De multe ori suntem puși în situații în care trebuie să-i ajutăm pe cei din jur. Nu mă refer doar la un grup restrâns de oameni cum ar fi familia sau prietenii, ci până și ținutul unei uși pentru o persoană străină se poate considera un ajutor pe care-l oferim celorlalți. Fiind niște ființe complexe, e în firea noastră să facem astfel de lucruri fără să depunem un efort ieșit din comun. Dar ce se întâmplă când dăm peste oameni care sunt dispuși să-și sacrifice propria lor persoană pentru a-i ajuta pe ceilalți chiar când aceștia nu au nevoie de asta, oferind mai mult decât primesc înapoi?
Aici intervine un fenomen denumit complexul salvatorului, iar dacă nu sunteți familiarizați cu acest termen, el presupune, de fapt, o tendință psihologică de a-i ajuta pe ceilalți și chiar a le rezolva problemele în așteptarea unei validări. Persoanele ce suferă de acest sindrom se implică atât de mult în viața altora încât dacă nu o fac, ajung să fie nefericiți și să nu se mai simtă bine cu propria lor persoană. Spre exemplu, la citirea unei cărți, persoanele cu complexul salvatorului vor fi mereu mai atrase de personaje vulnerabile, care au anumite dificultăți sau la vizionarea unui serial, dar adevărata problemă intervine în momentul în care salvatorii se atașează emoțional de persoane reale și li se dedică atât de mult prin timp, bani sau disponibilitate emoțională încât ajung ele înseși la o epuizare.
Există multe feluri prin care se mai poate manifesta acest complex și e foarte important să observăm dacă una dintre cunoștințele noastre trece cu cineva prin acest lucru, deoarece nu este benefic pentru niciunul și, în final, amândoi vor ajunge la o serie mare de nemulțumiri. De multe ori, salvatorul va încerca să schimbe ce este greșit sau, mai bine-zis, ce crede el că este greșit cu o anumită persoană, astfel ajungând la o concluzie nesănătoasă că el știe întotdeauna ce este mai bine pentru toată lumea.
Sunt multe lucruri ce pot să declanșeze gradual acest sindrom, dar cel care e cel mai des întâlnit este lipsa de validare din copilărie. În anumite familii, părinții își „mobilizează” copiii spunându-le că nu sunt buni de nimic sau că ar trebui să muncească mai mult, lucru ce afectează persoana în cauză, deoarece aceasta va ajunge să se simtă rușinată de propria ei persoană și astfel simțind nevoia să-i ajute pe cei din jurul său să făcă lucruri pentru aceștia. De fapt, persoanele cu sindromul eroului, altă denumire pentru complexul salvatorului, au nevoia de validare constantă din partea propriei persoane ca să-și dovedească faptul că sunt valoroși și au un scop pentru care fac astfel de lucruri. La rândul lor, aceștia vor ajunge să „salveze” pe altcineva astfel ajungându-se la un ciclu vicios care nu va duce la nimic. În general, cauzele au o legătură directă cu anumite incertitudini din copilărie, altruismul de care poți să dai dovadă ascunde, de fapt, o anumită formă de egoism care se referă la dorința de a-i face pe ceilalți dependenți de tine, astfel simțindu-te tu util.
Din câte am observat, mulți tindem să nu acordăm importanță atât de mare acestui fenomen, ba mai mult, putem dezbate dacă nu cumva sindromul eroului devine o normalitate, atât în realitate, cât și pe rețelele de socializare în special. Trăim o perioadă în care activismul și cancel culture sunt printre cele mai discutate subiecte peste tot. De aceea, multe persoane pe internet tind să exagereze cu activismul pe care îl practică pentru a evita, probabil, controverse. Deși pare inofensiv la început, acest lucru se poate compara ușor cu persoane ce suferă de complexul salvatorului: fiind atrase de persoane vulnerabile, sau grupuri de persoane în acest context, simt nevoia să ofere un ajutor inutil și superficial. Astfel, toate intențiile bune ale acelei persoane ajung să fie văzute ca o abundență de cuvinte goale, care nu au un adevărat impact, lucru care nu va face, în final, decât să încurajeze ceea ce numim „performative activism” și care va face mai mult rău decât bine.
Deși fac mai mult rău decât bine, nu cred că persoanele ce suferă de acest complex au intenții rele, ci mai degrabă, datorită frustrărilor lor din copilărie, anumitor goluri pe care le au, simt nevoia să-și distragă singure atenția de la acestea și să se exteriorizeze sub forma unei risipe de bani, timp și disponibilitate asupra celor din jurul lor, iar un lucru e cert: trebuie să oferim ajutor doar când ne este cerut pentru a evita o relație nesănătoasă cu cei din jur.
Text: Rareș Pătroi
Grafică: Sara Iliescu
Foto: Petcu Maya
DTP: Patricia Balaban
