Lumina de la capătul tripului

Nu cred că este deplasat să afirm că Biblia, dacă abstractizăm de substratul solemn și divin, este oarecum o înșiruire de întâmplări științifico-fantastice. De la poruncile dictate lui Moise direct de către Dumnezeu până la resurecția lui Iisus, astfel de relatări tind să conducă publicul general, mai ales într-o lume modernă, spre scepticism sau chiar dispreț asupra ideii de religie. Totuși, studiile pe tema divinului conectat cu neurologia, deși cu un eșantion foarte mic, arată că un segment al creierului suferă o activitate intensă în timpul unei revelații sau treziri spirituale, iar individul pierde legătura între corp, timp și spațiu, așadar oferind o reacție similară cu cea a substanțelor psihoactive. Chiar și așa, întrebarea rămâne în picioare: a avut Moise, presupusul autor al primelor patru cărți din Vechiului Testament – învățăturile de bază ale iudaismului și creștinismului, o asemenea experiență divină puternică sau este Sfânta Scriptură, cu toate miracolele sale, un produs al halucinogenelor?

Desigur, creștinismul nu este singurul sau primul cult ale cărui legături cu substanțele schimbătoare de percepție sunt discutabile. De fapt, în conținutul Vedelor, culegerile de texte antice în sanscrită care stau la baza spiritualității hinduse, este menționată soma, denumită „băutura zeilor”, o licoare obținută din plante ce ajuta muritorii să se ridice spre lumea divină pentru a interacționa cu diverse zeități. Cea mai timpurie mențiune a acestei practici se regăsește în Rigveda, cea mai veche dintre Vede, datată în jurul anului 1500 î. Hr. Există diferite speculații asupra plantei folosite drept ingredient principal în soma: cea mai populară opinie ar indica spre Amanita muscaria, o ciupercă otrăvitoare ce, în funcție de distribuția geografică, poate cauza efecte psihoactive, fiind folosită pentru ritualuri sacre și în anumite culturi siberiene.  

De la ipoteza intensificării trăirilor religioase cu ajutorul drogurilor a luat naștere termenul de enteogen, un nume specific pentru asemenea halucinogene. Nu se poate nega, influența acestora asupra formării spiritualității moderne. Odată cu popularizarea LSD-ului în anii ’60 ai secolului trecut prin cultura hipioților, s-a deschis o nouă poartă spre divin într-o societate ce era în plină explozie economică și de producție. Acest val a cauzat și sincretisme dintre practici străine una de cealaltă, cum ar fi combinarea esteticilor religioase budiste sau hinduse cu învățături creștine. După stingerea curentului hippie, această nevoie de spiritualitate s-a materializat în credințele de tip New Age, care tind, spre deosebire de religiile tradiționale sau predecesoarele lăsate de hipioți, să pună accent pe individ și dezvoltarea acestuia în concordanță cu propria busolă morală, în loc de caracterul de grup și comunitate. 

Este de la sine înțeles că, în afara câtorva excepții, religiile tradiționale blamează complet consumul de droguri, fie recreațional sau în scop sacru, acestea intervenind drept „a treia parte” între om și Dumnezeu sau altă entitate divină. De asemenea, în contrast cu dogmele ce au început să apară abia din secolul trecut, religia are în spate un instinct puternic de auto-prezervare, astfel este neclar dacă incluziunea mai multor practicanți în ritualuri specifice anumitor culte sau grupuri etno-religioase compensează pentru tradițiile ce își pot pierde adâncimea sau aspectul solemn. 

Astfel, deși nu există cu certitudine vreun răspuns la dilema dacă Moise era sub influență când a primit poruncile direct de la Dumnezeu, se poate trage concluzia că religia este cu adevărat un refugiu pentru mase întregi de oameni, aceasta fiind integrată adeseori și în practicile etnice sau laice. 

Contact Us