George Floyd – un nume și un nou început. Moartea lui a fost revelația mișcărilor Black Lives Matter, producând un val de proteste pentru încetarea violenței și rasismului sistematic față de populația de culoare. Dar de ce Floyd a stârnit atâta vâlvă? Ca de obicei, evenimentele tragice apropie oamenii, iar în cazul acesta, ceea ce a înfiorat o lume întreagă nu a fost omul George Floyd, ci moartea lui prematură ce a avut loc în circumstanțe controversate și nedrepte, în timp el era în custodia Poliției Statelor Unite.
Aceste evenimente dezvăluie faptul că, chiar dacă suntem în secolul al XXI-lea, încă nu există, pe deplin, toleranța rasială. Ei bine, deși era de așteptat ca urmările să reprezinte o schimbare pe plan social, aceasta nu a întârziat să apară și în alte domenii, care mai de care mai surprinzătoare, inclusiv pe plan cinematografic.
Cenzurarea pe planul mai sus menționat a început cu faimosul film „Pe aripile vântului” care a fost scos de pe platforma HBO Max din cauza faptului că ar conține prejudecăți rasiale. Cei de la HBO l-au reintrodus ulterior, însă acum filmul are un prolog despre ororile sclaviei și despre cum „pelicula prezintă o lume a harului şi frumuseţii, fără să recunoască brutalităţile sistemului sclavagist pe care se bazează această lume“. Măsuri asemănătoare au fost preluate și de Netflix sau BBC, pentru a-și arăta suportul în privința mișcărilor ce militează pentru egalitatea rasială.
Totuși, numeroase controverse s-au născut în urma deciziei luate de reprezentanții platformei Disney+, și anume aceea de a interzice accesul copiilor sub 7 ani la desene animate consacrate precum: „Pisicile Aristocrate“, „Doamna și Vagabondul“, „Peter Pan“, „Cartea Junglei“ și „Dumbo“. Cei de la Disney au inserat, încă din noiembrie 2019, mesaje de avertizare a publicului în legătură cu prezenţa unor conţinuturi rasiste în anumite pelicule animate, însă măsurile ulterioare, mai restrictive, au fost dur criticate.
Există vreo diferență între a limita accesul unui adult la anumite filme și cel al unui copil? În cazul copiilor, se consideră că desenele animate conţin stereotipuri ori prejudecăţi rasiale ce duc, în timp, la conceperea de opinii eronate referitor la ceilalți semeni. Privind adulții, lucrurile stau diferit, deoarece ei au experiența de viață și cunoștințele necesare pentru a nu se lăsa influențați de ideile ce le sunt insuflate, mai mult sau mai puțin, în mod subliminal.
Măsura luată de cei de la Disney dorește „tăierea răului din rădăcină“, însă se uită faptul că interpretările unor scene sunt făcute de adulți și nu de copiii care sunt pur și simplu fascinați de personaje și acțiune. Oare se găsesc în aceste pelicule animate motive pentru care în percepțiile actuale încă există noțiunea de discriminare?
Scenele care au atras atenția criticilor nu sunt doar cele ce fac referire la populația de culoare, ci și la alte populații, cum ar fi cea asiatică sau amerindiană.
Atât în „Pisicile Aristocrate”, cât și în „Doamna și Vagabondul“, prezența pisicilor siameze, ce au trăsături stereotipe exagerate, cum ar fi ochii oblici şi dantura proeminentă, denotă o caricatură rasistă a persoanelor asiatice. Melodie „Everybody wants to be a cat” a prins la public, copiii adorând petrecerea pisicilor și paleta variată de culori în care scena este reprezentată. Totuși, apariția unei feline cu „chipul galben”, care cântă la pian cu bețișoare chinezești pentru mâncare tinde a întări caricaturizarea rasială menționată anterior. În plus, reprezentanții Disney explică faptul că versurile batjocoresc limba chineză şi tradiţii din Shanghai sau Hong Kong prin accentul pronunțat englezesc și vocea actorului alb care interpretează glasul personajului.
Pe de altă parte, în Elefănţelul Dumbo se batjocoresc americanii de culoare. Există o scenă în care Dumbo întâlneşte un grup de ciori pe al cărui lider îl cheamă Jim Crow. Pe lângă faptul că numele conține o insultă la adresa afro-americanilor („crow” înseamnă „cioară” în limba engleză), acesta reprezintă și un stereotip rasial care prezintă denumirea generică a omului de culoare lipsit de inteligenţă care cântă şi dansează, această temă fiind preluată din spectacolele în care un alb îşi vopsește faţa şi mâinile pentru a imita un individ afro-american. În plus, numele „Jim Crow“ desemnează chiar legile segregaţioniste aplicate în SUA în perioada 1876-1964 îndreptate împotriva americanilor de culoare.
Nici „Cartea Junglei“ nu a scăpat necriticată, tot din același motiv. Regele Louie, conducătorul maimuțelor, pare să aibă, sub lupa criticilor, apucături de Harlem sau de Bronx, cartiere americane în care populația de culoare este numeroasă.
Latura rasistă se remarcă și în desenul animat „Peter Pan“, unde amerindienii sunt, de data aceasta, portretizaţi într-o manieră stereotipică. Dansul în care se angrenează Peter Pan şi Băieţii Pierduţi este dominat de mişcări exagerate, personajele purtând peruci indiene, aceste gesturi fiind lipsite de adevăr în ceea ce constă reflectarea diversității culturale sau tradițiilor autentice. Batjocura față de limba vorbită de această nație este prezentă, întrucât sunt înfățișați amerindieni care vorbesc o limbă neinteligibilă. În plus, aceştia sunt deseori numiţi drept „piei-roşii“ – un termen jignitor la adresa lor.
Aceste mesaje ascunse nu fac decât să scoată la lumină mentalitatea oamenilor de-a lungul istoriei. Ele evidențiază fapte reale, idei comune de a căror existență e important să știm. Integrarea unor astfel de stereotipuri în filme destinate copiilor mi se pare un lucru absurd, întrucât există foarte multe mijloace de propagandă, iar copiii nu dețin informațiile necesare pentru a înțelege toate aceste referiri sumbre și pentru a reprezenta o unealtă prin intermediul căreia să se răspândească mai departe.
Măsurile luate de platforma Disney+ sunt controversate. Din anumite puncte de vedere ele chiar se bat cap în cap. Reprezentanții au conceput avertismente în care menționează ororile sclaviei sau faptul că a existat „un cult al denigrării rasiale” și, în ciuda acestui fapt, interzic vizionarea acestor filme unei anumite categorii de spectatori. Oare toată munca de a aminti trecutul și de a încerca să înveți din greșelile lui nu este zadarnică dacă, prin interzicerea accesului la astfel de pelicule, se neagă, într-un fel, tot ceea ce a fost?
În orice caz, nu cred că aceste „clasice” ar trebui să-și piardă valoarea pe care o au. Până la urmă, fiecare le-a dat o semnificație personală. Pentru fiecare ele înseamnă altceva. În fond, chiar acesta este esențialul: nu sunt doar niște desene animate oarecare, ci sunt filmele copilăriei, de ele ne leagă suspansul și empatia resimțită, amintiri și vise zămislite.
Text: Maria Sîrbu
Grafică: Isabel Maria Popescu
DTP: Ioana Vlaston
