Nicio zi fără Spotify

Text: Alexia-Gabriela Voinea
Foto: Alexia Chiriță
PR: Ana-Maria Stan
DTP: Diana Dumitrescu

Fie că vrei sau nu să recunoști, când îți faci temele, mergi pe stradă, ai o stare mai puțin bună, radiezi de fericire sau pur și simplu te plictisești, parcă în toate situațiile merge să asculți muzică, nu? Suntem destul de dependenți de ea și nu putem face ceva fără să ne punem căștile. Deseori, ne place să spunem că ne ajută, dar ne poate lua mintea de la treburile pe care le avem de făcut. În astfel de momente, Spotify este printre primele alegeri.

Această aplicație este destul de cunoscută pentru algoritmul ei, care te ajută să descoperi artiști de care nu ai mai auzit înainte sau să regăsești melodii pe care le-ai adorat cândva, dar le-ai uitat. Când faci playlisturi noi, în caz că acesta conține prea puține piese, îți sunt adăugate câteva în genul celor puse de tine, despre care ei spun că „ți-ar putea plăcea”, deși uneori nu prea au vreo legătură cu gusturile tale. Dar, hei, tot le asculți, ca să vezi dacă îți plac, nu? Dacă ar fi să o definim pe scurt, este un amalgam de melodii și artiști. Sincer este chiar imposibil să nu dai peste ceva nou sau să nu te joci cu playlisturile.

Este destul de distractivă și este folosită și pentru a face diverse playlisturi bazate pe anumite vibe-uri, situații, filme etc. De exemplu, în septembrie 2020, când a fost în trend Harry Potter pe TikTok și s-a făcut și mai cunoscut stilul dark academia, au fost unele de genul: „Asculți muzică în timp ce înveți în biblioteca de la Hogwarts” sau pur și simplu „Dark academia vibes”. Sau, odată cu Euphoria, au conținut melodii pentru petreceri cu acest vibe. Îți pune la încercare creativitatea și ai nevoie de multă inspirație. Este relaxant și te ajută să mai scapi de probleme și griji, pe lângă faptul că trebuie să știi destul de multe piese pe care să le asociezi. Și mai este și coperta playlistului, nu? Baftă și inspirație să găsești și o imagine bună sau să o creezi chiar tu! Cumva o pot asocia cu Pinterest, doar că este cu melodii.

Cine nu așteaptă sfârșitul anului să vadă Spotify Wrapped? Este destul de fun și poți vedea un rezumat a ceea ce ai ascultat tot anul. Deseori este considerat să nu aibă o acuratețe prea mare, pentru că îți poți schimba gusturile de la o lună la alta. Se poate să fi ascultat rock mai mult în prima parte a anului, iar în a doua blues, iar tu ai pe primele locuri numai rock, deși ai alte preferințe acum. Anul acesta a venit cu ceva nou, și anume aura. Muzica pe care o ascultăm este o părticică din personalitatea fiecăruia, iar printr-o combinație interesantă de culori ți-o înfățișează, în funcție de gusturile tale muzicale. Nu există vreuna care să nu arate frumos, culorile sunt superbe, iar orice asociere arată bine. Este considerată a fi mai potrivită pentru a ilustra sufletul fiecărui iubitor de muzică care folosește Spotify.

Îți iei căștile, deschizi aplicația și vezi că unii dintre prietenii tăi au fost online de curând. Poți vedea fiecare ce melodie a ascultat la un moment dat și, astfel, descoperi ce gusturi are fiecare.  Bine, ne putem da seama și ce stare poate că ar fi avut și dacă au nevoie de o îmbrățișare. Poate nu ar fi rău să îi dai un mesaj și să vezi dacă dorește să vorbească sau să îi fii alături dacă trece printr-o perioadă mai grea (dacă și persoana respectivă dorește să fie susținută).  Bineînțeles, dacă nu îți dorești ca ceilalți să vadă, îți poți ascunde activitatea.

Muzica îți aduce puțină culoare în viață, iar fără ea parcă nimic nu prea are sens. Nu îți începi mai bine ziua când fredonezi o melodie și dansezi prin bucătărie? Nu ai mai multă inspirație când compui ceva și asculți muizcă? De asemenea, îți poate face călătoria cu autobuzul sau cu orice mijloc de transport mai plăcută și te poate scoate din universul problemelor nesfârșite de care nu te poți despărți cu gândul. Așa că dacă vrei să scrii la mate sau să te plimbi pe stradă fără niciun rost, să mergi să îți iei o cafea sau pur și simplu nu știi ce este cu tine, doar pune playlistul tău preferat și relaxează-ți mintea.

Contact Us