Text: Catrinel Ciorteanu & Ștefan Marin
Grafică: Alexandra Onofreiciuc
DTP: Alexia Mănica
Știu, cultura adidașilor este un subiect greu de abordat prin complexitatea lui. Acest articol este mai mult unul de retrospectivă, în care punctăm câteva dintre cele mai importante principii și momente ale acestui trend. Nu este unul de specialitate.
Tot acest fenomen, care în mod indiscutabil ajunge în România după Revoluție, aduce în fața societății multe semne de întrebare: vor ajunge adidașii (dacă nu deja au ajuns) noii pantofi (și în sensul elegant) ai societății, e ok că unele perechi sunt supraevaluate în bani, ce înseamnă cu adevărat să fii pasionat și să devii colecționar? Nu putem nega amploarea fenomenului, având în vedere că am crescut în anii de liceu auzind în stânga și în dreapta „Bă, vezi că ăia de la Tike au raffle săptămâna asta!” sau citatul „Yeezy în picioare, skr, skr, sunt prea fresh.” (îmi cer sincere scuze pentru ultima).
Trecând de partea socială, cultura adidașilor aduce un mare plus când vine vorba de piață în general. Când aducem în discuție cum să faci rost de perechile alea rare și cerute, lucrurile stau mai complicat decât să te duci în magazin și să le cumperi. În mod teoretic, firmele mari de sneakersi știu ce modele vor prinde la public, iar pentru expunere, creează un val de frenezie în rândul cumpărătorilor și colecționarilor, dând drumul pe piață unui număr limitat de perechi. Așa că, dintr-un număr limitat de modele de adidași, ei păstreză o parte pentru a o vinde direct, iar pe cealaltă o dau către redistribuitori. Redistribuitorii mari ai lumii sunt:
- Sivasdescalzo – SVD;
- Endclothing – END;
- Sneakersnstuff – SNS;
- BSTN;
- Solebox;
- Foot Locker;
- Footshop;
- Kith.
Restul, în numere foarte mici, ajung la distribuitorii specifici pentru anumite țări. La noi, în România, distribuitorii cunoscuți sunt:
- Footshop;
- Sneaker Industry;
- Buzz;
- Collective (și Kix);
- Tike;
- Grid Sport;
- U-man;
- magazinele brand-urilor în sine, precum: Nike, Adidas, Vans, New Balance, Under Armour, Puma.
Brand-urile cele mai cunoscute: Nike, Adidas, Asics, Under Armour, Puma, New Balance, Skechers, Converse, Vans.
În România nu putem identifica un moment în care această cultură a prins contururi serioase. Însă, ce mai contează acest aspect acum? Hai să ne concentrăm pe prezent. România, fiind o țară mică, primește puține perechi de adidași dintre cei rari și ceruți. Cerere mare + ofertă mică rezultă prețuri mari, nebunie în rândul pasionaților, cozi la Tike (care btw se pronunță tiche). Iar pentru cine nu e familiarizat (întocmai cum am fost noi înaintea research-ului pentru articol) o parte dintre adidașii primiți a căror cerere este mai mare decât oferta sunt distribuiți prin intermediul raffle-urilor (o tombolă a căror câștigători au dreptul de a achiziționa acea pereche cerută). Te poți înscrie online sau fizic, dar din păcate cozile interminabile la Tike rămân doar o amintire, având în vedere restricțiile.
Începutul, subiectiv și interpretabil, și-ar avea rădăcina în perioada Jordan, când a fost lansat primul adidas Nike, Air Jordan 1, Chicago, 1985, un model atât de bine știut, încât nici nu cred că mai are rost să continui.
Prețurile diferă de la material la material, dar mai ales de la model la model. Am fi încercat să împărțim adidașii în „ieftini”, „decenți”, „scumpi” și „de colecție” însă ne-am dat seama că ne este imposibil.
În față la Tike am stat de vorbă cu câteva persoane care ieșeau din magazin. De la angajații magazinului am aflat că, în ultimii ani, adidașii nu mai sunt doar ceva sport, ci niște pantofi în toată regula, pe care îi poți asocia și cu outfit-uri serioase. Din acest motiv în Tike o să vedeți că majoritatea adidașilor sunt de stradă, nu în mod obligatoriu pentru sport. Majoritatea clienților cu care am stat de vorbă ne-a spus că modelul contează mai mult decât brand-ul, dedublat de confort. La întrebarea „Ați purta vreodată un fake, fără ca nimeni să știe?” majoritatea a răspuns, surprinzător, instant, nu. Și asta nu poate să fie decât de bine, căci vorbim de respectul față brand-urile mari care și-au creat un nume în timp și numai prin muncă.
Quotes:
„Pentru adidași și pentru genți niciodată nu sunt prea mulți bani.”
„În mare parte mă uit după ce mi se pare mie interesant, nu am o preferință la brand, poate fi un pantof sau un brand care este nou pe piața și să aibă un model foarte reușit și chiar să prindă la public, ce se întâmplă cu Reebook-ul în ultima vreme, se duce super-super mult în sus. Mă uit după ce mi se pare mie frumos, după ce aș purta eu.”
„Sunt foarte pasionat!”
„Nu suport conceptul de fake, prefer să nu-mi iau, decât să iau ceva fake. Îți rămâne întipărit în creier și nu mai poți după, e vorba de un mindset.”
Acest articol își propunea în special în a privi imaginea de ansamblu, istoria și poate chiar a da niște sugestii de magazine pentru cei care vor să intre în lumea pantofilor „hype”. Acum, hai să vedem, mai mult sau mai puțin, din punct de vedere psihologic ce ne poate motiva în a cumpăra astfel de articole.
La întrebarea „Din ce motiv îți cumperi acești pantofi?” (a se înțelege că se făcea referire la perechi de adidași cu un preț ridicat) adresată unor clienți de la două magazine de profil – Footshop și Tike, unul dintre cele mai frecvente răspunsuri au fost variații a propoziției: „Îi achiziționez pentru comfort și calitate”. Însă, este clar că nu mai este vorba doar despre materiale și comoditate, adică o pereche de pantofi de calitate, care nu exagerează în niciun fel și a căror preț nu este mărit exagerat de lăcomia brandurilor, nu ar trebui să depășească în niciun caz 750 de lei – alte studii indică chiar o cifră mică.
Deci, de ce genul acesta de încălțăminte se cumpără și este chiar foarte căutată, deși, strict din punct de vedere economic, reprezintă un nonsens?
Motivele, desigur, sunt variate și pot pleca de la banalele „Sunt mișto” sau „Îmi place brandul” până la încercarea de integrare în grupuri, o stimă de sine scăzută sau oniomanie. Din păcate, ultimele trei motive sunt deseori portretizate în mintea cumpărătorilor.
Definit în dex ca fiind „Tendință patologică de a face cumpărături excesive.”, oniomania este, practic, achiziționarea impulsivă de produse nu neapărat necesare și/sau la suprapreț, indiferent de situația financiară din acel moment a persoanei în cauză. Potrivit psihologilor, oniomania se manifestă în special la persoane care suferă de stres, singurătate, depresie. Acestea au astfel tendința de a face cumpărături pentru a se simți mai bine.
Totuși, există și categoria de oameni care își permite asemenea achiziții și în mod evident acolo este vorba despre componenta culturală a gestului. La fel ca la mașini, colecțiile de adidași sunt deseori forme de artă pură. Căutarea modelului rar, achiziționarea și alăturarea ei la colecție reprezintă procesul de care sunt îndrăgostiți adevărații fani ai industriei.
Acum să ne întoarcem, din păcate, la majoritate: în unele cazuri, stima de sine scăzută poate fi un factor decisiv în achiziționarea unor pantofi „hype” (bunuri de lux, în general), mai ales atunci când cumpărătorul nu își poate permite foarte ușor acea pereche. Pentru unele persoane, o pereche de pantofi de lux poate contribui mult la creșterea stimei de sine pe moment și poate oferi un sentiment de apartenență la grupurile care cumpără la rândul lor aceste produse.
Menționând integrarea în grupuri, aceasta și nevoia de confirmare reprezintă la rândul lor motive pentru care unele persoane își cumpără acești pantofi. Doar gândește-te câte grupuri de tineri, toți cu diverși adidași (de la culori stridente, până la forme bizare, dar cu un preț ridicat, în orice caz) în picioare, ai văzut chiar în fața liceului: pe Elisabeta. Chiar crezi că fiecare dintre acele persoane apreciază cu adevărat ceea ce încalță și a decis pentru sine, în mod independent, (și simultan cu ceilalți) că vrea să își cumpere perechea respectivă?
La finalul zilei, această cultură a adus și avantaje și dezavantaje omenirii, însă depinde doar de fiecare cum se poziționează, dacă este victima unui curent sau dacă este curentul în sine.
