Red flags sau arta de a rămâne singur

Având în vedere că cel puțin pe Instagram am fost luați cu asalt de postări legate de red flags, era imposibil să nu înceapă să existe și articole pe tema asta. Deși pare tentant de crezut, nu este doar un pretext prin care să explic de ce e categoric un red flag dacă e zodia pești sau își cumpără pantaloni de la Vagabond. Așa cum spune Urban Dictionary (și nu putem să nu îl credem), „red flag” se referă mai mult la un sentiment care apare după ce cineva a spus sau făcut ceva, care ar trebui să ne facă să nu mai vrem să avem de-a face cu persoana respectivă. Și nu, chiar dacă roșu este culoarea ta preferată, genul ăsta de roșu nu o să te facă să te simți prea bine… Practic, red flags sunt o avertizare, ca să știi de dinainte că nu vrei o relație cu cineva dacă îți spune de la primul date că nu îi place ciocolata.

Inițial, toată frenezia asta cu red flags a pornit de la o intenție bună, de la a atrage atenția asupra unor elemente destul de problematice din personalitatea cuiva, dar acum putem vorbi doar despre cât de repede să fugi în cealaltă direcție dacă îți spune că face fotbal sau baschet de performanță. Evident că nici nu trebuie să mai discutăm despre persoanele care îți dau unfollow după ce le-ai dat follow back sau nu îți răspund la mesaj, dar ți-au văzut story-ul… este cât se poate de evident de toxic. Poate că până la urmă și să spui că „dacă nu se uită la filme Marvel e un red flag” este, de fapt, un red flag în sine.

Lăsând gluma la o parte, pot exista adevărate motive pentru care să te oprești din a avea o relație prea apropiată cu o anumită persoană, mai ales din punct de vedere romantic și nu, nu mă refer la faptul că nu ascultă Nane. Majoritatea, mai ales dacă sunt doar chestii „mici”, tind să fie ignorate. Auzim foarte des în jurul nostru expresii de genul „Sigur nu e chiar atât de rău…” sau „Asta nu înseamnă nimic, de fapt e o persoană foarte ok!”, chiar și atunci când „asta” e ceva foarte îngrijorător și nu ar trebui trecut cu vederea. Într-o relație, red flags sunt lucrurile care te-ar putea împiedica să ai o relație sănătoasă cu cineva. Din păcate, nu toate sunt evidente; unele sunt doar sugerate sau apar ca indicii despre „problemele” celeilalte persoane. Poate chiar tu ai o personalitate toxică fără să-ți dai seama… mai ales dacă nu mai vrei să vorbești cu el doar pentru că are câine și ție îți plac pisicile.

Totuși, există și anumite situații când ceea ce poate părea, la prima vedere, un red flag este de fapt un element de care persoana este conștientă și dispusă să depună efort pentru a îl rezolva. Atunci, nu trebuie neapărat să cauți prima portiță prin care să scapi ci, dacă simți că merită, ai nevoie doar de puțină răbdare. Dar, există cazuri (și nu puține) când ori nu suntem conștienți de anumite comportamente toxice pe care le avem, ori suntem, dar nu depunem efort să ne schimbăm, atât în relații de prietenie, cât și în cele romantice. Sunt destul de multe lucruri ce pot fi considerate realist ca fiind red flags, dar ca să nu scriu un articol supărător de lung, o să mă rezum la câteva pe care le-am putea observa mai des.

Trecând peste violența fizică, psihică, verbală sau abuzul de substanțe (care sunt categoric semne că trebuie să fugi în direcția opusă, fără să te uiți înapoi), un red flag destul de „roșu” este inconsistența. O relație ar trebui să ne facă să ne simțim confortabili și în siguranță, nu să fie ca un rollercoaster emoțional. Dacă cineva nu se ține de cuvânt sau nu are nicio problemă să nu vorbiți pentru o perioadă de timp pentru ca apoi să apară din senin din nou în viața ta cu o scuză mai mult sau mai puțin plauzibilă, este un semn că nu este o persoană pe care să te poți baza. În cealaltă extremă se află posesivitatea. Chiar dacă puțină gelozie din când în când nu poate fi considerată nesănătoasă, devine un red flag care nu ar trebui ignorat atunci când această gelozie se manifestă prin amenințări și furie, iar persoana încearcă să-ți controleze fiecare aspect al vieții, ajungând la o formă de manipulare, care e destul de frecventă în prietenii.

Având în vedere că o relație fericită se bazează pe comunicare, atunci când cineva nu încearcă măcar să fie vulnerabil din punct de vedere emoțional sau vrea ca lucrurile să se întâmple doar după cum îi convine și nu ia în considerare nevoile partenerului sunt aspecte care pot face ca relația să fie destul de greu de gestionat sau chiar o opresc din a se dezvolta așa cum ar fi normal. Desigur că nici opusul, dus la extrem, nu face ca situația să fie favorabilă pentru niciunul din parteneri. Este considerat red flag și dacă cineva nu are alte relații de prietenie, hobby-uri sau obiective în care să investească timp și atenție și își bazează sursa fericirii pe o singură persoană: aceasta din urmă poate ajunge să se simtă sufocată și nefericită. În schimb, dacă fiecare avem o personalitate individuală bine definită, propriile pasiuni și activități care să ne facă plăcere, atunci relațiile în care ne implicăm o să ne ajute să ne dezvoltăm și o să ne facă să ne simțim fericiți și împliniți. Ideal, nu?

Un red flag despre care nu se vorbește atât de mult este modul în care vorbim despre fostele relații. Oricât de tentant ar fi să spunem că fosta sau fostul sunt nebuni, asta poate să arate că avem tendința să nu ne asumăm responsabilitatea, dar și că nu avem respect pentru persoanele pe care le-am iubit sau de care ne-a păsat. Așa că, data viitoare, poate să dea mai bine dacă băgăm și un „dar sigur a fost și vina mea”. Măcar de formă.

Când vine vorba de red flags, e foarte important să nu ignorăm cum ne simțim. Fiecare persoană are viziuni diferite despre ce este ok și ce nu într-o relație, dar când comportamentul toxic există și nici nu pare că va fi vreodată „reparat”, nu prea are sens să ne mai implicăm emoțional în relația respectivă. Discutați despre ce vă deranjează și stabiliți împreună ce e mai bine să faceți, pentru fericirea amândurora, dar dacă simți că pur și simplu nici nu mai merită să îi acordați o secundă de atenție în plus după ce a zis că nu vrea să mâncați împreună shaorma de la Socului, nu o să te judecăm prea tare.

Text: Laura Ionașcu
Grafică: Ioana-Alexandra Onofreiciuc
Foto: Maya Petcu
DTP: Patricia Balaban

Contact Us