De ce nu ai avea curajul să spui că „Twilight” e seria ta preferată de cărți? Sau într-o discuție despre filme să menționezi cât de bun ți se pare „Spider-man: No way home”? Poate din contră, preferi să nu spui că îți plac filmele art house sau că ai citit „Război și pace” de mai multe ori. Probabil ultimul lucru pe care ți l-ai dori este ca persoanele cu care vorbești să te facă să te simți inconfortabil pentru forma de divertisment artistic care îți place.
În mod evident, nu putem să avem toți aceleași gusturi, însă, conștient sau inconștient, avem tendința să ne înconjurăm de oameni cu care împărțim lucruri în comun, ceea ce e și normal, de altfel: ne dorim să avem cu cine să discutăm despre lucrurile care ne pasionează. La un moment dat, putem chiar să ajungem să trăim într-o mică „bulă”, iar atunci când cineva vine cu opinii diferite față de cele cu care eram obișnuiți și pe care le auzeam frecvent în jurul nostru, efectul inițial este șocant. Dacă în grupul nostru de prieteni obișnuim să căutăm doar filme care apar în cinema-urile din mall, filme „comerciale”, ni se poate părea puțin neobișnuit să auzim că cineva preferă să meargă la Cinemateca Euforie și să vadă filme care nu au fost făcute mai târziu de anii 70’. Iar de cealaltă parte, dacă nouă ne plac mai mult filmele care se bazează mai mult pe valoarea artistică decât ar face-o filmele cu James Bond, inițial, poate nu ne-ar veni să credem că cineva nu a auzit de Jean-Luc Godard.
Atunci când întâlnești o persoană cu gusturi diferite de ale tale, este o oportunitate extraordinară să ieși din zona de confort și să descoperi că poate anumite lucruri față de care aveai prejudecăți de fapt chiar îți plac. Sau poate pur și simplu discuți de dragul de a discuta și de a auzi opinii diferite de ale tale, poate vrei în jurul tău mai multă diversitate din punct de vedere al mentalității. Problema apare însă când cineva simte nevoia, din diferite motive, să invalideze pasiunile celeilalte persoane și să o convingă de ideea că există doar o singură nișă de care este acceptabil social să fii pasionat și orice preferință de-a ta care nu corespunde cu a lui te face incult sau cumva inferior.
Nu neagă nimeni faptul că unele cărți, prin conținutul lor, îți dau mai mult de gândit decât altele dar asta nu înseamnă că ar trebui să ne oprim din a ne bucura de ceea ce ne place. Până la urmă, de ce am compara Cioran și Schopenhauer cu Sarah J. Maas? Primii te fac să te gândești mai profund la tine și la viață, iar a doua te învață (într-un mod foarte spicy) cu ajutorul unor bărbați cu aripi de liliac ce înseamnă „enemies to lovers”… În mod cert, dacă citești drame romantice contemporane, nu înseamnă că nu ar putea să îți placă și Kafka, așa că o încercare de a ieși din zona de confort categoric nu strică. Chiar dacă nu îți plac, poți oricând să te întorci la ce citeai înainte, putând să spui că ai încercat: acum măcar știi, ca idee, ce presupun alte tipuri de literatură. În același fel, dacă de obicei preferi scriitori din perioada interbelică ai putea să încerci Percy Jackso-… sau poate că nu…
În orice caz, secretul stă în echilibru și diversitate. E nefondat să consideri pe cineva snob doar pentru că preferă să se uite la filme europene apărute până în anii 2000 la fel cum este să faci pe cineva incult doar pentru că apreciază filmele Marvel. Într-adevăr, filmele care sunt făcute într-o anumită manieră care să satisfacă majoritatea gusturilor pentru profit și au scopul unei vizionări relaxante de seară nu sunt la fel cu cele care se axează pe calitatea artistică și pot chiar să te facă să te simți inconfortabil fie prin sunet sau vizual, dar care, la final, te impresionează. Nu poți compara The Maze Runner cu Irreversible din simplul motiv că sunt create cu scopuri diferite. Pot să îți placă amândouă, niciunul, sau doar unul dintre ele, dar asta nu înseamnă că există doar o variantă „corectă”.
Având în vedere că fiecare dintre noi caută ceva diferit într-un film sau o carte, este normal ca gusturile noastre să difere. Poate că cineva se relaxează într-o seară uitându-se la un film alb negru, iar altcineva la Jack and Jill. Sau poate că altcineva ar prefera oricând să citească absolut orice de Eliade în loc de Fifty Shades of Grey. Totuși, tot ce contează este să vă bucurați de forma de divertisment pe care o alegeți atâta timp cât nu încercați să îi convingeți pe cei din jur că alegerile voastre sunt infinit mai bune decât ale lor. Până la urmă, dacă nu rănește pe nimeni și pe tine te face să te simți bine, nu contează dacă e Coleen Hoover sau Dostoievski, Nolan sau Tarkovsky.
Text: Laura Ionașcu
Foto: Maya Petcu
Grafică: Ioana-Alexandra Onofreiciuc
DTP: Patricia Balaban
