Prima întrebare pe care am primit-o când am spus lumii că am devenit vegană a fost: „Păi și ce faci, mănânci iarbă?”. Da, în fiecare dimineață mă trezesc, mă spăl pe dinți, ies la cafeluță pe terasă și tund gazonul. Iar după îl mănânc cu puțină sare pe post de mic dejun, deși uneori mă simt mai nebunatică și pun și puțin busuioc.
În realitate, veganismul e mult mai complex de atât.
Prima dată, haideți să adresăm în sine noțiunea de veganism. Mulți oameni confundă această dietă cu cea vegetariană sau chiar și cu cea pescetariană. Veganismul interzice consumarea a orice produs ce provine de la animale, precum carne, ouă, lapte, miere; dar și cele ce nu fac parte din clasa mâncărurilor, asemenea pielii, mătăsii, lânii, etc. În contrast, un vegetarian nu mănâncă nici un tip de carne animală (inclusiv pește), iar un pescetarian nu mănâncă carne, dar consumă pește.
Veganismul este înconjurat de o concepție greșită la nivel social, anume că reprezintă o dietă nesănătoasă și lacunară când vine vorba de proteinele animale. De când ne naștem suntem obișnuiți cu o dietă pe bază de carne, lapte și ouă, încât uneori avem impresia că sunt singurele noastre surse de proteine, ba chiar singura dietă ce ne asigură sănătatea. Această obișnuință este înrădăcinată în necunoștiință de cauză.
În primul rând, proteinele nu se găsesc doar în produse animale, ele se găsesc și în nenumărate „plante”. De exemplu, cereale precum ovăzul, quinoa și orez negru conțin o cantitate mare de proteine; și, dacă știi cum să le gătești, pot fi de 10 ori mai gustoase decât un sandwich cu șuncă. Totodată, legumele și leguminoasele (probabil actrițele principale pe scena dietei vegane) sunt și ele mâncăruri semnificativ proteice. Preferatele tuturor din punct de vedere nutritiv sunt ciupercile, broccoli, lintele, năutul (din care se face mult iubitul nostru humus) și minunatele boabe de soia (din care se prepară tofu și tempeh, niște componente absolut necesare pentru o dietă vegană bună).
La prima vedere, schimbarea de la o dietă animală la una vegană poate părea radicală (și în anumite feluri e) dar diferențele chimice dintre nutrienții dintr-o bucată de brânză și o bucată de tofu nu sunt chiar așa de mari. Deci, acum știm că veganii nu se subnutresc, ci pur și simplu își schimbă modul de a mânca pentru diferite motive.
Iar asta ne aduce la o altă întrebare: de ce? De ce aș renunța la sarmaua bunică-mii pentru un bol de salată? De ce să-mi cumpăr migdale de la magazin când pot să-mi cumpăr lapte și cereale? De ce să mănânc o amestecătură de soia când pot foarte bine să-mi fac de cap cu o friptură de porc? Marea majoritate a veganilor îți vor răspunde foarte simplu: pentru că nu e etic să acționezi altfel.
Decizia mea de a deveni vegană a venit imediat după ce am vizionat un documentar despre industria agricolă numit „Dominion”. Filmul a fost realizat în urma unei anchete private ce consta în ascunderea camerelor în abatoare (sau „ferme”, după cum aleg să le spună oamenii) și surprinderea în flagrant atât a procesului de creștere, impregnare și respectiv ucidere a animalelor (prin care se numără vite, porci, pui, curcani, rațe, oi, capre, vulpi, etc.), dar și a comportamentului lucrătorilor din incite față de aceste viețuitoare. Este un documentar dur și grafic, însă prezintă adevărul în culori puternice, adevărul ce mulți dintre noi adesea decidem să îl ignorăm.
De fiecare dată când mergem la magazin și cumpărăm niște pulpe de pui, suntem oarecum detașați de întregul proces. Ne gândim: acest pui a fost crescut într-o fermă ce operează cu valori etice, a avut o viață relativ plăcută, moartea sa a fost una rapidă, puiul nu a suferit câtuși de puțin, iar acum se află aici deoarece el reprezintă mijlocul de supraviețuire a umanității și dreptul nostru de a ne răsfăța papilele cu gustul cărnii.
În realitate, puiul a provenit de la o mamă subnutrită, a supraviețuit datorită faptului că sexul său era feminin (puii de sex masculin sunt omorâți imediat după naștere), și-a trăit întreaga viață într-un hambar întunecat alături de alți zeci de mii de pui, neavând loc să se dezvolte bine din punct de vedere fiziologic și suferind malformații serioase la plămâni și la musculatură și fiind lovit și călcat în picioare de ”fermieri”. În realitate, moartea acestuia a fost adusă de o mașinărie ce funcționează în următorul fel: picioarele puilor sunt legate de niște clești, urmând să fie manevrați pe o bandă până când ajung la o lamă ascuțită ce le taie gâtul, iar apoi puii sângerează până când inima li se oprește.
Așa arată, de fapt, “dreptul” nostru.
Desigur, întreaga ideologie a veganismului spune că nu este dreptul nostru să omorâm alte viețuitoare pentru propria noastră satisfacție gustativă sau chiar și satisfacție psihologică. Umanitatea adoră să-și impună superioritatea față de celelalte specii ale planetei, iar industria agricolă reprezintă o manifestare a acestui fapt.
Motivul pentru care este considerat a fi mai etic să nu consumi niciun fel de produs animal, decât pur și simplu să renunți la carne, este faptul că animalele sunt sever exploatate: vacile în producția laptelui (ele sunt malnutrite, trăiesc în condiții mizerabile și laptele produs de ele este menit pentru a fi consumat de puii lor, nu de oameni), găinile în producerea ouălor (acestea trăiesc în cuști ce le cauzează malformații biologice și fiziologice semnificative, condițiile lor de viață sunt puțin spus minimale, etc.) sau albinele în producerea mierii. Totodată, pielea, lâna, blana și mătasea sunt materiale textile ce prezintă modalități de producere imorale: ca exemplu, viermii de mătase sunt fierți de vii, vulpile sunt jupuite de vii, iar reptilele sunt brutal ucise pentru pielea lor. În plus, veganii tind să activeze și în lumea cosmeticelor și a medicamentelor din cauza faptului că o multitudine de firme își testează produsele pe animale.
Deci, cum poți deveni vegan? Ei bine, ai două variante: ori începi ușor traversarea de la o dietă la alta renunțând cu timpul la diferite alimente ori îți schimbi drastic modul de nutriție. Eu am ales a doua variantă, și deși în prima săptămână am compensat lipsa cărnii și a lactatelor prin o grămadă de pâine, nu pot să zic că am simțit vreo diferență drastică în nivelul meu de energie. Totuși, corpurile tuturor sunt diferite, așa că alege varianta ce crezi tu că te va ajuta cel mai mult la adaptare.
Când vine vorba de mâncare în sine, veganismul m-a făcut să realizez importanța condimentelor: deci dacă ai niște rozmarin, coriandru, boia și pătrunjel în casă, mâncarea ta cu siguranță va avea gust bun. Personal, tofu e mâncarea mea preferată și de curând am început să îmi prepar propriul humus (fierbi niște boabe de năut, le pui în mixer, adaugi usturoi și puțin suc de lămâie, niște condimente și voila). Veganismul te motivează să nu mai fi un „consumator”, ci să devii un „preparator”, ceea ce este cu siguranță un pas vital spre un mod de viață sănătos.
Așa că, data viitoare când cineva îți spune că e vegan, ce-ar fi să îl întrebi despre motivația și dieta sa și să instigi o conversație chiar interesantă, în loc să faci gluma proastă de la începutul articolului. Te asigur că dacă râdem e pentru că ne e nouă rușine de rușinea ta.
Text: Irina Echim
Foto: Diana Ciupercă
Grafică: Alexia Chiriță
DTP: Daria Motoc
