela Ursu
