Costumele problematice de Halloween

WARNING: Articolul poate conține elemente cu un impact emoțional pentru unii cititori.

Pot să ghicesc ce faci acum? Te uiți cumva la un film de groază? Ești la colindat cu prietenii? Te costumezi cumva? Probabil că acum nu faci nimic din toate astea din moment ce citești acest articol, dar pot paria că ai în plan să faci cel puțin una dintre activitățile pe care tocmai le-am enumerat, fiindcă e seara de Halloween! Nimic nu se compară cu această sărbătoare, fiindcă e singura cu o tematică deosebit de sumbră, dar care ne face la fel de entuziasmați în fiecare an. Și ceea ce mă face pe mine să aștept mereu Halloween-ul cu nerăbdare sunt costumele inedite din fiecare an care ne dau fiecăruia ocazia să fim ce vrem fără a ne simți judecați. Însă, bineînțeles că există și o parte mai neplăcută a acestei tradiții, altfel nu aș scrie acest articol. Și, din moment ce ai dat click, sunt sigur că te interesează să vezi ce costume ar trebui să eviți de acum în fiecare Halloween.

O să-ți pun o întrebare: de câte ori nu ai auzit pe cineva zicând că se va costuma drept o persoană care face parte dintr-o anumită cultură? Vedem asta atât în viața reală, cât și în anumite filme sau seriale, mai ales în trecut (deoarece lumea în prezent începe să înțeleagă termenul de „cultural appropriation”). Și, crescând cu o astfel de reprezentare, de aceea am și trăit atât de mult timp cu senzația că nu ar fi nimic în neregulă cu un astfel de „costum”. Dar a purta niște haine tradiționale necesită un anumit nivel de educație și respect față de acea cultură, iar un costum de Halloween face exact opusul: dezumanizează, practic, toate persoanele care sunt de acea naționalitate, le încadrează într-un stereotip și le separă de restul oamenilor. Din fericire, începem să vedem din ce în ce mai rar costume de acest gen, deoarece trăim într-o lume în care (în sfârșit) astfel de comportamente nu mai sunt tolerate.

O altă categorie, însă, care pare să o ia într-o direcție total opusă față de cea de mai sus o reprezintă chiar un trend foarte recent. Dacă ai aruncat o privire pe Netflix în ultima lună, sunt convins că ai auzit de noul serial documentar „Dahmer”, o adaptare a vieții criminalului în serie cu același nume. Și dacă stai măcar puțin pe rețelele de socializare, și pentru a-mi ușura munca voi asuma că o faci, sigur ai observat ce popularitate a căpătat în ultima lună acest documentar. Iar asta în sine nu ar constitui o problemă, dacă lumea nu ar fi început să idolatrizeze imaginea criminalului din serial atât de mult încât distingerea acestuia față de viața curentă devine o reală problemă. Există, poate, cititori în momentul acesta care se întreabă: „Care e atunci diferența între a mă costuma ca Ghostface și ca Jeffrey Dahmer?”. Iar răspunsul pentru această întrebare tocmai l-am dat: Ghostface este un personaj fictiv care nu are nicio implicație și nu ar putea declanșa anumite amintiri pentru nimeni, însă în momentul în care alegi să te costumezi ca un criminal în serie, îi porți imaginea și, probabil inconștient, îi răspândești numele și minimalizezi efectul pe care l-au avut faptele sale pentru, spre exemplu, familiile victimelor lui. Am dat acest exemplu, deoarece anul acesta una dintre mamele victimei a declarat că nimeni nu ar trebui să se costumeze ca un ucigaș și să facă din asta o poveste, fiindcă evenimentele au fost reale și au avut consecințe.

Vorbind de actuale repercusiuni, am ajuns la ultima categorie pe care aș vrea să o acopăr. Așa că dacă costumul tău nu se încadrează nicăieri în listă, poți să stai liniștit. Nu cred că exagerez atunci când spun că evenimentele sau mișcările politice care au afectat oamenii sau care încă îi afectează nu trebuie integrate în niciun costum. Pentru că știu că ne-am săturat de subiectele precum pandemia și războiul, o să dau un alt exemplu care s-ar putea să vă șocheze la fel cum m-a șocat și pe mine. Este vorba de costumul de Playboy care susține imaginea brand-ului, ținându-l relevant. Dar se pare că House of Playboy este un spațiu cu mai multe secrete decât se cunoaște, fiindcă multe persoane, se pare, au avut niște experiențe neplăcute, atât cu creatorul revistei, dar și cu aceasta în sine.

Până la urmă, sărbătoarea de Halloween ar trebui să fie ceva amuzant și caraghios în care toată lumea să se poată exprima liber și de care să se poată bucura oricine, astfel să avem toți respect unul față de celălalt, fără ca unii să fie excluși sau marginalizați. Acum du-te la petrecerea de Halloween, distrează-te, dar dă și un like postării dacă vrei să mai citești articole de genul.

Text: Rareș Pătroi
Grafică: Mihaela Ungureanu
DTP: Ioana Vlaston

Contact Us