Mi-e rușine să merg la psiholog.

Cred că această discrepanță și neînțelegere este de când a apărut noțiunea de psiholog. Crezi că te duci doar pentru că ai o problemă și ești convins că vei pleca de acolo cu problema gata rezolvată. În realitate, lucrurile stau diferit. Nu toți merg pentru că vor să rezolve ceva anume și, cu siguranță, majoritatea pleacă cu ele nerezolvate. Aici nu e vorba neapărat de calitatea și pregătirea psihologului, nicidecum. Mai mult cred că ține de faptul că indiferent cât ajutor am primi din partea celor din exterior, rezolvarea tot la noi se află. Noi putem schimba ceva.:

Până să ne punem aceste întrebări, obstacolul suprem este dacă mi-e rușine sau nu să merg la psiholog. Cum ziceam mai sus, am fost învățați că a merge la un psiholog nu este ceva cu care să te lauzi. Fie că te amenința mama ta că te va pune să mergi atunci când făceai ceva ce o depășea complet, sau că auzeai de copilul ăla obraznic din parc pe care l-au trimis ai lui la psiholog, povestea era aceeași: ne purtăm frumos ca nu cumva să avem nevoie de așa ceva.:

În ultimii ani s-a mai dezvoltat treaba și în România, adică deschiderea e mai mare în acest sens, dar scopul apelării la un specialist e total greșit perceput. Având în vedere situațiile nenumărate incomode în care ne aflăm deseori, consider că a vorbi cu cineva necunoscut și specializat în domeniu pentru a putea accesa o perspectivă obiectivă nu strică niciodată și nu necesită nici un diagnostic prea temător. O dilemă cauzată de facultate, certuri nenumărate cu părinții sau prietenii, frici sociale și mici anxietăți nu se încadrează la un anume diagnostic. Însă, persistente și ample, încep să afecteze persoana în cauză, acaparând-o și transformându- se în frici mult mai puternice viitoare. O mică consiliere sau conversație, constantă sau nu, ajută individul la o cunoaștere mai amplă a sa, adolescentul (și nu numai) învățând să capete un comportament cât mai sănătos și etic și să ia deciziile cele mai bune pentru el. Îl va ajuta în relațiile interumane și va aduce plusuri comunicării.:

*Desigur, aici nu vorbim de adevăratele fobii, anxietăți și depresii ce necesită ajutor specializat imediat.:

De ce avem o reținere în a ne duce la psiholog? De multe ori, ne poate fi rușine chiar de ideea că psihologul se așteaptă să am o problemă și că așa mă va percepe, că nu mă va considera demn de o conversație, demn să fiu o persoană sănătoasă și normală. Aici e o reacție normală pentru că nu contează că e o persoană necunoscută, creierul nostru e obișnuit să acorde interes și stres față de părerea oricui. Cu toate astea, e o persoană cu o facultate în domeniu care va ști să facă diferența de nevoie sau doar dorința de a te cunoaște mai bine și va aborda situația așa cum trebuie.:

Alte ori, ne e frică de ce pot spune prietenii. Frica de a nu fi înțeles și, în consecință, de a fi judecat și exclus este foarte obositoare și i se acordă exagerat de multă atenție de către cel în cauză. Adevărul este că toți avem situații ce ne depășesc și faptul că iei decizia de a încerca să le înțelegi mai bine nu ar trebui să aducă niciun motiv de disconfort.:

Nu am de gând să ofer soluții, pentru că nu există sfaturi care să te ajute în acest sens. Tot ce pot spune e că a merge la psiholog poate fi o necesitate pentru mulți, indiferent dacă au sau nu nevoie din punct de vedere medical. Orice om ar trebui să aibă acces la latura aceasta a lui și să aibă cât de cât situația sub control. Important este să îți alegi un psiholog cu care rezonezi și te simți în largul tău. Dacă cei din jur te judecă, amintește-ți că faci asta pentru binele tău și, dacă simți că te ajută, o poți trata ca pe ceva privat, intim, despre care nu e neapărat necesar să vorbești.:

Text: Andra Grecu
Grafică: Briana Bercu
Foto: Mara Nedelcu
DTP: Andreea Găgeatu

Contact Us